SEDIUL TRIBUNALULUI JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA DUPĂ INCENDIUL DIN 28 NOIEMBRIE 1916
Încă de la data înfiinţării, Judecătoria Dâmboviţa a funcţionat în clădirea care în prezent adăposteşte Muzeul de Istorie al judeţului Dâmboviţa. Clădirea este situată pe strada Calea Domnească, imediat lângă Complexul Curtea Domnească. Prin Regulamentul Organic se stabilea că asigurarea unei locaţii necesare funcţionării judecătoriei, precum şi întreţinerea acesteia, intrau în atribuţiile conducerii judeţului.
În ziua de 28 noiembrie a anului 1916 clădirea Tribunalului a fost incendiată, în timpul ocupaţiei trupelor germane, fiind grav afectată. Abia în anul 1924 s-a alocat din bugetul judeţului suma necesară pentru restaurarea şi extinderea clădirii [2]. Privind acest eveniment cu ochii unui arhivist, nu pot să nu precizez faptul că în anul 1919 s-a trecut la întocmirea unei situaţii a tuturor dosarelor distruse în timpul incendiului. A fost astfel inventariată arhiva din perioada anilor 1844-1916. Se preciza faptul că perioada anilor 1832-1844 nu a putut fi inventariată deoarece documentele erau scrise cu litere chirilice, iar scrisul datorită vechimii, s-a decolorat [3].
În urma inventarierii s-a constatat că în timpul incendiului s-au distrus 1600 de dosare şi 150 registre din perioada anilor 1845-1870; 85.000 de dosare şi 680 de registre din perioada anilor 1871-1905; 404 dosare şi 220 registre din perioada anilor 1906-1908 şi 53.148 de dosare şi 230 de registre din perioada anilor 1906-1916. Din actele de stare civilă s-au distrus 38.521 de registre din perioada 1832-1909 şi 349 de registre din perioada anilor 1910-1916. Din actele notariale s-a distrus un registru de transcripţiuni din anul 1908 şi unul de foi dotale din anul 1906, precum şi 62 de acte autentice din 1915-1916. Au mai fost de asemenea arse în timpul incendiului aproximativ 10 registre de acte şi valori din perioada 1832-1900 [4].
În urma evenimentului din luna noiembrie 1916 clădirea Tribunalului judeţului Dâmboviţa a fost mult afectată. Totodată, spaţiul instituţiei devenise insuficient pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii şi a apărut astfel necesitatea extinderii acesteia. Astfel, în 1925, arhitectul N.C. Mihăescu – contractat de Prefectura judeţului Dâmboviţa – a întocmit un proiect pentru restaurarea şi mărirea clădirii Tribunalului. Printr-o scrisoare adresată Prefecturii, arhitectul N.C. Mihăescu anunţa că în urma calculelor făcute devizul lucrării se ridica la suma totală de 5.337.422 lei şi 90 bani [5]. Arhitectul, în urma discuţiilor sale cu reprezentanţii Prefecturii, a impus un onorariu de 6,5% din valoarea devizului [6].
Comisia însărcinată cu lucrările de restaurare a aprobat, în cadrul şedinţei din 12 februarie 1925, să i se plătească arhitectului Mihăescu suma de 60.000 lei, reprezentând plata primelor două rate. Creditul necesar pentru plata acestei sume era acoperit din Bugetul administrării generale a judeţului, pe anul 1925 [7].
La 15 aprilie 1925 a avut loc licitaţia pentru lucrările de restaurare şi mărire a Tribunalului. Ea a fost anunţată în nr. 49 al Monitorului Oficial din 3 martie 1925 (pag. 2210). S-au prezentat la licitaţie: inginer C.Costandache, arhitecţii A.Focşeneanu şi LBacalau, arhitect P. Nicolescu-Moroianu şi Bretto Domenico. La început oferta cea mai avantajoasă a fost considerată a fi cea a lui P. Nicolescu-Moroianu, care a prezentat o garanţie pentru lucrare de 256.000 lei însă ulterior s-a revenit asupra deciziei şi astfel contractul a fost semnat cu inginerul C.Costandache. Acesta se angaja să execute lucrările de reconstrucţie şi suprapunere a unui etaj la Tribunal după planurile întocmite de arhitectul N. C. Mihăescu. Se prevedea în contract ca lucrările să fie terminate în termen de şase luni de la iniţierea lor. Tariful impus de inginerul Costandache, antreprenorul lucrării, era de 0.5% din preţul unitar al devizului. C. Costandache a depus o garanţie de 250.000 lei, aflată în păstrarea Prefecturii. Contractul a fost încheiat la 1 septembrie 1925 [8].
Ulterior, inginerul Costandache a abandonat lucrările şi a deschis un proces judeţului Dâmboviţa. Lucrările i-au fost încredinţate d-lui antreprenor Maior Răducănescu, cu un scăzământ de 6% din valoarea devizului care era de 105.400 lei. Acestuia i s-a acordat un avans de 80.000 lei. El trebuia să asigure întreţinerea clădirii în vederea iernii, prin învelirea şi astuparea ferestrelor, uşilor şi laminatoarelor [9]. În anul 1927 preşedintele Tribunalului Dâmboviţa, Ion Marinescu, informa printr-o adresă trimisă Ministerului Justiţiei că localul a devenit impropriu funcţionării din cauza ploilor care ameninţau prăbuşirea tavanelor. Din acest motiv lucrările instituţiei au fost suspendate, o serie de dosare fiind şi ele distruse din cauza ploii [10]. Abia în anul următor lucrările de restaurare a clădirii vor fi, în cele din urmă, încheiate. În perioada următoare nu au mai existat probleme grave legate de întreţinerea Palatului.
Clădirea a continuat să adăpostească Judecătoria Dâmboviţa (devenită în anul 1857 Tribunalul judeţean Dâmboviţa), până în 1985, când sediul Tribunalului a fost mutat în clădirea în care a funcţionat până în anul 2008, situată pe bulevardul Independenţei.
LILIANA STOICA este șef de serviciu la Arhivele Naționale Dâmbovița…
[1] S.J.A.N. Dâmboviţa, Colecţia de documente fotografice, I/18.
[2] Idem, fond Prefectura judeţului Dâmboviţa, dosar 40/1925.
[3] S J.A.N. Dâmboviţa, fond Tribunalul …, dosar 166/1917, f. 40-41.
[4] Ibidem, f. 42.
[5]Idem, Fond Prefectura Judeţului Dâmboviţa, dosar 40/1925, f. 3..
[6] Ibidem, f. 4.
[7] Ibidem, f. 5.
[8] Ibidem, f. 11, f. 13, f. 30.
[9] Ibidem, f. 33.
[10] Idem, fond Tribunalul …, dosar 1958/1927, f. 118.