Cum ştim ce e drept şi ce e nedrept, ce e bine şi ce e rău, şi cum acţionăm în consecinţă, în situaţii concrete de tip social, când este vorba de a aplica nişte criterii universale, unor situaţii de tip particular?

Putem afirma cu certitudine  că nu  avem nicio idee înnăscută despre ce e drept  şi ce e nedrept. Ne formăm concepţiile despre ele în funcţie de experienţele pe care le avem, împreună cu ceilalţi, într-o societate. Aşa cum spune Aristotel, termenii drept şi nedrept nu au sens decât în interiorul unei societăţi.

Cu toţii am trecut prin diferite situaţii de viaţă care ne-au marcat personalitatea şi care ne-au făcut să fim aşa cum suntem, adică să judecăm lucrurile şi acţiunile aşa cum o facem. Deci ne-am format fiecare o concepţie despre ce e drept şi nedrept. Dar aceste concepţii, odată formate, rămân permanent, sau ele se schimbă în funcţie şi de situaţiile noi cu care ne întâlnim?

Observăm însă, şi că uneori apare în noi un sentiment care însoţeşte acţiunile noastre bune, sau pe cele rele şi se pare că acest sentiment e unul plăcut când le facem pe cele ce sunt bune.

Se pare că ştim la nivel de idee ce este bine  şi ce este rău, conform căreia tindem în mod natural sa facem acele acţiuni care corespund cu o stare de bine, pe care ne place să o simţim, adică acţiunile care sunt bune. Este ceea ce susţine Rousseau.

Se pare că cele două concepţii nu se contrazic, ci ele se referă la aspect diferite ale naturii umane. Natura umană este socială, dar în natura noastră umană avem şi o simţire naturală prin care ne raportăm la social. În ceea ce vreau să prezint aici, am să mă raportez la situaţii de tip social pe care le-am observat. Uneori am fost implicată direct în ele, alteori am văzut aceleaşi situaţii în cazul altor indivizi.

Ce am observat este că, într-o situaţie oarecare de tip social, oamenii judecă ceea ce e drept sau e nedrept în funcţie de modul cum s-au raportat la propriile experienţe. Şi atunci, cum putem să găsim un criteriu după care să stabilim de comun acord ce vom considera drept şi nedrept, într-o situaţie dată la care luăm parte la un moment dat?

Este evident că dacă se rămâne la primul nivel, unde fiecare judecă ce e drept şi ce e nedrept, dintre care unii au o putere mai mare de decizie, datorită statutului social, se riscă să se ajungă la o decizie greşită. La un moment dat, din întreaga mulţime de aprecieri, atitudini, reacţii, critici, sau susțineri, apare o învălmăşeală.

Am să iau ca exemplu cazul unei situaţii în care trebuie să se ia o decizie simplă, pe baza unor criterii universale, dar pentru un caz individual. Ar părea uşor până aici, trebuind aplicate acele criterii universale exact cazului individual. Dar în situaţia care a fost dată, să ne imaginăm cum deodată oamenii izbucnesc, cu propriile lor nereuşite şi nedreptăţi, pe care încep să le scoată de acolo de unde au rămas păstrate, sau uitate. În acel moment, fiecare vorbeşte despre el, fiecare se referă la el şi decizia uită să fie luată. Acesta e un exerciţiu de imaginaţie. Dar să ne întoarcem la cazul concret luat ca exemplu, în care scopul era să se ia o decizie. Decizia a fost uitată, decizia a fost pierdută, pe drum, oamenii se află acum într-o ipostază care nu mai are legătură cu luarea deciziei.

Nietzsche observase că morala a apărut ca o reacție la adresa unor acţiuni, a celor care erau afectaţi de ele şi nicidecum într-un scop nobil, de a îi  îndruma pe oameni în acţiunile lor.

În situaţia despre care vorbeam în exemplu, putem susţine că toţi am suferit nedreptăţi, iar acum spunem că vrem să decidem ce e corect. Luptând cu răul, există posibilitatea să facem noi înşine rău.

Oamenii nu se nasc buni sau răi, dar sunt buni sau sunt răi în funcţie de propriile situaţii care le-au format personalitatea. Cu toate acestea, există în noi ceva înnăscut care ne face să trăim o stare plăcută când facem ce este bine şi invers.

Revenind la decizia care trebuia luată, dacă nu am fi prea răi din cauza propriilor experienţe despre nedreptate, la sfârşit vom şti că decizia a fost bună, dacă vom avea acel sentiment plăcut şi acea stare pozitivă.

AURA CIOBOTARU este absolventă de filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Constantin CARABELLA”, din Târgoviște…