JI-PISME DE VINERI: Puiu JIPA – EURO-PA…

 

Corneliu JIPA este actor, dramaturg, regizor.

Puiu_JipaCică niște țări mai mult decât europene ne refuză intrarea în spațiul Schengen. OK! E dreptul lor, sunt mai de demult acolo. Dacă e să-ți intre cineva în casă mai întâi te uiți pe vizor. Îți place moaca, îi deschizi! Nu-ți place, te faci că nu ești acasă, dai televizorul mai încet și te uiți pe fereastră, poate pleacă. Eee, și când pleacă, zâmbești șmecher: “Hai că l-am mai păcălit o dată!” Cam așa merge treaba acasă la Coana Europa! La noi e mai simplu, intră cine vrea. E de vândut ceva (un combinat, să zicem) pe 42 de euro, intri, lași banii pe masă, te mai învârți, mai vezi ce e de luat și…pa!

De ce nu ne lasă Coana Europa să-i intrăm în casă e o întrebare la care răspunsuri sunt câtă frunză și, mai ales , câtă iarbă! Iar, bă? “Iar nu ne primesc ăștia? Dă-i dracu de lesbieni!!!” zice nea Vasile, la a patra bere cu vodcă. “De ce sunt lesbieni, nea Vasile”, întreb eu de după berea mea occidentală, făcută la Ploiești. “Păi, nu vezi nene că ăia se-nchină la Janadarc a lor, ăilalții la coana Elisabeta, ăilalții la coana Merchel, niște fătălăi, aia e!”. “Da’ noi ce ne facem cu Traian și Decebal ai noștri?” “Dă-i dracului, cine-i mai ține minte p’ăștia?”. Și-l înjură cu năduf contemporanul de Traian. Și, la urma urmei, de ce să ne ofticăm? Păi, dacă prindem gustul călătoriilor fără pașaport, o să rămână căcălău de popor român pe-acolo și țara o să se cam pustiască. Mai bine stăm acasă, la câți câini comunitari avem, cineva trebuie să le taie frunză!!! Că ce altceva putem să mai facem între milenarele noastre fruntarii? Uite că acum îmi dau seama: în România, comunitari sunt doar câinii vagabonzi.

Cică e mare corupție în țara noastră și că ar fi mai bine să stea corupția între granițele strămoșești, să nu se-mbârlige cu mica corupție europeană, care n-ar prea vrea să se lase violată de o corupție de mâna a doua. De, nu se face să te-amesteci cu toate corupțiile periferice!    Bineee, ar mai fi problemă țigănească. Dar de ce se teme de o invazie din partea lor Comunitatea Europeană? Ce, ei n-au invadat destul, n-au pârjolit destul pe-aici și pe aiurea? Arătați-mi doar o țară vest-europeană care să nu fi invadat, ucis, furat, distrus pe teritoriul altora și eu îmi dau foc la pașaport. Că tot expiră-n două zile! Până la urmă, corupția va crește cu șpaga la ambasade sau la alte instituții. Nu se va schimba nimic, țiganii vor trece toate granițele fără nici un pașaport. În ce ceea ce privește corupții din Parlamentul și Guvernul autohton, ei își vor bate în continuare joc de co-rupții în fund ai țării, co-rupându-se-n figuri de cât de mult iubesc ei România și pe români.

Data publicării: 08 martie 2013