Gabriel ENACHE – Playbook; Doina RUȘTI – Manuscrisul fanariot

Gabriel_Enache

Întrebările literaturii,  răspunsurile scriiturii

Doina Ruști –  Manuscrisul fanariot,  Editura Polirom,  2015…

Doina Ruști scrie o literatură bulimică foarte gustoasă și foarte gustată, scrie o literatură încărcată de miresme plăcute simțurilor cititorilor ei. Doina Ruști este un scriitor care de fiecare dată a îndrăznit, a îndrăznit să vadă în adâncul poveștii pe care o construiește și pe care o arată, o face văzută. A îndrăznit mai mult decât fiecare… parte a literaturii ei, și-a croșetat povestea cu îndrăzneală și cu siguranță. O dată cu apariția romanului Manuscrisul fanariot Doina Ruști abordează și își asumă un registru magic plin de imagine la rândul lor încărcate de culori și de toate ingredientele poeziei:

Dar oricare ar fi schimbările, nu există nimeni care să nu cadă într-o lungă euforie…

enache_playbook_72Manuscrisul fanariot este o carte întoarsă, răsucită, este o carte aflată la antipozii simțurilor noastre, este o oglindă textuală care ne face vizibilă imaginea reală dar în același timp răsturnată a personajelor care o populează și care îi dau viață:

… Doicescu urmări în oglindă cum dispărea meșa sub micul cauc și-și examină încă o dată ceafa ca un cartof decojit… În viața lui… nu exista în momentul acela decât o tristețe. Iar aceasta urca în viteză, din mahalaua Șerban – Vodă, pentru a poposi lângă Biserica Colțea, la fereastra dormitorului său…

Manuscrisul fanariot este o carte în care se construiește o poveste concavă, este o carte în care aluneci și în care rămâi mult timp blocat reușind cu greu, alunecând pe suprafața ei strălucitoare, să revii, să te întorci la suprafață:

… Oamenii dansau. Ținându-se cu fală de mâini, înaintând, băgați unul într-altul. Ridicând din când în când brațele, mai ales când scoteau pe gură chirăieli lungi, chiote și chiar răcnete, pentru a înteți ritmul, ceea ce băga în viteză mișcarea periculoasă a numeroaselor galerii de sub oraș…

Doina Ruști a scris o poveste a unui București inexistent (BucuRuști!?) dar real, o poveste a unui București care te magnetizează și care te (a)trage firesc și definitiv în vâltoarea lui aducându-te aproape de toate imaginile care îl compun și făcându-te să le privești cu atenție, cu ochii larg deschiși predispuși stării de hipnoză:

… Orașul se umplu  de salem-malichim-uri, iar clisernițele bisericilor- de lumânări…

Manuscrisul fanariot este o carte acaparatoare, luminată difuz și plăcut fiecărui simț al cititorului, este în același timp o carte constrângătoare și devoratoare făcându-te parte a ei. Din ea. Manuscrisul fanariot ne introduce într-o poveste captivantă, sinceră și care trece cu ușurință de epidermă, făcându-și loc sub piele și mai departe, în interior. Este o carte plină de poezie și de toate elementele ei, cu imagini și text construite multi-fațetat așa cum își arată la final diamantul strălucirea feței adusă în lumină. Doina Ruști a scris (construit) un roman cu… corp fizic, cu forme bine proporționate și cu spirit, un spirit metafizic desăvârșit complet și în completare în permanență.

Manuscrisul fanariot este o carte care dezvăluie, care aduce la vedere o lume, o lume specifică unei stări de vis, din vis, din adâncul scos la lumină sub influența unui mult prizat și bine încorporat drog. Doina Ruști ne propune o literatură a stărilor, a degustării, a consumării de porții mici, bine dozate și foarte încărcate de gusturi și arome plăcute:

… Printre gropile mlăștinoase se răsuceau poteci știute doar de tălpile bucureștenilor loviți de dragoste și de patimile ei grele, tălpi care băteau noaptea pământul, ferindu-se de mlaștini, pentru a ajunge fie la Salcie, fie la Covergi, două locuri pe care le cunoștea orice inimă sfâșiată de dor…

Doina Ruști răspunde întrebărilor literaturii cu un text exemplar construit, cu o poveste răsărită la rândul ei dintr-o altă ascunsă poveste făcând în așa fel încât cartea ei, Manuscrisul fanariot, să trăiască și să viețuiască exact ca o poveste dintr-o poveste care spune o poveste pe care o scrie.

Cartea pe care a scris-o Doina Ruști este solară, este încărcată de dragoste și de îndrăgostiții ei împreună cu poveștile lor desprinse, rupte de lume, de înghesuiala ei pestriță. Doina Ruști se lasă acaparată de ceea ce scrie și se lasă purtată de cuvintele ei cât mai în interiorul poveștii, cât mai aproape de sufletul ei:

… Citi romane italienești, intrând în inima unei limbi nu prin gramatică sau cu ajutorul vreunui dascăl, ci prin bucuria pe care i-o aducea povestea…

Manuscrisul fanariot este o carte care iese în evidență de la prima propoziție și rămâne până la capăt la vederea celui care o parcurge, făcându-și cititorul să trăiască la rândul lui între coperțile ei, să se scufunde în poveste și să spună încântat și îndrăgostit până la capăt:

… Nicio poveste nu începe cu prima pagină a unei cărți…

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…