Liviu ANTONESEI – Semnele timpului

Liviu Antonesei

JURNAL  DE…  REVOLUȚIE?

REVOLUȚIA  CRIZANTEMELOR (21) – Societatea începe să se auto-organizeze… Semnalez aici trei inițiative care care-mi dau un pic de speranță ca nici morții n-au fost în zadar, nici Revoluția Crizantemelor doar prilej pentru niște demisii. Cred că ideea cu Ziarul Colectiv, mai ales în vremea absenței complete a unei prese independente, este una bună. Cred ca e bună și ideea Pieței Universității virtuale. Poate că din aceste creuzete vor apărea și germenii unei forțe politice alternative, care să obțină, dacă nu victoria, măcar un scor onorabil la alegerile de anul viitor. Nici ceea ce sugerează Andrei R Ciuhodaru pe Referendum pentru Iași nu e lipsit de importanță. Dacă le băgăm politrucilor în cap că suntem în stare să ne ținem de cuvânt, vor mai schimba măcar mutrele, de care am început să ne plictisim de un sfert încoace. Și cine știe? Poate formele modelează fondul!

REVOLUȚIA  CRIZANTEMELOR (20)Doua observații: 1. Demisia fiind un act unilateral, cea a lui Ponta este perfect democratică. Nu contează că a făcut-o sub presiunea străzii, pentru că a visat urât sau din alt motiv. O demitere ar fi fost nedemocratică. 2. Dacă avem un guvern pentru un an, strada, societatea românească, grupurile de inițiativă au vreme să alcătuiască o alternativă politică la actuala clasă politrucă. Are posibilitate, dar asta nu poate veni de la sine! Din acest punct de vedere, alegerile anticipate, ar fi fost câștigate tot de EI, indiferent că e vorba de PSD, PNL, UNPR etc, etc…

REVOLUȚIA  CRIZANTEMELOR (19) – Să nu te apuce trecerea la catolicism?! „Papa Francisc va lansa, pe 27 noiembrie, un album de muzică rock progresiv, intitulat „Wake Up!”, ce va include 11 melodii în care fragmente din cele mai emoționante discursuri ale Suveranului Pontif, în diferite limbi, vor fi îmbinate cu imnuri creștine în viziunea unor muzicieni contemporani.” Da, există și altfel de prelați, cu mințile luminate și sufletele deschise spre feluritele manifestări ale umanului. Puneți gestul Papei alături de borborigmele debitate de popimea bisericii noastre, în cap cu Excesivdemultpreafericitul și diferența e urieșească. Cum spuneau ai noștri? Că satanism, că holloween, că îndrăciri, că una, că alta, că popii nu vin neinvitați la un maldăr de morți? Ducă-se.

REVOLUȚIA  CRIZANTEMELOR (18) – Dacian Cioloș, premier desemnat… Unul din puținii politicieni băștinași care mi-au plăcut – și în prestațiile interne, și în calitate de comisar european pentru agricultură. Problema pe care mi-o pun este cea a sprijinului parlamentar de care se va bucura. N-aș vrea să fie nevoit să facă apel la strămoșii geto-daci, cărora cu onoare le poartă numele.

REVOLUȚIA  CRIZANTEMELOR (17) – Hei, Doamna, Domnul… Da, da, Dumnevoastră care v-ați trimis copiii la orele de religie, să nu rateze o notă! Iată, ce le baga în cap acești ne-sfinți părinți, lipsiți nu doar de sentimentul creștin al fraternității, ci și de cea mai elementară compasiune general umană: „…elevii din mai multe şcoli din Capitală au aflat la ora de Religie că victimele teribilului incendiu de la clubul Colectiv şi-au meritat soarta, deoarece frecventau cluburi şi ascultau muzică rock. Pentru a fi mai convingător, profesorul de Religie Ioan Iscu, de la Colegiul „AD Xenopol”, a distribuit elevilor inclusiv nişte texte care susţineau că muzica rock este satanică şi că scopul ei este acela de a-i îndepărta de religie pe bunii creştini”.

REVOLUȚIA  CRIZANTEMELOR (16) – Capre râioase cu coada pe sus… Așa s-au dovedit diriguitorii sistemului medical și ai celui de intervenție în caz de dezastre. În fapt, nu suntem absolut deloc pregătiți pentru asemenea evenimente – cutremur major, incendiu răspândit pe mari suprafețe urbane, că la atentate nici nu vreau să mă gândesc. În situația dată, în loc să solicite instant sprijin internațional, (i)responsabilii noștri au așteptat peste o săptămână. Am publicat acum câteva zile un interviu cu unul dintre bunii noștri specialiști în arsuri, profesorul Dragoș Pieptu de la Iași, care spunea negru pe alb că dotarea și schemele noastre de tratament sunt în urma celor vestice cu 20 – 30 de ani. Azi, am citit în presă că în România nu există nici măcar antidot pentru cianuri, deci multe victime erau intoxicate cu așa ceva, iar doza letală era depășită de multe ori.

REVOLUȚIA CRIZANTEMELOR (15)  – Acolo șezum și plînsem…

Și tot acolo murim, la apa Vavilonului.
Păsări albe cu aripile arse se înalță
spre Ceruri. Sau poate sunt îngeri.
Noi aicea rămânem, în cumplita zădărnicie,
în viețile noastre precare.

Mamă vitregă, patrie a mea,
târfă intercontinentală,
îți devori copiii cu naiva lor complicitate.
În clipele de răgaz, mai sugi licuricii –
pe cei mari, dar și pe cei mici,
pentru că, aiurea, ești generoasă.

Luați-vă zborul, copii, zburați
naibii spre viață – altcum
vi se înfig ciocurile de rubin
în moartea cea mare!

REVOLUȚIA  CRIZANTEMELOR (14) – Securitatea statului înseamnă siguranța cetățeanului. Restul sunt povești pentru adormit copiii și vigilența noastră. De peste un sfert de veac, am izbutit să-i lăsăm, dacă nu și încurajăm, să încropească un sistem care produce lipsa de siguranță zi de zi și ceas de ceas în proporție de masă, ca să-l parafrazez pe Ulianov poreclit Lenin. De aproape un an avem un președinte, pe care ni l-am imaginat altfel, din acest motiv am și întors votul între cele două tururi ale alegerilor. Din păcate, s-a dovedit un președinte mai degrabă iubitor de călătorii, iar în restul timpului s-a ocupat cu promovarea Codului silvic cu dedicație, a legislației securiste de supraveghere generală a populației, recent, de întărirea puterii personale prin specularea unei tragedii și de însușire a camarilei civic-intelectuale a lui Băsescu. Președintele este și șeful CSAȚ. În loc s-o scalde o săptămână, trebuia să convoace respectiva structură și să găsească soluția pentru trimiterea celor transportabili urgent la tratament în străinătate. Cum au spus-o deja specialiștii, sistemul nostru de tratament al arșilor e în urmă cu 2 – 3 decenii față de cele performante. Oamenii mor cu zile în spitalele noastre, în vreme ce unii pierd și alții câștigă capital politic. Pe seama morților!

REVOLUȚIA CRIZANTEMELOR (13) – Piedone a fost arestat.  Dacă asta ne mai poate produce vreo bucurie, într-o zi în care s-au mai pierdut 9 vieți…

REVOLUȚIA CRIZANTEMELOR (12) – Victimele de la Colectiv mor cu zile… Din pricina calității tratamentelor ce se pot asigura în țară. Din păcate, se vede, azi au plecat în altă lume încă 9, acum sunt 41… Nu e părerea mea, ci a unuia din cei mai cunoscuți chirurgi ieșeni – având chiar această specializare! „Ceea ce există acum sunt nişte surogate, unele chiar penibile. Nivelul tratamentului arsurilor în România faţă de standardul din Vest este cu 20 – 30 de ani în urmă. Din păcate, cel mai bun tratament pentru arsurile peste 40% profunde, mai ales complicate cu arsuri ale căilor respiratorii, este avionul spre Franţa, Germania, Israel, SUA. E drept, mulţi pacienţi nu pot fi transportaţi datorită stării în care se află. Orice doctor ar veni din orice parte a lumii nu poate avea rezultate ca la el acasă, în condiţiile materiale de la noi. Ne lipseşte aproape tot: clădiri, săli de operaţie adecvate, personal, instrumente, aparatură”, a declarat dr. Dragoş Pieptu.

REVOLUȚIA  CRIZANTEMELOR (11) –  În ultima jumătate de ora, sunt încă 3, deci 38. Acum, 39. Se sparie gândul. Nu mai am curaj să mă uit la știri… Acesta era numărul victimelor acum jumătate de oră. 16 arși au fost trimiși cu avionul în Belgia și Olanda. Nu știu ce va fi cu cei de aici, riscul septicemiei în spitalele băștinașe este enorm. Din cei 16 transportați, doi au murit în Olanda. Aseară, mitinguri în aproape toată țara, dar și la Torino, Paris, Londra, Berlin… Trebuie să continuăm, cum spune unul din sloganele Revoluției, morții nu ne lasă..

REVOLUȚIA  CRIZANTEMELOR (10) – Klaus Iohannis a umilit „Strada” chemând la Cotroceni o armată de băsişti.  Nu sunt un fan al actualei formule a Cotidianului, dar de data aceasta are dreptate. Sigur, ziarul are exagerările sale, nu toți oamenii din „delegația reprezentativă” sunt niște scursuri băsiste, dar ce căutau acolo?! Mă tot întreb, dacă La Strada a refuzat „convocarea” prezidențială, în numele a ce și al cui s-au dus papițoii ăștia pretinși civici la Cotroceni? Ei, bine KiWi a ieșit în câștig, și-a pus la bandulieră un mănunchi de intelectuali băsescofili și de civici vopsiți!

REVOLUȚIA  CRIZANTEMELOR (9) –  Ziua a patra – Iași mai ales… Trebuie să recunosc că m-am întors mult mai reconfortat de la Revoluție! Cam ca în anii 90 când, împreună cu frații Marinică și Dan Bors, Ghita Burlacu și ceilalți tineri de la Societatea Agora, organizam mitingurile de portest antifeseniste și antiiliesciene. Am făcut bine și că m-am dus la al doilea miting, prevenindu-mă cineva că primul era ciudat. Pe la 19, în Piața Unirii erau deja câteva sute de oameni, la 20 fără un sfert la locul de adunare de la Primărie erau vreo 2000, după vreo jumătate de oră, la plecare, ne dublasem. Când am ajuns în Piață, erau și acolo vreo 3.000. A început cu vreo 6000, dar pe la 21, cred ca erau cam 9000. Am evaluat ținând seama că la mitingurile din anii 90, Piața arhiplină cuprindea cam 12.000. În seara asta, era destul de plină! Cea mai mare adunare de acest fel pe care am văzut-o în ultimii vreo 20 și ceva de ani. Infiltrați – băsiști, emzeciști, izmenari și alți fripturiști – erau și în seara asta, dar nu puteau provoca decât pagube minore cu toată logistica lor de partid la ei. Se pierdeau în marea masă de participanți de bună credință – erau și veterani de la 90, dar cei mai mulți erau tineri, unii dintre ei însoțiți de copiii lor de câțiva ani. A fost bine azi la Revoluție! Mă simt tonifiat… Sigur, în îară, au fost mitinguri din nou, majoritatea de mare amploare, dar eu am fost participant și martor aici. Am văzut cam toate televiziunile locale, așa că ar trebui să apară și marturii video…

REVOLUȚIA  CRIZANTEMELOR(8)  –  Excesivdemultpreafericitul are probleme… Nu mă refer la cele de sănătate despre care speculează presa, nici la cele legate de ancheta DNA, ci la unele care țin de esența meseriei sale de lider al BOR. Declarațiile iresponsabile ale unora, mulți!, din slujitorii bisericii pe care o conduce au băgat compania sa într-o criză de imagine din care nu știu când își va reveni. Și e a doua oara într-un an, dacă ne gândim la angajarea pe față a BOR în campania de anul trecut, cu un discurs naționalist și intolerant religios demn de o forță de extremă dreaptă. Colac peste pupăză, nici scuzele nu i-au ieșit, s-au transformat în acuzarea celor care au preluat mesajele că nu le-ar fi înțeles, deși erau foarte clare, cu subiecte, predicate  și, mai ales, puzderie de calificative extrase din lexicul medieval cel mai bigot și intolerant. Dar fiecare pasăre..

REVOLUȚIA  CRIZANTEMELOR (7) – Revolutia Crizantemelor, ziua treia…  Frigul care se lăsa a mai rărit numărul de participanți. Totuși, la București, acum jumătate de oră, erau 10.000,  la Cluj erau vreo 1500 puțin după 19, de asemenea, sute de persoane au ieșit la Timișoara, Arad, Sibiu. La Iași, când am ajuns, înainte de 19, erau câteva sute, iar când am plecat, înainte de începerea marșului, se apropiau de 1000. Nu voiam să vorbesc, dar a trebuit. Niște „infiltrați” îi tot dădeau cu demisia Parlamentului și alegeri anticipate. A trebuit să le explic că alegerile anticipate nu pot fi câștigate decât tot de EI, indiferent că se vor numi PSD, PNL, MP sau M 10. Singura șansă ca această revoluție să nu se termine doar cu niște demisii, sunt alegerile la termen. Numai așa există o șansă să apară o forță politică altfel. În circa un an, e posibil, dar asta nu vine de la sine, e nevoie de construcție. Între timp, președintele a anunțat că a convocat societatea civilă și reprezentanții străzii la consultări. Ideea nu e rea, dar formula e nefericită, Domnia Sa poate invita, nu convoca factorii cu pricina! La întoarcere, am gpsit un link privind propunerile urgente ale celor nouă organizații civice pentru președinte, guvernul interimar și Parlament. Merită discutate. Alte propuneri fuseseră făcute dinspre stânga, dar acum am aflat dintr-un mesaj mustrător…

REVOLUȚIA CRIZANTEMELOR (6)  – Iată 6 reflecții grafice asupra Revoluției Crizantemelor de Perjo… Se naște și arta unei Revoluții în care viziunile artistului se împlinesc destul de repede! Perjo e un cronicar vizionar!

nu_mai_oprea

piedone_gone

full_demisia

ponta

bucharest_arest_toti

REVOLUȚIA  CRIZANTEMELOR (5) –  Revoluția Crizantemelor, ziua a doua…  Participarea a crescut, mai ales în țară.  La Iași, de pildă, de la circa 2000-2500 ieri la peste 4000 azi. La fel și în celelalte orașe. Nu știu o cifră exacta pentru București, mai ales că acolo a avut loc și „bifurcația” Piața Universității – Parlament… Încă nu pot evalua – informațiile sunt contradictorii – dacă „bifurcarea” a fost un fenomen natural, spontan, sau o manipulare. E clar că oamenii nu se mulțumesc cu niște demisii… Hotnews evaluează la 35.000 participarea de azi în București.

REVOLUȚIA CRIZANTEMELOR (4) – Revoluția Crizantemelor continuă! Sau Revoluția Rock, dacă ne gândim la declanșator și la nucleul protestelor. Organizații ale tinerilor cheamă tinerii in stradă, protestele vor continua în toate orașele din țară, în crestere spre sfârșitul săptămânii. Azi, la Iași, era anunțat protest la 19, dar înainte de 18, lumea se aduna la punctul de comemorare din Piața Unirii. Mergând spre ore și venind de la ore, am văzut astfel de puncte, la mine în cartier, la Casa Studenților, în Piața Unirii. Pentru vineri, sunt anunțate două proteste, unul la 17, 30 la Palat, altul la 20, pe Pietonal, în fața Primăriei. De ce nu și-or fi unit eforturile organizatorii nu prea înțeleg, dar să sper că se va merge dintr-unul în altul…

REVOLUȚIA CRIZANTEMELOR (3) – Revoluția Crizantemelor,  ziua a doua… Prima zi a fost a protestelor – 25.000 la București, alte vreo 15.000 la Brașov, Iași, Ploiești, Deva și alte orașe. Azi, s-au cules primele roade – demisiile lui Ponta, a guvernului în ansamblu, deci și a lui Izmană, a lui Piedone. Ca bonus, tocmai am aflat că Parchetul a început urmărirea lui Izmană pentru abuz în serviciu în cazul polițistului mort. Trebuie să rămânem vigilenți. Pe de o parte, o clasă politică în derută caută o ieșire politică din criza de acum. Pe de alta, Revoluția și-a atins numai o parte din obiective, cele negative ca să spun așa, rămân cele pozitive, de la bugetul pentru sănătate și refacerea sistemului de intervenție în caz de dezastre – e limpede, de pildă, că IGSU trebuie să se transforme din actuala structură apevistă ineficientă într-un sistem modern de control, intervenție și coordonare – și până la jugularea corupției endemice…

REVOLUȚIA CRIZANTEMELOR (2) – Revoluția Crizantemelor spre victorie… Ponta a demisionat!  VVP și-a depus mandatul de premier. Pe cale, de consecință, nici Oprea nu mai este ministru. Cât contează o populație determinată, care știe ce vrea.

REVOLUȚIA  CRIZANTEMELOR (1) – Revoluția Crizantemelor: Demisia, prima zi a revoltei din București…  Se pare că protestele vor continua zilnic, în vreme ce în țară, pe lângă protestele anunțate pentru sfârșitul săptămânii, apar altele noi, azi la Brașov, Iași, Ploiești, Sibiu, din ce am aflat până acum… Ar fi Revoluția Crizantemelor, că e vremea lor!

LIVIU ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…