Înainte de furtună

Presară-mi nori pe pleoape.

Să nu vadă furtuna

Care loveşte cerul.

Şi risipeşte-i

După-nfricoşătorul fulger,

A cărui strălucire

Albastrul să nu-mi ardă.

Meşteşugitul sipet păstrează ferecat,

Crâmpei senin de suflet

Prea lesne-atins de ploi…..

 

Zbor…(pe dos!)

Pretind, stând într-un colţ de întuneric,

că în lumini strălucitoare, nepreţuit sclipesc….

Şi tot la fel, în clipa cea mai crudă,

că sufletul mi-e fulg în zbor, pretind…

Şi-un gând, după tipar croiesc…

 

Pretind ades că lacrima mi-e zâmbet…

Că noaptea, zi senină-mi e, i ar liniştea, cuvânt…

Pretind că golul e-o fiinţă vie

E umărul pe care capul pot să-mi pun…

Pentru-a trăi pe dos, cu zborul frânt.