FRAGMENTE  DINTR-UN  INTERVIU   –  Pentru mine, ideea de poveste adevărată se suprapune cu istoria. Și părinții mei citeau. Îmi aduc aminte de mesele în familie când discutau cu prietenii lor, de exemplu, despre ce greșeală a făcut Hitler, pe urmele lui Napoleon, să se lase prins de iarnă în Rusia. Copil fiind, mi se părea interesant ce auzeam la masă, fără să știu cine au fost Napoleon sau Hitler. Probabil fac parte din ultima generație care a crescut cu bunicii. Din păcate, puțini dintre copiii de astăzi mai cresc cu bunicii. Și mai era ceva: acel gen de pace familială care decurgea într-un fel din programul foarte standardizat al părinților. În epoca regimului comunist, părinții mei aveau un program de la 8.00 la 16.00, la 16.30 eram la masă, sâmbăta făceam vizite și, neexistând ideea de calculator, eram mai des alături de părinți și bunici. Acum, copiii sunt mai însingurați. Au un univers al lor pe care nu poți să-l condamni. Sunt convins că imaginația funcționează la fel și în cazul lor, numai că nu cred că se face la fel de ușor trecerea ștafetei de la o generație la alta.

Istoria are nevoie de timp. Este cronofagă, iar asta este în avantajul celor care o prețuiesc, dar în dezavantajul celor care o predau.

MERELE  TOAMNEI  –  Merele toamnei de acasă…

Dragi prieteni reali și virtuali,

…salutări tuturor!

Și un cadou (măcar) vizual: nimic nu se compară cu merele de acasă!

Sunt sigur că încă mai aveți un astfel de măr, care să vă zâmbească toamna!

DINTR-UN  ARTICOL  –  Dacii și noi, noi și dacii… Problema dacilor în cultura română derivă din faptul că mereu, în ultimele aproape trei secole, în spatele lor s-a aflat fie un scop politic, fie o ideologie. Fie prin uitarea lor premeditată, fie prin exagerarea prezenţei lor, dacii au jucat rol de pioni pe tabla culturală – cel mai adesea, fără legătură cu ceea ce ştim despre ei (din păcate, prea puţin).

UN  GÂND – Si noi dezamăgim pe unii, alții pe noi… Așa se scrie viața (și istoria, daca te gândești la state). Dar nu e o dramă. Minus cu minus fac plus. Mergem, totuși, mai departe. Căutăm plusuri, evităm minusuri.

DIN  AUGUSTUL  TRECUT – Generația cărții la nisip… Târgul estival „Carte la nisip” din Mangalia a împlinit 25 de ani. Anticul Herodot – care este stră-străbunul istoricilor, reporterilor, sociologilor etc. – spunea că o generație înseamnă 20-25 de ani, adică vârstă la care un bărbat are propriul său prim copil. Mai aproape de noi, Alexandre Dumas făcea din cei 20 de ani simbolul și răstimpul schimbărilor majore din viață (probabil că și-ar fi putut intitula romanul „După 25 de ani” – dar ar fi fost puțin cam mult, dat fiind că timpul curgea atunci mai încet iar durata medie de viață era notabil mai mică!). Și adevărat este că, din fericire sau nu, în 25 de ani se schimbă o mulțime de lucruri! Un sfert de secol… sau aproape o treime din viața unui om norocos… oricum ai numi acest fragment de timp, cuprinsul său este împovărător și impresionant totodată. Pe acești 25 de ani poți să-i numeri în bani, în kilograme sau în riduri. În case, în copii sau în prieteni. Ei bine, dacă ați ajuns să citiți aceste rânduri faceți parte dintre cei care veți număra acești lustri în cărți. În 25 de ani ne-au trecut prin mâini o mulțime de cărți, dintre care multe bune. Și, grație poetului Gigi Todor, în toate verile acestor ani am vorbit despre frumoasele cărți la Mangalia, bucurându-ne de ele, de mare și de nisip. Timp în care marea și nisipul, insensibili la scara măruntă a lamentațiilor sau deliciilor noastre, abia dacă au clipit odată.

ADRIAN  CIOROIANU  este profesor universitar, istoric, jurnalist, eseist și un important om politic; este noul ambasador al României la UNESCO…