Vine Crăciunul! Toată lumea vorbește despre portocale, cozonaci, curățenie, șorici, colindători, bradul împodobit, cheltuieli sezoniere. Copiii așteaptă nerăbdători să primească în dar alte lucruri de care nu au nevoie, femeile intră într-o stare de panică generală ca totul să fie perfect în ultima săptămână din an și cu toții visăm acea zăpadă feerică în seara de Ajun, care bineînțeles, nu va apărea decât prin ianuarie. Și, ca întotdeauna, ne va prinde din nou Crăciunul ca pe niște zombii obosiți, nemulțumiți, sătui de stat în bucătărie și spălat vase după musafiri, în ciuda dorinței universale de a ceva mai bun, mai darnic, mai primitor. Deși trec din nou pe lângă locuințele împopoțonate cu zeci de luminițe, anul acesta simt că spiritul Crăciunului nu mai este același ca atunci când eram copil.
Am intrat într-o fază nostalgică după vremurile în care așteptam cu nerăbdare un Moș, alias 007, după acele ierni geroase când grupurile de colindători se mai înghesuiau încă pe la porți și strigau: „Primiți cu Dinamo?” Îmi lipsesc râsetele copiilor mulțumiți de covrigii primiți și trenulețul din sănii făcut de noi, care de cele mai multe ori sărea de pe linie. Îmi lipsesc bătăile crâncene cu bulgări de zăpadă, când ajungeam acasă degerați și târam omătul prin toată casa după noi. Cel mai mult mă întristează faptul că puștii de acum n-au habar ce înseamnă bucuria Crăciunului. Nimeni nu mai merge să vestească nașterea Mântuitorului, n-am mai văzut copiii cu sănii și oamenii de zăpadă sunt și ei pe cale de dispariție.
Și ar mai fi ceva, primordial… Sărbătoritul lipsește din gândurile noastre. În cinstea cui sărbătorim noi Crăciunul? În cinstea lui Ghiță? În cinstea Moșului? În cinstea sarmalelor? Eu am învățat că îl sărbătorim în cinstea lui Iisus, comemorând nașterea Celui care a venit să aline și să umple de pace și dragoste inimile noastre. La ce ne-ar folosi o masă încărcată și o casă împodobită dacă inima noastră e goală? Prea ne-am învățat să ne mințim că suntem fericiți de Crăciun… Dar nu ai cum să fi fericit când inima ta e rănită, când oamenii te dezamăgesc, când vezi că eforturile nu-ți sunt apreciate și când ești nemulțumitor față de tot ce ai. De Crăciun nu ai cum să fi fericit fără o inimă și o minte care să se gândească la nașterea lui Iisus!
Anul ăsta, te provoc să faci ceva diferit! Umple-ți casa cu oameni care n-au ce să-ți ofere în schimb și dăruiește-le lor tot ce ai mai bun! Împrumută bucuria magilor și imaginează-ți că vocile colindătorilor sunt vocile îngerilor care au cântat în urmă cu peste 2000 de ani la căpătâiul lui Iisus. Lasă deoparte toate îngrijorările și iubește viața pe care ai primit-o în dar. E așa de scurtă ca să ne permitem să o consumăm cu nimicuri… Măcar de data asta dedică aniversarea adevăratului sărbătorit, și nu ție!
LAURA ANDREEA STOICA este o domnișoară de CARABELLA ( clasa a XII-a ), energică, hotărâtă și totuși visătoare…