Evenimentul lunii mai – Aferim! la Târgovişte

 

La Teatrul Tony BULANDRA au fost două „săli” pline cu filmul premiat la Berlin. Vă oferim, în câteva episoade, fragmente din scenariul excepțional al acestui eveniment din cinematografia noastră.

În urmă cu mai multe săptămâni, lansam aici la CULTURA DE SÂMBĂTĂ un… aferim pentru AFERIM!

Radu Jude a luat Ursul de Argint pentru regie la Berlin, învingând (s-a scris) nume grele ale cinematografiei. El a câștigat Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin cu producția „Aferim!”. Premiera mondială a filmului „Aferim!”, în regia lui Radu Jude a avut loc în cadrul proiecțiilor din competiția internațională a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. „Aferim!” este un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob țigan fugar (Cuzin Toma). Radu Jude s-a aflat în competiție cu mari nume ale cinematografiei mondiale, printre care Werner Herzog, Terrence Malick, Peter Greenaway sau Jafar Panahi.

Regizorul Constantin Vaeni a scris pentru CULTURA DE SÂMBĂTĂ… „Felicitări lui Radu Jude, echipei și actorilor și nu în ultimul rând producătorului român, tuturor celor care au pus umărul la realizarea filmului românesc, pentru care REGIZORUL a fost distins cu premiul „Ursul de Argint” . Aștept cu mare nerăbdare să-l văd cât de curând… Dar, dragi jurnaliști dâmbovițeni, la un festival de film și în general la un festival artistic de orice gen, nimeni nu „învinge” pe nimeni… Și, credeți-mă, știu foarte bine ce spun! Orice premiu ține de opțiunea unui Juriu și deseori de „alte” multe lucruri… Un festival artistic, fie și cu caracter… competițional, n-a fost nicicând, nu e și nu va fi niciodată nici un meci de box și nici de… Wreslling, în care cineva îl „bate” pe un altul, ori îl „învinge” prin K.O.”

În film joacă și prietenul nostru, tot de la CULTURA DE SÂMBĂTĂ, actorul Puiu Jipa. Îi mulțumesc din această pagină a ediției noastre de februarie pentru că mi-a dat, în urmă cu mai multă vreme, să citesc scenariul viitorului film. Am fost uimit și fericit să descopăr un text uluitor…

Iată și câteva declarații ale regizorului, înainte de Festivalul de la Berlin, despre noul său film:

►„Filmul pe care l-am făcut este despre mentalităţi şi despre felul în care mentalităţile trec de la o persoană la alta – aşa, ca o ciumă, ca o molimă (…). Altfel, desigur că pe lângă asta, filmul atinge o serie de alte subiecte precum sclavia romilor, condiţia femeii, relaţia dintre părinţi şi copii, educaţia, antisemitismul.”

►„Iniţial am vrut să fac un film despre altceva. M-am documentat despre Revoluţia de la Piteşti, cea pe care o ridiculizează Caragiale în câteva dintre schiţele lui, dar nu am reuşit să găsesc un unghi de atac care să mă satisfacă.”

►„Eu nu am aşa o obsesie pentru competiţiile acestea şi pentru secţiunile principale ale festivalurilor. (…) Mi se pare că accentul cade greşit pe chestia aceasta vai, la ce festival e? ce premii a luat?, or lucrul care pe mine mă interesează cel mai mult şi pe care mi-aş dori să-l văd şi la ceilalţi e interesul pentru film şi pentru artă cu adevărat. Pentru lucrurile acestea, nu pentru ce tinichea a luat un film sau altul.”

►„Există o serie de voci care spun că cineaştii români se gândesc doar la premii şi la festivaluri şi la străinătate şi ei suntem neglijaţi. Este o idioţenie chestia asta!”

►„Asta pentru mine ar fi cel mai important: ca spectatorii, pornind de la filmul acesta, să dezvolte un apetit pentru istorie, pentru cercetarea istoriei, pentru citirea cărţilor de istorie şi pentru gândire asupra felului în care trecutul încă ne influenţează şi, mai ales, pentru a ne asuma un trecut care poate de multe ori e dureros şi pe care mulţi dintre noi îl refuză.”

►„M-am speriat la castingul pentru Aferim! (…). Unul dintre personajele principale din film e un puşti de 17 ani şi atunci am văzut foarte mulţi liceeni pentru rolul acesta (…) şi cred că mai mult de o treime erau analfabeţi sau aproape analfabeţi. Este înspăimântător!”

Ceea ce era de demonstrat!

Și iată secvențe din scenariul acestui film, pentru cei care l-au văzut sau pentru cei care nu l-au văzut încă. Frumusețea limbii române crește din fiecare replică a personajelor, așa cum puteți citi mai jos:

Aferim!

– snoavă –

de Radu Jude și Florin Lăzărescu

consultant istoric și adaptare dialoguri:

Constanța Vintilă – Ghițulescu

Unele fragmente de dialog sunt preluate sau adaptate din texte aparținând următorilor autori: Ion Creangă, Nicolae Filimon, Iordache Golescu, B.P. Hașdeu, Grigore Lăcusteanu, Cilibi Moise, Ioan Solomon, Anton Pann, A.P. Cehov, Nikolai Gogol ș.a.

Țara Românească, 1834:

1

COSTANDIN și IONIȚĂ ies pe poarta unui mic tîrg, călare pe un cal costeliv, respectiv pe un catîr. Costandin are cam cincizeci de ani, e slab ș poartă mustăți; e îmbrăcat cu uniformă de zapciu (pantaloni negri strînși pe picior, haină lungă cu fireturi roșii, cizme înalte); la brîu îi atîrnă un iatagan turcesc și două pistoale balcanice cu țeavă lungă, băgate în tocuri de piele și ornate cu fir. Ioniță are aproximativ cincisprezece ani, e slăbuț și are o figură ușor naivă. E îmbrăcat cu o haină lungă, neagră, fără fireturi (probabil rămasă de la tatăl său).

De șaua cailor atîrnă cîteva boccele de felurite dimensiuni, un butuc pentru prins picioarele răufăcătorilor și o mască din fier, cu coarne. Pe lîngă cai aleargă vesel un ogar.

Cei doi călăreți înaintează rapid, în tăcere, de-a lungul unei cîmpii întinse.

Costandin tuşeşte gîjîit și scuipă.

COSTANDIN

Futu-i cleftul mă-sii.

Îl privește atent pe Ioniță.

COSTANDIN

Ține, putoare, spinarea cum trebuie.

Ioniță își schimbă ușor poziția corpului.

COSTANDIN

Aoleu… Decît așa cum ești, mai bine te făcea mă-ta un mînz și te mîncau lupii.

Costandin ridică o ploscă de la brîu și bea o gură de apă.

2.

Costandin și Ioniță traversează un cîmp plin de ciulini. Soarele s-a mai ridicat puțin. Cîinele latră la un șoarece din iarbă.

COSTANDIN

Așa, Bălane, hai c-avem treabă. Azi mănînci carne de cioară.

Rîde singur. Se întoarce apoi spre Ioniță.

COSTANDIN

Mă gîndeam. Mare curvă și cucoana Elenca, să știi. Curvă bătrînă.

IONIȚĂ

Da. Am auzit și eu vorbe despre văru-său.

COSTANDIN

Ce să-i faci… Vorba parimiei, Ioniță, se poate păzi un sac de purici, un crîng cu iepuri, dar o femeie nu. Eu dacă eram în locul boierului, eu o omoram. Îi tăiam țîțele și o băteam pînă cînd o omoram. Și o dam pe ulițe așa, să vază toată lumea.

IONIȚĂ

Dar trebuie și el să fie cu băgare de seamă, bre. Nu?

COSTANDIN

Toate femeile e spurcate. Și trei lucruri sînt greu de scos în viață: dinții din gură, sărăcia din casă și nebunia din capul femeii, că doar cu bătaia îi scoți din cur toate nebuniile si năravurile astea rele. Vorba aia, femeia nebătută, ca moara neferecată. Ține minte, Ioniță, și bagă la cap ce zic.

Ioniță rîde.

COSTANDIN

Hai, nu e chiar toate toate curve. Mai scapă una-două.

IONIȚĂ

Maica nu e.

COSTANDIN

Păi curva se cunoaște după ochi. Ce, are Pătrana ochi de curvă?, n-are.

IONIȚĂ

N-are.

COSTANDIN

Păi n-are. E femeie bună, am noroc cu ea, te-a crescut… Face toate trebile. Și știe cine e stăpîn…

Scuipă zgomotos.

COSTANDIN

Nu e, bă, așa?

IONIȚĂ

Ba da, dacă zici dumneata. Dar o ajut și eu la munci.

COSTANDIN

(disprețuitor)

O ajuți și tu… Tu frămînți făina cu picerele și lutul cu mîinile. Și ești și un puturos ce nu s-a pomenit.

IONIȚĂ

Nu sînt, bre.

COSTANDIN

Ei, nu ești… Ești, ce, nu te știu eu?

Merg un timp în tăcere. Apoi Costandin începe să fredoneze:

COSTANDIN

Frunză verde și-o lalea

N-am cuțit că m-aș junghia

Văzînd ibovnica mea

Pe brațele altuia…

IONIȚĂ

Auzi, taicule, cîte parale a dat boierul?

COSTANDIN

Puține acuma. Zece galbeni, s-avem de drum. Restul ni-i dă la sfîrșit. Dac-om trăi și-om nemuri.

Din sens opus se apropie o căruță hodorogită, încropită din nuiele groase. E mînată de o bătrînă fără dinți, care biciuie cu sete un măgar obosit.

COSTANDIN

(către Ioniță)

Uite și Satana. Vidma.

(spre femeie)

Ia stai așa, mătușă.

BĂTRÎNA

(suspicios)

Ziua bună, zapciule.

COSTANDIN

Bună să-ți fie inima, cum ți-e căutătura. Ce, ți-e frică?

BĂTRÎNA

Nu.

COSTANDIN

Așa, bre, că cerul curat de trăsnet nu se teme. Cine ești mata?

BĂTRÎNA

Om bun.

COSTANDIN

Asta om vedea noi. Te-am întrebat cum îți zice și de unde vii?

BĂTRÎNA

Sînt de-a lui Geanache, Leana îmi zice și viu de la Poeni.

COSTANDIN

Așa, Leano, parcă te știu. Ai dat dajdia?

BĂTRÎNA

Am plătit, cum să nu.

COSTANDIN

Bine. Un’ te duci?

BĂTRÎNA

Îmi duc moșul la mănăstire la Flămînda, să pupe icoana Fecioarii. Că e bolnav și moare, sărăcana de mine și mă lasă singură pe lume.

Bătrîna ridică o pătură găurită și murdară (o “scoarță”) sub care stă ghemuit un bărîn chel, palid, cu privirea pierdută în gol, îmbrăcat cu ițari albi și cu o cămașă de in zdrențuită. Bătrînul își mișcă ușor capul spre zapciu și geme.

COSTANDIN

Ce-are?

BĂTRÎNA

Friguri.

Cei doi se îndepărtează speriați.

COSTANDIN

Pleacă, fă, de-aici cu el, că o fi holeră sau ciumă și murim cu toții.

BĂTRÎNA

Păi nu m-ați întrebat.

COSTANDIN

(calm)

Trebuia să zici tu de la început, vită proastă ce ești!

Scoate biciul de la brîu.

COSTANDIN

Poate îți croiesc niște bice pe cur… Fir-ai a dracu de babă!

Bătrîna tace umil și își acoperă soțul cu pătura.

COSTANDIN

Ai venit prin pădure?

BĂTRÎNA

Nu, stăpîne. Am ocolit, că mi-era frică.

COSTANDIN

Dar de aurari ce știi, pe unde mai e? Mai e în pădure?

BĂTRÎNA

  1. Eu așa știu, dar nu știu în care loc.

Costandin dă gînditor din cap în semn de confirmare.

COSTANDIN

(mai potolit)

Unde îl duci pe cumătru?

BĂTRÎNA

La mănăstire, cum zisei. Poate găsim și o moașă să-i dea niște leacuri…

COSTANDIN

La cum arată, o să-i dea niște glas de popă, zeamă de clopot și nițel ulei de hîrleț. E zmreduit rău. Hai, valea de-aci.

Ioniță rîde, Costandin zîmbește încîntat de sine, apoi se întristează. Amîndoi o petrec cu privirea pe bătrînă, după care își continuă drumul.

COSTANDIN

Desculță proastă… Să ne dea boala și alta nu.

IONIȚĂ

Opincari… Și cît a zis că ne dă cînd facem treaba?

COSTANDIN

Cine?

IONIȚĂ

Paciaura aia de Iordache.

COSTANDIN

Nu-i mai zi tu paciaură, că fără el eram vai de noi.

IONIȚĂ

Și dumneata i-ai zis așa.

COSTANDIN

Lasă-mă, bă, pe mine… Tu trebuie să-i respecți pe cei mari. Vorba grecului, cînd ești mic, nu alegi, doar cînd ești mare ameninți. Ai priceput?

IONIȚĂ

Da.

COSTANDIN

Așa că nu te maimuța tu atîta… N-a zis cît ne dă. Dar ne dă mult mult, așa a promis.

Continuă să călărească în tăcere.

Cei doi intră în curtea unei mănăstiri. Descalecă. Un călugăr se apropie de ei.

COSTANDIN

Avem treabă cu starețul.

CĂLUGĂRUL

Dar ce treabă aveți?

COSTANDIN

O taină. Venim din partea boierului Cîndescu.

Călugărul îi conduce spre una din chilii.

Puțin mai tîrziu. Cîteva zeci de sclavi romi zdrențăroși, bărbați, femei și copii sunt adunați în curtea mănăstirii. Robii sînt desculți, îmbrăcați cu haine murdare și îl privesc speriați pe zapciu.

Costandin se apropie de ei și-i scrutează atent. Egumenul li se adresează.

EGUMENUL

Zapciul a venit aci să caute un țigan fugit de la boier. Care are știință dintre voi, să spuie.

Îi face semn lui Costandin că poate începe.

COSTANDIN

Cîte suflete sînt aici?

EGUMENUL

Vreo patruzeci de suflete.

COSTANDIN

Care ești, fă, sora lui Carfin?

O roabă slăbuță (PENA), de vreo 30 de ani, face timid un pas în față.

COSTANDIN

Ia zi, cioară, unde s-a răznit?

PENA

Nu știu, boierule. Nu l-am mai văzut de trei ani. Eu aici, el acolo, la boier…

COSTANDIN

Nu știi, nu?!

PENA

(plîngînd)

Nu știu, mînca-ți-aș curcanii. Să-mi saie ochii dacă știu. Ce vină am eu ce blestemății face el, plesni-i-ar pipota în el!

EGUMENUL

Zi, fă, unde e?

COSTANDIN

Bre, lasă că am eu grijă s-o fac să zică și laptele pe care l-a supt de la mă-sa. E meșteșugul meu ăsta.

(către romă)

Cum îți zice, fă, cioară?

PENA

Pena, boierule.

Costandin se apropie de ea, privind-o amenințător. Scoate biciul de la brîu și i-l arată roabei.

COSTANDIN

Peno, vrei să te măsor nițel cu biciul ăsta pe spinare?

PENA

Nu vreau, cocoane, cum să vreau așa ceva… Mă jur pe sufletul meu și-al copilașilor mei dacă știu io ceva…

Costandin o prinde de păr și începe să-i scuture violent capul.

COSTANDIN

(urlă brusc)

Zi unde e, futu-ți patruzecile mă-tii. Unde e?

Femeia se lasă în genunchi. Copiii încep să se smiorcăie.

PENA

Nu știu, boierule. Nu știu. Mă jur că nu știu, cocoane, ai milă de sufletul meu.

Costandin se uită spre copii.

COSTANDIN

Ia ziceți, mă, unde e țiganul? A venit la voi? Ziceți, că dacă nu, o cert cu biciul pînă o omor.

UNUL DIN COPII

Nu știm, nu am văzut pe nimeni.

PENA

Lasă-mă, cocoane, ai milă de noi. Doamne, iartă-mă, Dumnezeule.

Costandin o lasă în pace și, cînd roaba se ridică, îi dă un șut în fund disprețuitor. Privește către ceilalți.

COSTANDIN

Care știe unde e? Care îmi zice, îi dau un sorocovăț.

UN ROB BĂTRÎN

Nu știm noi. Nu ne-a zis. Și părintele stareț și frații călugării ne-a bătut degeaba, că noi nu știm. Carfin n-a venit p-aci și noi sîntem țigani proști, de unde să știm noi?

UN ALT ROB

S-a dus în pădure, la aurari.

COSTANDIN

De unde știi?

ROBUL

Mi-a zis cînd ne-am întîlnit la cules de vie. Că el vrea să fugă la aurari, că e mai bine. E slobozenie acolo, mai multă.

COSTANDIN

Bine.

ROBUL

Dă-mi bănuțul, cocoane.

COSTANDIN

Hai, stupai de-aici, cioroilor. Îți dau paraua cînd îl găsesc, nu așa, că oricum îl căutam la aurari. Valea!

Egumenul le face semn să plece și robii se îndepărtează.

Egumenul se retrage și Costandin, după ce face o plecăciune respectuoasă către el, intră însoțit de Ioniță în biserică.

:

4.

Călăreții intră într-o pădure întunecoasă și merg pe un drum de care, destul de îngust.

IONIȚĂ

Mi-e frig, taicule.

Costandin îl privește îngrijorat.

COSTANDIN

Să nu te fi îmbolnăvit de la moșul ăla, că ai futut chima. Cholera morbus, cum zice doftorii ăi mari…

Tușește.

Trec apoi printr-o zonă cu mărăcini, blestemînd și înjurînd printre dinți.

În cele din urmă, ajung la un rîu mare, care curge cu repeziciune.

COSTANDIN

Dar știu c-a plouat la munte!

Descalecă amîndoi și încep să înainteze de-a lungul rîului.

COSTANDIN

P-aici poate să fie. Uite, se văd urme de la focuri.

Se apleacă și-i arată lui Ioniță un lemn carbonizat, apoi îl aruncă fără să spună nimic și începe să urineze în rîu. Ioniță îi urmează exemplul.

COSTANDIN

Ia hai să mîncăm și noi cevași.

Se așază pe iarbă, scot din desagi mămăligă, brînză și niște ceapă. Încep să înfulece cu poftă.

Puțin mai tîrziu.

Costandin stă tolănit pe iarbă şi îl priveşte pe Ioniță care se chinuie să ascută săbiile.

Copilul ţine cu o mînă de sabia înfiptă în pămînt, iar în cealaltă ţine o piatră pe care o freacă stîngaci, cu frică, de tăiş.

COSTANDIN

Vezi, mă, să nu-ţi împrăştii deștele pe jos!

(îl urmăreşte atent)

Bună treabă! Cu lucrătura ta mai mult o să gîdilăm duşmanul decît să-l omorîm.

Privește într-o parte și bombăne.

COSTANDIN

(exagerat, retoric)

Of, ne strică pîinea degeaba. Cum o să fie el zapciu, uită-te la el? Slab ca o iazmă, dacă îi dai o palmă, moare de inimă rea. Așa ești, mă? Pizdă!

Se ridică iritat și îi dă lui Ioniță o palmă după ceafă.

COSTANDIN

Te fac eu bă, dracului, bărbat, că prea te rîde lumea.

IONIȚĂ

Hai, bre, lasă-mă.

COSTANDIN

Vezi cum vorbești tu cu mine, că atîta îți trebuie. Să-ți cinstești părinții, cum zice la Evanghelie, că un tată e mai greu decît doișpe copii…

Nervos, Costandin scoate iataganul din pămînt.

COSTANDIN

Ţine-l, mă, aşa, ca bărbaţii… Şi dă cu piatra în lungul tăişului, nu aşa, într-un singur loc. Ăsta e iatagan de la Ianina și tu îți bați joc de el…

Ioniță urmeză indicațiile tatălui său. În acest timp, Costandin scoate dintr-o pungă plumbii pentru pistoale și-i studiază atent.

COSTANDIN

Marfă turcească, ia uite aici. De la raia, din Brăila.

Bea dintr-o ploscă.

COSTANDIN

Aiiii, bun drachiu! Leac pentru toate boalili, nu alta. Vorba aia, bă: drachiul bun nu se-ncearcă, peste cap se dă.

E scuturat de un acces de tuse.

5.

Cei doi bărbați urmează călare albia rîului, prin pădure, în tăcere. Ioniță se uită cu atenţie la marginea apei. Struneşte bucuros catîrul şi opreşte.

IONIȚĂ

(în şoaptă)

Taicule, un păstrăv.

Costandin întoarce calul, se apropie şi priveşte şi el la peştele care pluteşte la marginea apei.

COSTANDIN

Nu-i păstrăv, e clean.

IONIȚĂ

Cum ştii?!

COSTANDIN

Ştiu. Văz de la o poştă care-i clean şi care-i păstrăv. Pot să-l prind și cu mîna, dacă vreau.

În depărtare, în linştea pe care o fac cei doi pentru a se uita la peşte, pe firul apei, încep să se audă voci. Costandin coboară de pe cal, îl apucă de căpăstru şi îi face semn lui Ioniță să-l urmeze la fel. Înaintează încet, adăpostindu-se printre copaci. Costandin îi face semn să se oprească. Se apropie de un măceș şi îi dă încet crengile la o parte.

În rîu se află vreo douăzeci de romi aurari culegînd aur (bărbaţi, femei cu sînii dezveliţi, cîțiva copii), sporovăind în limba romani. Unii lucrează cu niște site, alții au în mînă scînduri lungi, învelite în blană de oaie, ţinîndu-le înclinate încît să se scurgă apa prin ele. Femeile şi copiii iau nisip de pe fundul rîului şi îl aruncă pe scîndură.

Pe mal se văd mai multe corturi şi cîteva focuri aprinse în dreptul lor. În faţa unui cort, o romă bătrînă găteşte ceva de mîncare, mestecînd cu un băţ într-un ceaun uriaş, aşezat pe foc.

COSTANDIN

(încet)

Uite-le și pe toate ciorile astea, ce putori.

Costandin îi face un semn din cap băiatului și amîndoi se apropie de grupul de aurari. Cîinele începe să mîrîie. La vederea nou-veniților, robii se opresc din muncă și îl privesc cu suspiciune pe zapciu.

La vederea lor, un rom tînăr aruncă scîndura şi o rupe la fugă prin apă, îndreptîndu-se către celălalt mal. După cîțiva pași, începe să înoate. Costandin se urcă pe cal, îşi scoate sabia, dă un chiot de luptă (Katai!) şi se ia după el, trecînd printre ceilalţi aurari, care abia reuşesc să se ferească, înspăimîntaţi, din calea lui. Ioniță îl urmează îndeaproape, ogarul înoată pe lîngă ei. Apa este tot mai adîncă, le ajunge cailor pînă la gît.

COSTANDIN

(strigă spre fugar)

Stai, nenorocitule, stai că te-mpușc!

Trage în aer, dar robul nu se oprește, ajunge pe cealaltă parte a rîului şi încearcă să se caţere pe malul abrupt, în timp ce călăreții se apropie de el.

În spate, toţi aurarii – bărbaţi, femei, copii – urlă pe limba lor, stîrnind o adevărată hărmălaie, iar unii încep să înoate în urma zapciului. Din corturi, mai ies alţi vreo zece bărbaţi şi femei – îmbrăcaţi în zdrenţe, semigoi, cu priviri speriate.

Romul fugar se împotmoleşte pe la jumătatea urcuşului şi alunecă înapoi. Cade, se ridică şi vrea din nou să urce pe malul abrupt, însă Costandin îl ajunge şi îl pocneşte, din fuga calului, cu latul iataganului peste ceafă. Robul urlă de durere şi cade cu faţa în sus. Ogarul se repede și îl mușcă de picior. Costandin sare de pe cal, se năpustește asupra robului, îl mai pocnește o dată cu sabia în cap, apoi îi pune un picior pe piept şi vîrful sabiei în gît.

COSTANDIN

Futu-ţi morţii mă-tii, te-am prins, Carfine!

ROMUL

Mekh man! Me na khanc cordisardem! N-am furat eu hainele, boierule, să-mi crape ochii! N-am pus mîna pe nimic!

Mare parte din robi traversează rîul și se apropie de ei, făcînd cerc în jurul lor. Costandin scoate pistolul și îi amenință.

COSTANDIN

Înapoi, ciorilor, că vă trăznesc creierii la minut!

Trage în aer, romii se sperie și se opresc. Șeful șatrei de aurari (BULUBAȘA) se întoarce spre grupul de romi și li se adresează, furios.

BULUBAŞA

Beś maj dur, ke o manuś cirdel tumenөar.

Se apropie de zapciu, gîfîind.


BULUBAŞA

Nu-l omorî, boierule, că n-a făcut mai nimic! Îți cad la picere și te rog ca pe Dumnezeu, lasă-l să trăiască.

Costandin se întoarce spre bulubasă, ameninţîndu-l şi pe el cu sabia, păstrînd piciorul pe pieptul robului căzut.

COSTANDIN

Nu te băga, că te omor şi pe tine!

BULUBAŞA

(slugarnic, plîngăcios)

Da’ ce ţi-a făcut băiatul nostru, trăi-ţi-ar neamul dumitale, de să-l omori?

O roabă bătrînă se aruncă în genunchi, urlînd în limba romani, smulgîndu-şi părul din cap.

BĂTRÎNA

Mi-ai omorît copilul… Vov mudardăn murro xurdorro, mudardăn murro xurdorro! Te marel on o Del, ke si jekh manuś bi gĭenөar.

Costandin ezită. Se uită atent cînd la bulibaşă, cînd la romul tînăr.

COSTANDIN

E din șatra voastră?

BULUBAȘA

Da, e Caldașin al nostru. Eu sînt bulubașa lor.

Zapciul se uită mai atent la rob și îl lasă în pace.

COSTANDIN

De ce fugi, bă, dacă nu ești Carfin? Ce-ai făcut?

ROBUL TÎNĂR

Eu n-am făcut nimic, boierule, să moară mama!

Costandin se apropie de bulubașă.

COSTANDIN

Știi nițică carte, țigane?

BULUBAȘA

Nițel, da.

Costandin scoate pitacul de la boier și i-l întinde bulubașei. Acesta studiază pitacul, apoi îl citește cu voce tare celorlalți.

BULUBAŞA

(poticnit)

“… zapciul Costandin sin Gheorghe să fie tare și puternic cu cartea domnii mele ca să aibă a-l lua de grumazi pe țiganul rob Carfin unde-l va afla pentru căci e țigan de moșie și cînd au fugit țiganul de la boierul Iordache Cîndescu i-au furat și 40 de galbeni dintr-o besactea, pentru aceia ca să aibă a-l lua de grumazi…”

Bulubașa îi înapoiază zapciului hîrtia, îi adună pe romi în jurul lui și începe să le vorbească răstit în limba romani.

BULUBAȘA

Haj, aven savorre kathe. Maj sìgo. Kon dikhlăn o rroma kaj naśhlo?

UN ROM

Me.

BULUBAȘA

Phen, kaj telărdă.

ROMUL

Me na zanav, baro raj.

BULUBAȘA

Te na phenes man, me marav tut. Vaj tu kames te maren amen o ginalo thaj te na maj alosarel sumnakaj anөar kadava paj?

ROMUL

Me na zanav kaj zas, ov zas maj dur. Me dem lesqe nìśte xävic thaj ov zas maj dural. Maj but na zanav.

Costandin ascultă atent dialogul romilor, încercînd să priceapă cîte ceva.

COSTANDIN

(spre Ioniță)

Urîtă limbă au ciorile astea.

IONIȚĂ

Da.

COSTANDIN

Parcă ar fi limbă de maimuțe, nu de oameni.

Bulubașa vine spre Costandin.

BULUBAȘA

A trecut pe la noi, dar n-a rămas aici.

COSTANDIN

Dar un’ s-a dus?

BULUBAȘA

Încolo, boierule… Spre Licherești. Sau poate spre smîrcuri, să se ascundă acolo.

COSTANDIN

Cînd a plecat?

BULIBAŞA

Pe la chindii, alaltăieri.

COSTANDIN

Să nu umbli cu marghiolii, că-ţi vărs maţele!

BULIBAŞA

Nu, boierule. Alaltăieri a trecut pe-aicea mai întîi niște ursari, dup-aia ăsta de zici, i-a dat ai noștri cevași de mîncare și s-au dus încolo.

Costandin îşi pune iataganul în teacă şi urcă repede pe cal.