Adrian CIOROIANU – Jurnal de vară

 

Adrian CioroianuDIALOG ȘI LIBERTATE – Pentru toți cei eventual interesați… Prezența mea pe o listă a persoanelor considerate a fi indezirabile la Moscova îmi întărește convingerea că singura soluție pentru depășirea tuturor crizelor rămâne dialogul & libertățile responsabile – inclusiv libertatea de a spune oricărei instanțe și oricărei puteri că uneori poate greși. Chiar și de la distanță, nimeni nu mă poate împiedica să apreciez pe mai departe un popor care a luptat eroic chiar și atunci când a fost modest condus și să admir în continuare marea cultură ce a dat lumii pe Ceaikovski sau Cehov, Pușkin, Lermontov, Dostoievski sau marii lor scriitori de azi. În rest, încă din copilărie am știut să fac diferența între Leonid Brejnev și Alla Pugaciova. Cu atât mai mult astăzi, ca profesor de Istorie, știu că regimurile trec și țările rămân.

OCHI ÎN OCHI, GÂND LA GÂND – Dragi prieteni reali sau virtuali, fie că o recunoaște sau nu, (cred că) orice autor scrie în speranța că va fi citit. Când cartea ta este în mâna unui cititor, este ca și cum ai fi ochi în ochi și gând la gând cu respectiva/respectivul care a găsit ceva timp – și timpul e prețios – pentru rândurile tale. E motivul pentru care mulțumesc tuturor celor care mi-ați dat mesaje frumoase în ultimele zile și celor care ați venit la sesiunea (de coate subtile…) de la Bookfest. A fost un privilegiu să vă simt aproape și complici în povestea acestei cărți și, în ciuda zăpușelii de interior la amiază, m-am simțit atins de o boare divină atunci când am trecut la masa de scris ca un școlar – alături de domnișoara co-autoare – pentru autografe. În astfel de momente, ce poate fi mai plăcut? Mulțumesc tuturor!

Adrian Cioroianu - Maria a României

TÂNĂRĂ GENERAȚIE A TEATRULUI – Dragi prieteni reali sau virtuali, teatrul este o artă străveche și mereu nouă. De la teatrul Greciei antice și la cel al Japoniei medievale până la teatrul zilelor noastre, fascinația scenei probabil că a rămas aceeași. Oamenii, pesemne că obosiți de realitate, preferă poveștile. Sunt emoționat atunci când ajung în vechi orașe grecești sau romane, unde teatrele/amfiteatrele erau repere definitorii ale urbelor. La fel de impresionat sunt în orașele Occidentului de azi, când văd teatre neconvenționale, într-o pivniță cât o bucătărie mai mare. Din varii motive, ne place să mergem la teatru. În România de azi, consumul cultural este unul relativ modest – dar sălile de teatru sunt mereu pline. Avem încă mari actori și încă mari regizori. Am fost la un spectacol la Brașov. Sala Teatrului Dramatic din oraș era plină! Pe scenă, o trupă a Teatrului Bulandra din București. Contextul – o săptămână teatrală a comediei. In acea seară, sute de oameni, veniți pentru o piesă clasică românească. Îmbucurător! Vreau acum să vă dau altă veste bună: am credință că, cel puțin din punctul de vedere al actorilor și regizorilor, viitorul va arăta cel puțin la fel de bine. Recent am privit o invitație foarte onorantă – am fost de față la spectacolul de final de an al promoției de Master de la UNATC. Numele spectacolului este „Cele două orfeline” – un musical clasic pus modern în scenă, în regia prof. George Ivașcu. Am fost încântat! Cei din sală am fost martorii unei explozii de tinerețe și exuberanță actoricească, în care „cele două orfeline” nu sunt decât pretextul pentru joaca și jocul frumoase ale acestor tineri. Chiritescu Andreea și Lorena Luchian mi-au atras atenția în mod deosebit (sincer, le și cunoaștem din’nainte, mi-s și friends pe FB), dar corect este să spun că toți acești tinere și tineri au fost magnifici. Din punctul meu de vedere, două probleme mai rămân: directorii teatrelor din țară să se poarte onest cu acești tineri aflați la începutul carierei și, în același timp, televiziunile să priceapă că e mult mai bine să apeleze la profesioniști și nu la starlete de carton & silicon. Felicitări prof. George Ivașcu și minunaților săi studente & studenți!

CIVILIZAȚIE ȘI PUTEREA IMAGINAȚIEI – Dragi prieteni reali sau virtuali, de câțiva ani, luna mai aduce în București un târg ceva mai neobișnuit – mai ales pentru cei pe care revoluția din ’89 i-a prins nu tocmai copii: este un târg în care se întâlnesc, vreme de 3 zile, iubitori, pasionați, fani sau doar curioși ai artelor grafice, jocurilor pe calculator, benzilor desenate, serialelor fantasy sau heroic fantasy de la TV etc. Ediția de acest an tocmai s-a consumat în perioada 8-10 mai. Numele manifestării este East European Comic Con. Am fost cu juniorul meu și cu câțiva prieteni și am fost impresionat, ca si anul trecut. Cum târgul era plin de tinere cât mai cutezător costumate, juniorul ne-a lăsat cu ochii-n selfie și a dispărut pentru câteva ore. M-am bucurat să reîntâlnesc oameni care animă mișcarea (și producția) de bandă desenată din România: maestrul Puiu Manu – alături de care vă pregătesc o surpriză, în această vară, editorul Octav Ungureanu – de la revistele „Harap Alb continuă” și „Tinerețe fără bătrânețe”, pe care le recomand tuturor sau graficianul Alexandru „Ciubi” Ciubotariu. Cum mergeam eu prin târg, iaca m-am întâlnit și cu o mulțime de personaje din tot felul de istorii, cărți, filme, BD sau desene animate: de la domni foarte înarmați și de-a dreptul amenințători, până la Cat Woman și alte domnișoare care de care mai… pline de povești. Probabil cum afară, în București, ploua la acea oră, domnișoarele umblau numai câte două – astfel încât între dânsele să fii la adăpost! Am mai stat cu dl Puiu Manu până ce a terminat toate albumele BD pe care le avea de vânzare (a dat zeci de autografe!), apoi am lăsat în urma noastră sălile pline de tineri iar apoi – cu Mihai, Andrei și Edy – ne-am retras la o analiză a ediției. Cum ne-a plăcut ce am văzut, am dat numai note de 10!

8 MAI 2015 – 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial… În această dimineața, în impresionanta clădire a Parlamentului german – fost Reichstag, actual Bundestag – parlamentarii reuniți din Bundestag și Bundesrat au avut o sesiune specială, prilejuită de aniversarea a 70 de ani de la finalul WW II. În sală erau invitați din toată lumea, diplomați din Berlin, guvernul Germaniei (inclusiv doamna Cancelar Merckel și ministrul de Externe Steinmeier). DE REȚINUT: deviza sub care au fost organizate manifestările din acest an este „Înfrângere. Eliberare. Un nou început”. Așa văd germanii de azi anul 1945. Mi se pare precis, corect și onest. Programul a fost organizat nemțește: sesiunea a început cu două minute după ora anunțată, au vorbit trei oameni și s-au cântat două bucăți muzicale – imnul Germaniei la început și imnul Europei unite la final. Totul a durat puțin mai mult de o oră. Discursurile, admirabile – mai multe idei decât fente retorice… La câteva zeci de metri distanță de marea sală, restaurarea Bundestagului a păstrat, pe câțiva pereți, înscrisurile pe care unii soldați sovietici le-au lăsat pe zidurile interioare ale clădirii, în acea primăvara de acum 70 de ani. UPDATE – mai mulți prieteni mă întreabă de ce noi sărbătorim „Ziua Victoriei” pe 9 mai, iar lumea occidentală, o sărbătorește pe 8 mai. Răspunsul este ca noi am adoptat, de la finele anilor ’40, modelul de interpretare sovietic. Cred că ar fi cazul să scăpam de el. În timpul comunismului, regimul sărbătorea pe 8 mai crearea Partidului Comunist din România (1921), așa că-i convenea interpretarea cu 9 mai. Cred că ar fi cazul ca și noi să considerăm ziua de 8 mai ca Zi a Victoriei, chiar dacă în Estul Europei această „victorie” de după WWII a fost dulce-amarã.

ADRIAN CIOROIANU este profesor universitar, istoric, jurnalist, eseist și un important om politic; este noul ambasador al României la UNESCO…