Iuliana Elena DUMITRAȘCU – Dependența de TM

Iuliana_DumitrascuTelefonul mobil a ajuns să fie în zilele noastre  un obiect absolut indispensabil pentru foarte mulți oameni. Unii dintre aceștia au și câte două astfel de minunății sau mult mai multe. Istoria telefonului mobil, dar și nașterea acestuia, a adus cu sine schimbarea mentalităților, mai ales atunci când s-a produs trecerea de la telefonul fix la cel mobil. Telefonul mobil a fost inventat în anul 1973 în Statele Unite ale Americii, deși diversele concepte, planuri și prototipuri au existat încă de la începutul secolului al XX-lea. Inventatorul telefonului a fost Motorola, care în 1983 aduce pe piață primul telefon mobil destinat utilizatorului final – eu, tu și restul lumii – care cântărea aproape 1 kg.

Astăzi lucrurile s-au schimbat considerabil. Companiile de telefonie mobilă lansează o varietate de astfel de produse, vândute în masă și accesibile oricărui cumpărător. Datorită acestui aparat, comunicarea este mult mai eficientă și la îndemână.

Tind să cred că lucrurile au luat totuși o întorsătură grea, dependența de acesta fiind în sine o problemă. De ce spun asta? Mai jos o să enumăr câteva dintre situațiile la care conduce utilizarea acestuia și la care suntem dispuși zilnic…

1.Atunci când mergem într-un loc și suntem singuri pe stradă, cei mai mulți dintre noi  obișnuim să sunăm pe cineva anume și să vorbim la telefon până la destinația în cauză.

2.Atunci când ni se termină bateria la telefon, e o tragedie. Dacă suntem la școala, mereu se aude un glas pițigăiat care strigă: „Băăă, care aveți un încărcător?” Dacă nu avem sorți de izbândă, ne resemnăm și așteptăm cu nerăbdare să ajungem acasă la o priză și să ne salvăm telefonul.

3.Ne simțim urmăriți? Nu este nicio problemă… Scoatem telefonul și sunăm pe cineva care bineînțeles ne înjură de mama focului ca l-am trezit din somn.

4.Vrem să aflăm orice avem nevoie? Intrăm pe telefon și accesăm internetul. Durează doar câteva secunde…

  1. La școala? E un prieten de nădejde pentru acei elevi care au rămas în urma cu învățatul. Mereu informațiile se fac mai mici, nu mai trebuie scrise și sunt ascunse bine.

6.Vrei să vorbești cu cineva, pe net? E ușor: whatsapp, facebook, line etc. Toate ne sunt  strecurate în telefon.

7.Muzică? Hohooo! Telefonul meu mereu mă avertizează că iar am descărcat prea multe melodii și, din cauza asta, memoria acestuia o ia razna. În autobuz, în mașină, atunci când mergem la alergat și vrem să omorâm într-un fel sau altul plictiseala sau să nu ne simțim singuri, ne conectăm căștile la telefon și ascultăm câtă muzică dorim.

8.Când mă trezesc dimineața, primul lucru pe care îl fac este să îmi verific telefonul.

9.Deși știu că nu am mai intrat pe facebook de două minute, intru în al treilea minut, doar pentru că așa m-am obișnuit.

10.Telefonul este o mască de protecție. Ne scapă de multe ori din situații felurite când nu suntem capabili să purtăm o conversație directă.

Lista poate continua mult și bine cu astfel de situații. Cert este că dependența de telefonul mobil nu este una benefică. Pierdem timp, nu suntem atenți la ce se petrece în jurul nostru și riscăm să nu ne mai interesăm de nimic altceva. Te sun imediat…

IULIANA  ELENA  DUMITRAȘCU  este elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Național „Constantin CARABELLA”, din Târgoviște…