Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri şi de azi…

Constantin_Vaeni_2Marea campioană Gaby Szabo a declarat că îl admiră și sunt convins că l-a și votat pe Victor Ponta… Marele handbalist Vasile Stângă, la fel… Maestrul Beligan, la fel… Văd pe Net, că și un alt actor foarte cunoscut – desigur, nu ca maestrul Beligan – pe nume Marius Bodochi, la fel… Doamna Draga Olteanu, la fel… Cunosc o sumedenie de oameni de valoare care au optat la fel. Bun!
Ca să n-o mai lungesc, ce vreau să vă întreb, dragi prieteni: dacă, să presupunem că și Gică Hagi și Ilie Năstase și Nadia și Ivan și Cristian Gațu și Dorel Vișan și Tudor Gheorghe și Grigore Leșe și prof. dr. Irinel Popescu și acad. Răzvan Theodorescu și… cine vă mai puteți închipui dumneavoastră ( să presupunem, că doar nimeni nu ne împiedică ) l-au votat pe Victor Ponta sau pe un alt candidat… Ce facem?

Îi ștergem din „agenda de valori”? Îi „veștejim” prin scrisorele la gazetă, cum că… „alea, alea, alea”? Îi suspectăm că sunt cu…„aia”, cu „comuniștii”, cu „securiștii”, cu „rușii”? Dar de ce?
Cine îi îndreptățește pe unii să stabilească ei cu cine „e bine”, sau „nu e bine” să votezi, sau să nu votezi și să creeze un „curent de opinie” toxic, împotriva celor care n-au „susținut” și „n-au votat” pe cine vor ei?

Dar de ce li s-o părea lor că numai „opțiunea” lor e cea mai bună? De ce li s-o părea unora că ei… „e mai deștepți” și mai îndreptățiți să le spună celorlalți cum „e mai bine ca să nu fie rău”? Ei… „e elite”? Au cumva unii… 4 cohones… și alții doar două? Păi, puneți-le pe masă, băieți, la televizor, pentru că presa e liberă. Dacă le aveți! Dar nu cred că le aveți… și mai vorbiți și cam… pițigăiat…

 

CONSTANTIN VAENI este un mare regizor al cinematografiei naționale, un poet al secvențelor și un maestru al dialogului interior, așa cum s-a scris, un drumeț în calea lupilor de ieri și de azi…