Liviu ANTONESEI – Semnele timpului

Liviu AntoneseiCINE  MAI  VREA  EURO?  –  Un sondaj Gallup International (15 țări din UE, 14.500 persoane, aplicat între 30. 11 – 03, 12. 2015) relevă schimbări semnificative în percepția euro. În țările UE nemembre ale Eurozonei imaginea euro s-a degradat spectaculos, iar în Grecia și Italia cei care doresc revenirea la fostele monede naționale îi depășesc pe fanii euro.

HILDEGARD VON HESSEN AM RHEIN  –  Merkel este bolnavă? Un titlu care a făcut turul presei germane în 2015, după criza grecească și, mai ales, după cea a migranților. E adevărat că presa germană nu prea a avut curajul să formuleze și un răspuns, preferând să-l citeze pe cel, clar și neechivoc, al lui Donald „Tsunami” Trump. Cât o privește pe autoarea articolului, aceasta formulează trei ipoteze, care nu se exclud între ele: „1. Merkel este bolnavă mintal;
2.Merkel este atinsă de o criză religioasă, ceea ce ar confirma ipoteza 1; 3. Merkel este o cinică calculată, care vrea să obțină Premiul Nobel și, pentru aceasta, nu ezită să sacrifice Germania pe altarul ambițiilor sale. În orice caz, o singură opțiune este valabilă: Merkel trebuie să plece”.

TENSIUNI  ÎNTRE POLONIA  ȘI  UE  –  Cresc tensiunile între Polonia și UE…  După ce o revistă poloneză a publicat pe copertă lideri germani și ai UE în uniformă nazistă… Cu câteva zile în urmă, la un meci de handbal – sau volei? – între Germania și Polonia, galeria poloneză a afișat un banner uriaș pe care scria: „Aveți grijă de femeile voastre, nu de democrația noastră”… La apariția copertei cu pricina, unii din cei portretizați au reacționat vehement pe FB, twitter etc… Asta se întâmplă pe fondul numeroasele măsuri autoritare de guvernare luate de puterea omogenă – parlament, guvern, președinte de la PiS, Adevăr și Justiție…

FMI – Cea mai mare bulă financiară din istorie va exploda în curând. Royal Bank of Scotland: Vindeți tot, vine un an cataclismic! Se pare că vom duce dorul crizei anterioare, care ni se va părea micuță. Aș putea să pun pariu că ni se vor impune noi măsuri de austeritate, că statele vor sări în ajutorul băncilor, iar bancherii își vor trage dividende și bonusuri din ajutoarele de stat. Până nu se prăbușește complet acest sistem financiar-bancar bolnav și corupt nu este soluție de ieșire din criză. Băieții ne aplică principiul „coloanei infinitului”. Cei  de vârsta mea știu despre ce vorbesc: îl mai strângi pe om de cojones, îi mai dai drumul, îl mai strângi, îi mai dai drumul… Până nu mai este nimic de strâns!

RIP Ana & Dragoș   –  Doi dintre tinerii luptători pentru tei, împotriva cianurilor și a exploatării gazelor de șist nu mai sunt printre noi. Doi dintre tinerii noștri frumoși. Un accident absurd i-a luat de aici cu mult prea mult înainte de vreme. Dumnezeu să-i odihnească…

RIP Pierre Boulez  –  La Baden Baden, unde se retrăsese din motive de sănătate, a plecat dintre noi, la 90 de ani, PB, ultimul mare reprezentant al avangardei muzicale a secolului XX, poate chiar cel mai mare. Deosebit de alte avangarde, cum ar fi cea plastică și cea literară, nu am fost foarte pasionat de avangarda muzicală, însă o cunoșteam și îi respectam eforturile de înnoire a limbajelor muzicale. Văd că seria neagră nu iartă nicio tagmă artistică…

ÎNTREBARE –  Primiți cu violul? Migranții încep să-și dea arama pe față… Pe ce facem Frauenstein? Spuneați că migranții vor fi de folos Germaniei, Europei, poate chiar întregului univers. Sper că nu la asta vă refereați…

BIRIȘ – Tehnocratul Biriș, spaima săracilor, este un porc! E prea dură formula? Păi ce poate fi un cretin care dorește să-i taxeze pe cei fără venituri, în vreme ce își ascunde propriile averi în ofshore-uri din paradisuri fiscale? Acest porc trebuie demis pe loc. Poate cu tot cu cel care l-a promovat!

PREDICȚII ȘI  ESTIMĂRI – Jurnaliștii de la Financial Times prognozează că, în acest an, Hillary Clinton va ajunge la Casa Albă, Bashar al-Assad va rămâne la putere în Siria, Marea Britanie va vota să rămână în Uniunea Europeană, iar pe Angela Merkel nu o va prinde sfârșitul lui 2016 în funcția de cancelar. Sunt și alte predicții interesante din zona politică, dar și economică… Pe de alta parte, Wall Street Journal prognozează că Merkel va supraviețui până la alegerile din 2017, ca și Hollande…

BANC? –  Mai degrabă cercetare științifică! Bărbații, femeile și o biata virgulă!  În cadrul unui experiment sociologic, unei grupe de 50 de oameni în care erau în mod egal femei și bărbați i s-a dat un text și însărcinarea să așeze în cadrul acelui text o virgulă. Textul era: „Dacă bărbatul ar ști realmente valoarea pe care o are femeia ar merge în patru labe”. Toate femeile au pus virgula după „femeia”. Toți bărbații au pus virgula după„are”.

NOUTĂȚI DIN IAȘI – …în preajma Anului Nou… Cea mai importantă ar fi că se termină reparațiile capitale la Palatul Culturii. Construit de strămoși în mai puțin de zece ani, noi îl tot reparăm de la cutremurul din 1977 încoace. Ultima ședință a început acum aproape 20 de ani. Practic, numai turnul mare mai este învelit în schele. Au apărut în librarii Pisicile… lui T. S. Eliot, în transplantarea lui Florin Bican, care a lucrat 30 de ani la traducere. Aceasta nu l-a mulțumit și într-un an, a dat gata transplantarea. Sună excelent. Foarte bune și colajele din volum, aparțin lui Mihail Coșulețu. Iar altă bucurie este apariția celui mai recent roman al lui John Le Carre în versiune românească. Din păcate, nu a sosit monografia despre Mircea Daneliuc, după care ieșisem la librărie. Poate că vine totuși anul acesta, am văzut anunțul acum mai bine de două săptămâni…

REMEMBER – Un poet și un muzician excepțional – Nicu Vladimir  și un desenator rar, poate pentru că era plastician de formație… și pe care parcă ne grăbim să-l uităm!

 antonesei_70

CÂND  VOM  ÎMBĂTRÂNI  –  …ca va veni și momentul acela, aș vrea să avem, cu toții, o strângere de mână la fel de franca și puternică…

antonesei_70_1

UN  BANC  –  Despre riscurile ateismului… Un ateu se plimba prin pădure minunându-se de frumusețile naturii… Ce copaci impresionanți! Ce râuri cristaline! Ce animale frumoase!
La un moment dat, în timp ce se relaxa, omul aude în spatele lui zgomote ciudate.
Când  se întoarce vede un urs ca-n povești: mare, frumos, sănătos și cu poftă de mâncare.
Îngrozit, ateul o ia la fugă, însă ursul avea condiție fizică, așa că îl urmează conștiincios…
Tipul era atât de îngrozit încât la un moment dat se împiedică și cade. Ursul îl apucase deja de un picior așa că omul, paralizat de frică, răcnește: Doamneeee!!!. În secunda următoare, timpul se opri, ursul îngheță în poziția în care se afla, pădurea rămase neclintită și o lumină se revărsă din cer. Tipul, șocat, auzi o voce: Mi-ai negat existența toată viața, le-ai explicat și altora că sunt un mit, ai pus toata creația Mea pe seama întâmplării cosmice…Vrei acum să te salvez? Pot eu să te consider credincios cu adevărat? Ateul se uită fix în lumină și răspunse:
Aș fi ipocrit să Îți cer brusc să mă consideri credincios, dar poate ai reuși într-un fel să faci să devină ursul creștin? Foarte bine, răspunse vocea. Lumina dispăru, zgomotul pădurii reveni.
Ursul îl eliberă din ghearele sale, își împreună labele din față și spuse: Doamne, binecuvântează aceste bucate. Amin…

HAITA  DE  LUPI – E o haită dintr-unul din parcurile naturale din România încă nedistrus de „developări”, fie ei popi sau civili. De ce se deplasează lupii în formația asta? Un specialist ne explică: „Primii trei lupi sunt cei mai slabi și bolnavi. Ei imprimă ritmul de mers întregii haite. Dacă ar fi invers, ei ar rămâne în urmă și ar pieri. În caz de ambuscadă, ei sunt primii sacrificați. Mergând în față, aceștia bătătoresc poteca prin zăpadă, pentru a economisi puterile celor din urma lor. Sunt urmați de cinci lupi puternici care formează avangarda, iar în mijloc se află averea haitei – 11 lupoaice. Apoi, alți cinci lupi care formează ariergarda. Și ultimul, aproape izolat de haita, este conducătorul. El trebuie să-și vadă toată haita, pentru a o controla, dirija, coordona și a da comenzile necesare”, se arată în descrierea imaginii.

antonesei_70_2

DE AN NOU –  Îmi place să citesc horoscopul: este singurul loc unde am o iubită, sunt frumos, faimos și bogat. XXX Un principiu sănătos: sănătate sa fie, că restul îl cumpărăm noi! XXX Soţul, în faţa monitorului, joacă un shooter. Soţia, încercând să-i atragă atenţia:
Ascultă, dragul meu, pentru ce-ţi trebuie aceşti monştri când mă ai pe mine?  XXX  Mami, e adevărat că 5 + 5 = 10? Da, puişor, aşa este. Dar de ce mă întrebi? Păi, doamna învăţătoare zice că 6 + 4 = 10! XXX Bulă, care a fost cel mai frumos lucru din copilăria ta?
Cel mai frumos lucru din copilărie a fost că nu eu aveam de plătit facturile! XXX Ce s-a întâmplat cu fiul tău? Nu l-am văzut de multă vreme! L-a nenorocit progresul ştiinţei! Razele Roentgen? Nu, amprentele digitale! XXX Astăzi arăţi foarte bine! Spui asta la toate femeile frumoase? – întreabă ea. Nu; celor frumoase le spun altceva. XXX  Doctorul chirurg soseşte la spital şi se interesează de agenda zilei: Soră, ce avem de făcut azi? La început două operaţii uşoare: de la un accident frontal de automobil şi de la un traumatism în construcţii. Apoi una mai dificilă: un soţ care a refuzat să spele vasele. XXX Soţul: De când ne-am căsătorit am devenit mult mai credincios. Soţia: Serios? Cum aşa? Soţul: Până când nu te-am întâlnit nu credeam în iad… XXX Sfaturi pentru un cuplu, de la Radio Erevan: Prietena mea a luat în greutate. Ce să fac? Fă-o să meargă cât mai mult. Dacă va face câte 5 km pe zi, într-o săptămână va fi la 35 km depărtare de tine. XXX Mamă, mamă! Vine tata! Pe care trotuar?
Pe amândouă…

LIVIU ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…