Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri şi de azi

 

Care Românie furată?

Constantin_Vaeni_2Habar n-aveți despre ce vorbiți! Jaful din cinematografie, cel cu sălile de cinematograf, cu producția de filme, cu ceea ce a însemnat cândva fostul Centru de Producție Cinematografică – al treilea, sau al patrulea ca vigoare, din Europa – a fost unul cu… ștaif și a început de la vânzarea la tarabă a „Buftei” și de la „privatizarea” distribuției filmelor, în eterna și fascinanta Românie.

Uitați-vă la cine se ocupă de ani de zile de „distribuția” filmelor, de „importul” de filme, uitați-vă la ce fel de filme importă idioții, la cum și pe ce fel de criterii le distribuie, cui și în câte copii, uitați-vă la disprețul pe care îl au „tinerii cineaști” – porecliți… români – față de publicul din România, cu banii căruia își fac – în proporție de 80 – 85 % filmele- , la cum sunt „promovate” și cum sunt distribuite ele și veți ajunge și la nevoia de săli de cinematograf și la desființarea cu bună știință a fostei rețele de peste 600 de cinematografe din România…

Și, pentru Dumnezeu, nu mai citați spusele activistului PDL, cândva fost filmangiu pe casete S-VHS (probabil) de nunți și botezuri, prin „diaspora” din minunatele SUA, numitul Jurașcu ( acest individ încă mai există, la România Film? De necrezut! ), cât și pe cele ale sindicalistei de operetă, „neobosita grevistă a foamei” până mai ieri-alaltăieri, pentru „cauza” României Film, și-a unora dintre bufetele de incintă, din cinematografele mai de… top, încă funcționale, madam Bikfalvi, că mă apuca vomitul…

In rest, asemeni multor altor sedii sau locașuri de cultură, și sutele de cinematografe transformate în cârciumi, în săli de Bingo și de „păcănele”, sau „cluburi” infecte ticsite de transpirați inculți și de transpirate excitate de stroboscoape, sau în depozite de tot felul de porcării, au fost „moneda de plată”, jalnică, între tot felul de javre din politica centrală și din cea locală, de-a lungul celor 25 de ani de „scăpare din lanț”, sau între aceste javre și diversele cotârle zglobii – numite „întreprinzători” – din fermecătoarea „economie de piață” în care trăim și ne creștem, copiii și nepoții, de 25 de ani încoace.

Oricum, a zburat puiul cu ața! Nu vă mai văicăriți după un sfert de secol de… nesimțire! La revedere cinema în România! Uitați-vă pe Net, că-i plin de toate cretinismele americănești, că doar tot sunt căzuți în cap mii și mii de reduși mintal după filmele făcute tot mai mult prin „efecte artistice”, pe… calculator! Sau, hai la „MALL”, că se dă și pop-corn gratis, la pungă, să molfăim în timpul proiecției, că-i…„cool”! Și, oricum, continuați să vă faceți că nu băgați de seamă cum, prin CNC, se dau cu banii de-azvârlita în filmele „minimaliste”, zise românești! Că poate, mai un „premiu” p-afară, mai o dudă, mai o măslină! Și mai aude lumea de noi și se mai fudulesc și ăștia pe la televizor, cu valorile românești din cinematografie.

Dați-le dracu` de cinematografe! Doar nu vă imaginați că o să vi le dea careva înapoi! Luați-vă, cumpărați-vă „tablete”, că pute piața și în autobuzele RATB și în metrou, și se găsesc chiar și la „ofertă”… Care Românie furată? Poate… fosta Românie, atunci când încă mai era o țară.

CONSTANTIN VAENI este un mare regizor al cinematografiei naționale, un poet al secvențelor și un maestru al dialogului interior, așa cum s-a scris, un drumeț în calea lupilor de ieri și de azi…