Prețul pe care Aurelian l-a plătit pentru depășirea crizei ce măcina de câteva decenii Imperiul Roman a fost retragerea din Dacia. Nou sol invictus, este adevărat, ceva mai puțin școlit decât împăratul roman și poate tocmai de aceea doldora de prejudecăți, Trump declama zilele trecute, pe treptele Capitoliului: We will bring back our borders. Unii ar spune că istoria se repetă. Mă întreb totuși dacă, știind că retragerea din Dacia va marca începutul sfârșitului pentru imperiul pe care se străduia să-l salveze, Aurelian ar mai fi luat această hotărâre.
Din fericire, istoria nu se repetă. Apelul pe care analiștii îl fac tot mai frecvent la trecut pentru a înțelege prezentul pare totuși îndreptățit, în condițiile în care evoluția evenimentelor pare astăzi tot mai dificil de anticipat. Astfel, nu puțini sunt cei care găsesc tot soiul de similitudini între actuala stare de lucruri și cea de după Primul Război Mondial. Și au dreptate. Toate procesele de liberalizare provoacă, de ce oare, violente reacții adverse. În România, de exemplu, acordarea de drepturi civile tuturor locuitorilor, indiferent de apartenența etnică sau religioasă, dorită prin Proclamația de la Islaz, începută apoi timid, după Războiul de Independență, la presiunile lui Otto von Bismarck, și consfințită, tot ca urmare a presiunilor exercitate de puterilor străine, abia prin Constituția din 1923, a fost unul dintre factorii ce au determinat, este adevărat, într-un context european favorabil extremismelor de tot felul, radicalizarea unei părți importante a societății. Inutil să spun că imaginea pe care ne-o rezervă societatea românească actuală pare una în oglindă: reacțiile adverse stârnite de liberalizarea accelerată și, pentru a folosi un termen drag cuiva, insuficient metabolizată ce a caracterizat ultimii ani nu s-au lăsat prea mult așteptate.
Dar, luând oarece distanță, am putea găsi asemănări, de ce nu, și cu Renașterea. Prăbușirea URSS amintește de cea a Imperiului Bizantin, iar criza prin care trece astăzi Biserica, de cea provocată de Reformă. Internetul ne-a obligat să regândim lumea, tot așa cum, în urmă cu aproape șase secole, apariția tiparului a schimbat-o din temelii. Astăzi, marii exploratori nu mai caută rute alternative către Indii, ci soluții pentru terraformarea planetei Marte. Dacă la originea schimbării de paradigmă ce a definit Renașterea a stat teoria heliocentrică, lumea modernă și-a reorganizat viziunea pornind de la teoria cuantelor.
Perioada cuprinsă între secolele al XIV-lea și al XVI-lea a fost și una dintre cele mai violente din istoria Europei. Războaie de uzură precum Reconquista, Războiul de 100 de Ani, Războiul celor Două Roze, pentru a le aminti doar pe cele mai cunoscute, au înroșit din abundență un pământ care nu ducea lipsă de sânge. Totuși, la acest capitol, secolul trecut rămâne cel mai întunecat din istorie. A, și să nu uit, Inchiziția. Sunt convins că de inchiziții nu vom duce niciodată lipsă.
Nu, vina nu este a istoriei, istoria nu se repetă, doar noi ne mișcăm mereu în interiorul acelorași tipare comportamentale, repetăm la nesfârșit aceleași greșeli și ne încăpățânăm să nu învățăm nimic din ea. Iată de ce nu-i înțeleg pe cei care caută soluții acolo unde nu poți găsi decât cauzele problemelor.
Aflată la limesul imperiilor și civilizațiilor, pe îngusta fâșie de pământ de care valurile istoriei se sparg, aducând cu ele fie alge urât mirositoare, fie tot soiul de pești, pentru a-i lăsa aici să se zbată între viață și moarte, iar uneori și câte o scoică în care se află, neștiută, o perlă, România a învățat pe parcursul secolelor doar să supraviețuiască, nu și să trăiască. Și asta pentru că și-a ratat menirea. După cum va afla și Faust, pe o asemenea fâșie de pământ, o fundație solidă reprezintă un impediment. Dar dacă nu poți ridica o cetate, poți totuși să construiești un far.
Cred că singurul destin pe care ar trebui să și-l asume România este acela de a deveni un model de conviețuire pașnică, un model al deschiderii către celălalt. Pentru asta însă, România ar trebui să se transforme dintr-o țară a bârfei într-una a dialogului autentic, dintr-o țară a indiferenței, într-una a toleranței, dintr-o țară a complicităților de tot felul, într-una a colaborării constructive și eficiente.
Înființarea UDMR și asigurarea accesului acestei uniuni de partide la viața parlamentară și, ulterior, la guvernare a stârnit, în primii ani postdecembriști, reacții extrem de violente. Presa naționalistă, descendentă directă a celei controlate de către o anumită parte a Securității, lansa în cascadă avertismente cu privire la un iminent pericol maghiar. Existența UDMR s-a vădit însă una salutară. Așa cum s-ar putea dovedi și în anii următori.
În eventualitatea nedorită a disoluției Uniunii Europene, recenta afirmație făcută la Moscova de către Igor Dodon, potrivit căruia o parte din România este Moldova, iar o altă parte, Ungaria, s-ar putea transforma în ceva mai mult decât o simplă vorbă în vânt. Într-un asemenea scenariu, UDMR, pentru că a făcut posibil dialogul interetnic, determinând astfel, pe parcursul anilor, risipirea tensiunilor de tot felul, ar putea contribui decisiv la menținerea integrității teritoriale a statului român.
Însă acordarea de drepturi minorităților etnice este unul dintre puținele aspecte cu care România ultimilor ani se poate lăuda. Și asta pentru că societatea românească a ratat cam toate dezbaterile majore. Am condamnat comunismul fără ca o dezbatere la care să participe întreaga societate să aibă loc, ceea ce a condus la radicalizarea majorității celor care își asociază tinerețea și maturitatea cu acesta. Sistemul de educație a devenit o vedetă a reformei, dar fără ca o parte importantă a actanților acestuia să-și asume în mod autentic rolul pe care ar fi trebuit să-l joace în schimbarea mentalităților, ceea ce a compromis, în cele din urmă, însăși ideea de reformă. Integrarea euroatlantică s-a făcut fără ca societatea românească să interiorizeze și obligațiile pe care le implică acest nou statut, nu doar drepturile obținute astfel. Am condamnat economia socială de piață, fără a dispune însă de o alternativă mai bună. Și exemplele pot continua.
Așa cum era de așteptat, derulat pe repede-nainte, procesul de liberalizare a sfârșit prin a-i aduce împreună nu doar pe adepții schimbării, ci și pe cei care se tem de efectele ei. Ca atare, și nu ar trebui să ne mire, mișcarea de rezistență s-a organizat și ea tot în mod necritic, respingând de-a valma tot ceea ce este nou, în numele a tot ceea ce este vechi.
Tradiția se întoarce. Și iată că nu se întoarce doar în România. Întoarcerea tradiției, reacție la fenomenul globalizării, pare a se produce și ea la nivel global. Însă întrebarea care își cere urgent răspunsul este la care tradiție ar trebui să ne întoarcem. La cea despre care am citit, la cea pe care o cunoaștem din filme documentare sau la cea din poveștile bunicilor? Atât de dorita, de către unii, întoarcere la valorile tradiției, dacă se va realiza, va fi doar o pseudo-întoarcere. Pentru că tradiția la care ne-am raporta n-ar fi decât suma unor reprezentări al căror grad de deformare ar fi imposibil de cuantificat. Este ca și cum am vrea să punem conserve, respectând întocmai rețeta bunicii, dar am folosi gogonele modificate genetic.
Și trebuie spus că, pe cât de iluzorie, o asemenea întoarcere este tot pe atât de periculoasă. De fapt, pentru a spune lucrurilor pe nume, tradiția interesează doar în măsura în care este normativă. Cei care declară că-și doresc această întoarcere, în realitate urmăresc ca, în numele unor norme vetuste, să suprime o serie de drepturi și de libertăți care îi sperie.
Timpul dialogului pare că a trecut. Și tocmai pentru că a trecut, avem astăzi, mai mult ca niciodată, nevoie de dialog. Măcar atât să fi învățat din greșelile trecutului: radicalizarea societății nu aduce nimic bun.
Altfel, vom auzi tot mai des sloganuri lipsite de conținut precum we will make America great again. Într-o traducere aproximativă, plasată la loc de cinste pe frontispiciul unei reviste de tristă amintire, vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât. Lui Petru Rareș nu prea i-a reușit. Lui Vadim, cu atât mai puțin.