Copilăria pierdută s-a ascuns printre stele,  ca tot ce e frumos, omenesc și de puțina durată. Ca și viața noastră ce se risipește într-o fracțiune de secundă.

Și: ”se făcea că umblam pe Magheru/ tu cu geaca ta de piele, eu cu pantofii mei galbeni/ încercam să ghicim ce sunt oamenii/ trupuri în care îţi ascunzi durerile sau umeri pe care te sprijini când simţi că viaţa e prea multă pentru tine. De frică, închideam ochii şi ne rugam să mai trăim o zi, două/ vă spun – uneori chiar ai pentru ce trăi/ asta până într-o zi când Dumnezeu va lăsa vorbă că se simte cam singur, iar pe pământ oricum nu e loc pentru toată lumea”.

Dar și: „în timp am legat de mine mâini pe care le-am atins întâmplător

şi priviri

şi femei care se temeau de singurătate

mai tare decât de moarte, iar atunci am înţeles

că mai bine eşti orice altceva decât om”.

Și încă: „important e să ştii că după rău vine şi binele

să nu te pierzi cu firea şi să nu îţi pui sufletul aşa, pe tavă/Oamenii

ţi-l iau şi ţi-l răstălmăcesc după placul inimii”.

Sper să nu rămână doar atât după aceasta tragedie. Un corp ars, sechele și multă, multă suferință. Sper să se facă dreptate, deși nimeni și nimic nu-i va mai aduce înapoi pe cei morți. Acestea sunt versurile unei persoane rănite în incendiu… Este pur și simplu îngrozitor ce s-a întâmplat și nu înțeleg cum pot exista oameni, daca se pot numi așa, care afirma că așa le-a trebuit, că „l-au invocat pe Satana prin muzica pe care au ales să o asculte”. Voi sunteți sănătoși? Voi credeți că doar atât reprezintă un om? Muzica pe care o ascultă și hainele pe care le îmbracă? Sunt uimita de câtă răutate există…

ANDREEA  GHICA  este absolventă a Facultății de Litere – Universitatea București, dar și a Colegiului Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…