1. Acum te vad, dar mă prefac că nu, iar mâine n-am să mă mai uit de ești. Nu va mai exista deloc un eu și tu,  ca doi eroi din poveștile cerute…

2. Am visat intr-o noapte că o bătrână doamna mi-a dat o carte cu coperțile ușor obosite, ca și cum a trecut prin mai multe mâini. Ia-o și citește-o, mi-a spus ea, te vei bucura pentru că vei fi eroina acestei povești și vei plânge la sfârșit. Am întrebat: dar de ce voi plânge, se termină rău? E tristă,? Nici una nici alta, a răspuns bătrâna, pentru că pe fiecare pagina va scrie mereu altceva, dacă te uiți în urmă numai de tine depinde cum se va desfășura povestea. Am citit-o la început cu teamă, apoi încrezătoare. Și da, am plâns, dar nu pentru că se terminase povestea, ci pentru că avea smulsă ultima pagină și nu am putut afla niciodată cum arăta. Acum, pentru  că nu mai sunt în vis, ajută-mă să-i construiesc ultima filă… Dar în așa fel încât la capătul ei să scrie: va continua ….

3. De multe ori simt cum aleargă timpul în spatele meu, cum mă ajunge din urmă și mă însoțește umăr lângă umăr, apoi mă întrece… Rămân eu de data aceasta în urmă cu ceea ce simt și îmi zic: uite că e deja toamnă și în inima ta încă mai ning florile de peste vară, trezește-te!

4. Visele sunt uneori niște dorințe pline de farmec, chiar dacă unele dintre ele sunt greu de crezut, ca niște utopii. Și un melc se presupune că poate visa să zboare ca un fluture, să alerge nebun asemenea unu armăsar de foc prin iarba deasă, prin care el abia se strecoară. O buruiană crescută la umbra pădurii visează, cine știe?, să poată vorbi, o rocă purpurie să devină inimă vie…  Doar eu pot aduce aceste utopii la limita realității, aproape depășind-o, spunând mulțumesc, atunci când încep iar și iar să mă îndoiesc…

5. Era ca o avalanșă năucitoare, acoperindu-l, sufocându-l în bucuria ei de a-l vedea. Uneori era ca o lavă fierbinte care se topea pe sine, înainte de a pârjoli orice umbră, de a arăta ce simte. Era teama că nu îl va mai găsi. Aceasta teamă o împietrea asemenea unui morman de zăpadă rece, asemeni unui val de piatră dură. Oricum ajungea întotdeauna spre un fel de nicăieri.