Sub frunzele de arțar gârbovit și aplecat cu sufletul spre pământul veșted, mâna mi se ridică cu tentativă; o mică impresie că poate atinge golurile de aer dintre ramuri și cercurile de soare tot de acolo… Bolnav, vântul mă sărută lung și să vezi cum: pe brațe, pe gât, pe frunte și pe buzele întredeschise; îmi sărută gleznele și încheieturile mâinilor, degetele urâte, urechile și ochii ciudați. Bolnav, vântul mă sărută cu toate cele o mie de guri ale lui; blânde guri și moi ca puful, moi ca el însuși într-o zi de august.

Sub aceleași frunze de arțar bătrân și maladiv, eu chicotesc în umbră cu iarba dezrădăcinată și uscată; fredonez cu cioturile de lemn și crengile deshidratate și sunt o copilă împreună cu ele, făcând parte din ele… Așadar, sub arțar eu mă las prădată de vânt, chicotind cu morții de pe jos – morții galbeni și vegetali de pe jos, care s-au ucis în mod natural, deloc regretabil. Și de sus cade soarele în ochiuri, sughițând printre crengi și ajungând abia, adică greu. Vântul iar a început și-mi închide caietul: cât de pretențios! Filele se zvârcolesc puțin confuze peste mâna mea dreaptă care scrie, cerându-i un răspuns. Le spun doar să tacă și să se liniștească; să stea docile căci le voi scrie chiar dacă nebunul ăsta suflat ține să-și verse pasiunea acum. Chiar acum. Și ele se liniștesc sub palma mea, tot dreapta, și sub un sărut uscat cu buzele mele. Nu se supără niciuna că am degetele groase sau că negii mei le-ar putea îmbolnăvi, doar se liniștesc sub textura pielii mele și a amprentelor învățate cu alb și cu cerneală.

Doar se liniștesc de iubirea mea – și nu se mai revoltă că vântul ăsta, hoinarul, mă răpește câte puțin pentru o dragoste neconvențională. Și-mi șoptesc discrete unele, altele mai poruncitor: „Nu fi îndrăgostită, proasto!”

Dar ce? Ascult eu de ele? Căci iată, sunt: și nu de vânt, și nu de file, și nu de arțar sau iarbă moartă, ci… sunt; căci au dreptate – ca o proastă sunt.

Sub frunzele bătrâne, privesc înspre sus și zâmbesc așa cum îmi place. Melancolic. Și respir adânc, adânc, adânc…

DARIA STEMATE e o fată frumoasă și delicată, stă în prima bancă, e în clasa a XII-a, la CARABELLA și i-a apărut deja prima carte…