LECȚIA DESPRE FILOSOFIE

Așa ar putea să înceapă ( și, de obicei, așa încep de zeci de ani prima oră de filosofie ): de unde vine lumea? Așa ceva nu știe nimeni și, totuși, întrebarea este întemeiată. Nu poți să trăiești într-o lume fără ca măcar să te întrebi de unde pornește această lume.

Apoi: cine sunt eu? Și există ceva care ar trebui să-i interesezi pe toți oamenii, indiferent unde ar locui ei în lumea asta mare? Care este lucrul cel mai important în viață? Există ceva de care să aibă nevoie toți oamenii?

De aici începe filosofia… Și putem continua, se află ceva în spatele a ceea ce se întâmplă cu noi, o voință sau un sens? Cum ar trebui să trăim?

Iată un lucru comun: e mai ușor să pui întrebări filosofice, mai greu e să răspunzi la ele. Fiecare om trebuie să-și găsească răspunsul lui la aceste întrebări, dar pentru aceasta trebuie să știm ceea ce au gândit alți oameni despre aceste interogații asupra vieții.

Platon credea că filosofia s-a născut din mirarea oamenilor. El spunea că oamenii găsesc că e un lucru atât de ciudat să trăiești, încât întrebările filosofice s-au născut cu totul de la sine. Orice om poate să creadă că „ia parte” la ceva enigmatic în viața lui, dar și-ar dori să limpezească cum se leagă toate acestea la un loc. E drept, pe măsură ce omul iese din mirările copilăriei scade și însușirea de a se mira în fața lumii și pierde ceva esențial, un lucru pe care filosofia ar vrea să-l trezească la viață. Deși întrebările filosofice ne privesc pe toți, nu devenim toți filosofi. Viața obișnuită ne împinge mult în spatele… mirărilor. Pentru că un filosof este cel care nu se poate obișnui niciodată cu adevărat cu lumea aceasta, pentru el lumea continuă să fie de neînțeles, enigmatică și misterioasă. El nu se obișnuiește, deci, cu lumea și e în stare să primească și să asimileze percepții noi, mereu altele, mereu pline de întrebări.

Ne-am întors din vacanță și continuăm să ne punem, împreună, întrebări…