Cred că ultima piesă a lui Smiley a sunat frumos atât pentru urechilor mele, cât mai ales pentru gândurilor mele datorită ideilor simple și pozitive pe care ți le transmite prin radioul din mașină și îți schimbă starea de spirit când ești prins în trafic și ai tentația de a te enerva pentru a mia oară pe ziua de azi.
Vorba artistului-e ziua în care vreau să fiu doar o oarecare…Mi-ar plăcea să mă pierd prin mulțimea zgomotoasă și să mă fac atât de mică încât nici măcar eu să nu mă mai pot recunoaște, să nu-mi mai pot recunoaște atâtea gânduri și dorințe deșarte, să nu-mi mai pot recunoaște nici eșecurile și nici triumfurile, să nu am nici cu ce să mă laud, nici cu ce să mă înjosesc… doar așa voi putea fi un oarecare om de pe stradă pe care îl văd o singură dată în viață și despre care nu știu nimic pentru că în secunda doi am și uitat că a trecut pe lângă mine. Printre sutele de pași care răsună pe străzile bătrânului oraș, fără să țină cont de anotimp sau oră, de nuntă sau înmormântare, mi-aș dori să fiu o oarecare în ceea ce privește ambalajul, exteriorul meu. Ce frumos ar fi să purtăm cu toții o carcasă exterioară oarecare. 😀 Bogați și săraci, prinți și cerșetori, Feți-Frumoși și căpcăuni ar putea să împartă un zâmbet cald și o privire sinceră, ar putea merge pe același trotuar fără să simtă cum intră în pământ sau cum au ajuns undeva prea sus. Nu ar mai conta că porți ceva de la Crocodil sau ceva pe a cărei etichetă scrie made in China, nu ar mai conta că ții pe mână o geantă de mii de euro sau o sacoşă de la Lidl pe care ai dat zece bani, pentru că acolo unde ai doar învelișuri oarecare vei face diferența după ceea ce nu izbește ochiul și se află în interior, după ceea ce descoperi abia după ce reușești să desfaci ambalajul.
Să dăruiesc la întâmplare, să văd doar fețe zâmbitoare în jurul meu…. Ai încercat vreodată sentimentul pe care îl ai dăruind la întâmplare? Mulți ar spune că poți dărui la întâmplare doar dacă ai băut puțin mai mult sau dintr-o mare, mare greșeală. Eu zic că poți dărui oricând la întâmplare, dacă ai învățat să iubești oamenii. Când înveți să iubești ceea ce e în jurul tău mai mult decât te iubești pe tine, când înveți că e mai important să dăruiești decât să primești chiar ajungi să dăruiești la întâmplare… și începi cu un zâmbet, cu o încurajare, cu o floare și treci și la lucruri mai valoroase material, de care cei din jurul tău au mai mare nevoie decât tine. Să îți mai spun un secret pe care l-am învățat de la un prieten: atunci când tu te dăruiești altora, în sensul bun al cuvântului, vei afla în asta un antibiotic puternic care vindecă rănile propriei tale inimii.
E ziua în care nu scot mașina din parcare…. nu vrem să ne mai scoatem mașinile primite cadou de la mami și tati, dintr-o parcare doar ca să le mutăm în altă parcare, cea din fața liceului, ca să demonstrăm ce mari și tari suntem noi la 18 ani – pe banii părinților. Nu scot mașina din parcare pentru că mă scoate ea pe mine ca să mă ducă la școală. Nu scot mașina din parcare pentru că mi-am scos deja bicicleta la soare, ca să își dezmorțească piulițele și șuruburile, sau nu scot mașina din parcare pentru că aștept să iau și eu permisul și să nu mă mai pice domnul polițist la oraș, ca data trecută, pentru că nu am vrut să îi dau șpagă.
Ca să nu o mai lungesc atât, închei citându-l tot pe Smiley: Și iubesc pe fiecare, în felul meu! Voiam să te rog să iubești pe fiecare, într-un mod unic, așa cum numai tu poți să o faci. Cam asta voiam să te rog de la început, dar mi-au plăcut prea mult versurile ca să las să se pună praful pe ele.
LAURA ANDREEA STOICA este o domnișoară de CARABELLA ( clasa a XI-a ), energică, hotărâtă și visătoare…