Leontina GRIGORESCU – Scrisoare destinată celei care vrea să asculte

 

cs_logo_sq-300Pocahontas, Sacagawea, Maya Ying Lin, Jane Addams? Sună cunoscut? Știm cine sunt ele? Sigur că nu, cu excepția celei dintâi, cu toții știm că e una din desene animate. Ei bine, ar trebui sa ne fie rușine. De ce? Pentru că datorită unor femei precum cele menționate anterior, reprezentantele din ziua de azi ale sexului slab pot adopta liniștite stilul de mahala, atât in ceea ce privește comportamentul, ținuta, dar și limbajul. Mai simplu, mulțumită unor astfel de femei suntem azi libere.

Poate că senzația de „prea mult” m-a făcut să readuc numele acestor eroine în prezent. Prea multă incultură, prea multă bârfă, prea mult dezinteres, prea multă masculinitate în rândul femeilor. Însă cu siguranță și spiritul feminist mă face să aleg această temă și tot acest spirit mă va face acum și întotdeauna să fiu mândră că sunt o urmașă a Evei.

Sunt mândră pentru că de-a lungul timpului femeile au suferit, au fost victimele discriminării și avut ca sarcină să depună de zece ori mai mult efort decât un bărbat, pentru a avea oportunitatea de a-și face cunoscută părerea și au învins. Cu siguranță, și în prezent mai avem parte de un tratament asemănător, însă este cert faptul că ceva s-a schimbat. Schimbarea se datorează tot femeilor. Ele sunt exemplul evident că a avea un scop comun și a munci pentru îndeplinirea lui este rețeta ideală pentru realizarea unui efect demn de admirație.

Indiferent că își aveau originile pe continentul european, asiatic, african sau american, femeile au fost adevărați soldați în războiul contra nerespectării egalității interumane. Au avut inițiativă, au încercat și au reușit. Genii precum prima femeie care a participat la Războiul Libertății, Margaret Cocharn Corbin, Harriet Tubman și Sojourner Truth, militante contra sclaviei sau Elizabeth Cady Stanton și Susan Brownell Anthony, cele care au făcut posibile drepturile femeilor, ar trebui să ne readucă aminte ce rol au femeile, cât de importante, capabile și puternice sunt acestea.

Ele ne oferă prezentul glorios. Datorăm în mare parte ce avem astăzi acestor coloși. Grație curajului și inteligenței lor putem noi, domnișoare sau doamne, să fim libere în tot ceea ce statutul de om liber presupune. Mulțumită acestor „personality icons” avem noi dreptul la educaţie şi la muncă şi în afara mediului casnic. Ei bine, datorită lor avem dreptul la liberă exprimare și la vot. Grație lor avem dreptul la liberă alegere, la iubire adevărată

Datorită lor putem să ne decidem singure soarta. Femeile acestea au demonstrat că ceea ce Dumnezeu a creat din coasta lui Adam nu este cu nimic mai prejos decât Adam însuşi. Femeile trecutului au arătat că nu suntem doar niște pioni pe masa de joc a unor conducători supremi.

Ei bine, grație trecutului există prezentul plin de oportunități. Cum îl valorificăm? Suntem demne de libertatea moștenită sau suntem doar niște epigonii? Și totuși să ne îndreptăm privirile spre toate punctele cardinale și mai apoi în interior, în noi – acolo unde s-ar putea să existe o nouă Pocahontas.

LEONTINA GRIGORESCU este elevă în clasa a XI-a E…