Cătălin STRIBLEA – Foc încrucișat de… decembrie

catalin_striblea

PARLAMENTARĂ – Legea anti-fumat se amână, cel mai probabil, pentru anul viitor. Deputații au folosit mai toate mecanismele pe care le știu pentru amânare. Inclusiv o noutate absolută, fuga de la Comisie. Am ajuns într-un punct absurd în care oamenii aceștia refuză să acționeze în interesul public. Și cred eu că mai multe instituții ar trebui să se întrebe de ce.

ȘCOLARĂ –La televizor sunt imagini cu trei fete de liceu care se bat. Sau, ca să fiu exact, cu două care o bat pe a treia. Am văzut și eu așa ceva când eram de vârsta lor, dar nu aveam telefoane mobile. Una peste alta, parcă bătăile între băieți erau regula. Iar acum văd net-ul plin de fete care au ceva de împărțit. O fi doar o senzație… Dar, apropo, cei care aveți copii, vi se pare că școala e mai violentă decât pe vremea noastră?

PREZIDENȚIALĂ – Domnul Iohannis s-a plimbat prin București, la câteva obiective culturale cu domnul Bușoi. Întrebat în ce calitate europarlamentarul merge împreuna cu el, domnul Iohannis a dat un răspuns complex: „L-am invitat să mă însoțească…” Altminteri, cred că a înțeles toată lumea din PNL pe cine trebuie să desemneze la primăria Capitalei.

LEGISLATIVĂ –  Parlamentarii au limitat numărul de câini la o stână: de la unu la șes la trei la munte. Știrea este absolut fascinantă, dar nu din cauza minunii parlamentare, ci pentru că este întâlnirea între două interese. Solicitarea a fost făcută de vânători, care rămâneau fără obiectul muncii din cauza câinilor ciobănești. Acum ciobanii o să rămână fără obiectul muncii sau o să se bată ei cu lupii. Dar sunt curios cum se va aplica acest act normativ.

TRANSPORTURI – Îi iubesc pe toți miniștrii care vin în fața presei și spun: „5 întrebari, nu mai mult”. Și apoi se țin de asta strict: „Ți-am retras o întrebare, nu mai pui o întrebare la conferința despre buget, te rog renunță la o întrebare ca să-mi mențin principiile.” Omul în speță este Dan Costescu, ministru al transporturilor, căruia trebuie să-i spunem astfel: domnule Costescu, cât stai în funcția asta, ai o responsabilitate față de public. Ai datoria să răspunzi unor întrebări punctuale. Poți să limitezi o conferință de presă, dar nu să dai impresia că faci o favoare cuiva. Nu faci decât să enervezi lumea. Și, apropo, este imposibil „să tragă toată lumea într-o direcție.” Spațiul public nu e companie privată.

SERBIA  –  Ministrul apărării tocmai și-a dat demisia pentru ca a spus „îmi plac jurnalistele care îngenunchează”. În fața sa chiar se afla o jurnalistă în genunchi care le făcea loc colegilor să filmeze la niște declarații „pe picioare”. Și acum vreau să-mi spuneți ce credeți că s-ar fi întâmplat în România după o declarație ca asta…

NEDUMERIRE – Chiar nu reușesc să înțeleg de ce povestea cu teroristul de 17 ani de la Craiova e luată la mișto. E adevărat că omul ar fi putut pune la cale doar un atentat cu praz. Dar adevărul e că Europa e plină de smintiți de genul ăstuia. Mii de tineri au plecat spre Siria, răspunzând unor tembeli și mai mari. Și acum râdem de unul care a pățit acelașii lucru, dar nu a apucat să plece. De fapt, asta e adevărata problemă.

GUVERNAMENTALĂ  –  Începe să se dezvolte un tipar. Guvernul a prevăzut bani de investiții mai puțin decât era necesar, cel puțin pentru autostrăzi, la fel ca și pentru biserici. Dacă povestea cu bisericile s-a rezolvat cu un telefon de la Patriarh, premierul s-a întâlnit cu un reprezentant al unei asociații care militează pentru o infrastructură mai bună. Și în acest caz s-au oferit promisiuni generoase.  Cred că la guvernul acesta este de ajuns să dai un telefon. Ia, vedeți, ce probleme mai aveți pe acasă.

RUGĂMINTE – Coloana președintelui a fost deviată spre Brașov din drumul Sibiu-București, din cauza unui accident. „Președintele revenea la București, după ce-și petrecuse week-end-ul la Sibiu.” Am o rugăminte la guvernul Cioloș. Terminați odată vila aia în renovare, autostrada spre Sibiu, dar și grădina de la Cotroceni. Naveta asta a început să mă obosească și pe mine.

ÎNTREBĂRI  –  Vasile Dâncu ne anunță viitorul. Și anume, republica prezidențială: „Este o chestiune de consens naţional, dar ar trebui să se schimbe tipul de Republică. Ori parlamentară, ori prezidențială? Acum suntem într-o republică pe care, atunci când am scris o carte privind tipul de republică, trebuia să scriem ce fel de republică este… Am discutat cu o grămadă de constituţionalişti, şi unii au spus semi-prezidenţială, alţii semi-parlamentară. Trebuie să stabilim foarte clar acest lucru, este esenţial. Din punctul meu de vedere, ca sociolog, cred că cel mai bine s-ar potrivit o republică prezidenţială”  O consider un test, făcut pentru a vedea ce reacții se întorc. Eu cred că noi am experimentat deja acest model în ultimii ani, cam fără succes. Ce credeți, ar fi bună o republică prezidențială?

BUGETARĂ – Înțeleg că nu mai sunt prevăzuți bani pentru biserici și Catedrala Neamului în proiectul de buget, Doar că cine se bucură pe aici pentru treaba asta, se bucură prost.  O dată pentru că bugetul acesta este al guvernului tehnocrat și va fi amendat masiv de partide în Parlament. Acolo vor veni și banii pentru biserici. Și credeți voi că guvernul va pleca dacă se pune un amendament cu toți banii pentru Catedrala Neamului? Si, doi, soluția la o extremă nu este cealaltă extremă. Nu e rațional să oprești cu totul finanțarea unor investiții care ar putea avea și o anumită relevanță culturală. Nu mă refer aici la finanțarea Catedralei, ci la renovarea unor biserici vechi și istorice.

POVESTE – Cei doi atacatori din Statele Unite au nume arabe: Syeed Farook si Tashfeen Malik. Mă scuzați că am definit așa de simplu o întreagă lume, dar așa va merge povestea mai departe: doi arabi au ucis oameni fără apărare. Și mulți radicali vor profita de asta. Vocea care va spune că sunt doi dezaxați va fi mult mai slabă.

STATISTICĂ – La 1 octombrie în America se înregistrau 994 atacuri cu arme în doar 1004 zile. În total mureau 1260 de persoane, iar peste 3000 erau rănite. Nu mă miră ce se întâmplă astăzi. Deținerea unor arme de foc, astăzi, duce cu ușurință la acte teroriste, precum cel din California. Este o situație scăpată complet de sub control.

PROMISIUNE – Ioan Oltean, după audieri: „Mai mare umilință decât am suferit zilele acestea din cauza mass-mediei nu se poate suferi”. Ne cerem scuze. Nu o să se mai repete. Poate la următorul dosar.

INTOLERANȚĂ – Soția celui acuzat de terorism in Covasna: 1L-au luat în mod inuman, după ce l-au lăsat nemâncat toată ziua, l-au interogat toată noaptea. Nu au asigurat deloc traducere, toate procesele verbale au fost făcute în limba română şi nu l-au lăsat pe avocatul lui să meargă cu el…” Câte ghinioane într-o singură zi.

CĂTĂLIN  STRIBLEA  este un cunoscut jurnalist, observator atent al realităților românești