Niciodată să nu uităm de cei mai triști ca noi, așa spunea un cântec folk din anii 70… Trăim fiecare timpul care ni s-a dat, preocupați de ceea ce ni se întâmplă, suntem mulțumiți, uneori fericiți sau dezamăgiți, norocoși sau nu, așteptând să vină timpul „în care ne merge bine”. Suntem contemporani cu zbuciumul, suferința sau disperarea celor de lângă noi.
Ne pasă? Uneori da, alteori credem că nu e chiar atât de grav, că nu ne afectează ceea ce li se întâmplă altora, că fiecare trebuie să trăiască ceea ce îi este dat. Și…? Vine o vreme în care te gândești și la cel de lângă tine și care are sufletul îngreunat de suferință. Poate e bolnav, se teme de moarte, poate nu e iubit și e flămând sau lipsit de lucruri simple, dar necesare. Și tu știi toate acestea, accepți că se pot întâmpla…
Bănuiești că undeva, aproape sau departe de tine, un părinte știe despre copilul lui că e nefericit și totuși ne spunem că nu poate să fie atât de rău, dacă vremea e frumoasă, e sărbătoare, avem treabă, case de construit, lucruri de cumpărat, averi de păstrat, victorii de obținut… Ei, cum poate să fie chiar așa de greu, viața e frumoasă, s-o trăim, să ne bucurăm…
Și mai spunem că noi nu cerem, că și noi avem nevoi urgente… Uneori avem sub ochii noștri oameni care par a fi prizonierii propriei nefericiri, îi vezi sau afli despre ei că își adună puterile ca să aline, să împartă puținul lor cu cei mai triști ca ei. Între timp, undeva, aproape sau departe, un fiu, o fiică risipesc senin zâmbetul părinților lor. Ar trebui să o vadă pe mama istovită de muncă, prea obosită ca să se mai privească în oglindă. Și să-l vadă pe cel căruia îi este mereu foame, care nu a avut niciodată haine noi, tablete, telefoane, pe care alții le au chiar fără să le ceară.
Dar bătrânii fără familie, infirmi, izolați de indiferența celorlalți, cei cărora nu le mai vine niciodată rândul la fericire? „Și celui sărac întinde-i mâna ta, ca binecuvântarea ta să fie desăvârșită. Dărnicia ta să atingă pe toți cei în viață și chiar morților fă-le parte din dărnicia ta. Nu te întoarce de la cei ce plâng și întristează-te pentru cei întristați. Nu te teme a cerceta pe cei bolnavi, că pentru aceste fapte vei câștiga iubirea” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 7, 34-37)
Nu credeți că avem nevoie și de aceste cuvinte simple, pe care le uităm de fiecare dată? Să nu uităm de cei mai triști ca noi…
GABRIELA MARIN este absolventă a Facultății de Filosofie, tânără pensionară și a fost dascăl de Carabella…