Natura umană mi se pare una foarte interesantă. În sensul că suntem nişte fiinţe care trăiesc în două extreme, egoism şi empatie. Şi, precum un senzor de mişcare, toată trecerea de la o extremă la alta se face în funcţie de distanţă. Spun asta deoarece, din ce citesc pe diverse site-uri româneşti de ştiri, în ţară este o panică generală din privinţa imigranţilor/refugiaţilor. Şi pot înţelege şi de ce, chiar dacă după cum au spus-o unii, România s-a cam legat la cap fără să o doară. Nu aş spune asta dar am găsit foarte comic faptul că singurii doi refugiaţi ajunşi pe tărâm românesc au început să plângă atunci când au auzit unde sunt de fapt.
Pe meleagurile de aici oamenii sunt mai liniştiţi. În primul rând cred că e din cauză că principalele minorităţi aici sunt musulmane şi din ţări din estul mijlociu. Un influx mai mare de imigranţi din aceleaşi ţări va fi mai uşor de controlat din cauză că imigranţii musulmani au început să se stabilească aici de prin anii ’60 şi astfel au deja moschei, instituţii şi comunităţi formate. Nu cred că există oraş de mărimea Târgoviştei sau mai mare fără ca în el să fie un mic Pakistan sau o mică India ş.a.m.d. Există un grad destul de mare de oameni ce se îmbracă în stil specific musulman sau femei ce poartă burka iar motivul pentru care englezii nu se inflamează la vederea acestui lucru, sau mai bine zis motivele, sunt două.
Primul ar fi faptul că englezii sunt printre cele mai nepăsătoare fiinţe, şi nu neapărat în sens rău. Pur şi simplu tind a fi indiferenţi. Nu le pasă atunci când este vorba despre altcineva şi chiar când este vorba despre ei, durează ceva până când ai putea să îi calci pe degete. De exemplu, ideea de vecin, fie şi de palier, nu există aici. M-am mutat într-un bloc acum 2 luni şi nici până azi nu am idee numele sau profesia oricăruia din vecinii mei. Şi nu e neapărat din cauză că am boală pe ei sau că nu aş vrea să le aflu numele, dar ar părea absolut ciudat pentru ei să îi întreb cum îi cheamă sau unde lucrează. Pe scurt, toţi sunt cu nasurile în oalele lor personale.
Al doilea motiv este că (probabil din cauza primului motiv) gradul de acceptare socială este uriaş. Aş putea pleca pe stradă în halat şi papuci şi nu cred că aş primi nici un fel de privire deoarece sunt oameni îmbrăcaţi mult mai ciudat şi care nu sunt judecaţi de societate pentru modul în care se îmbracă. Vorbesc aici despre o ţară unde e mai normal să ai un cal decât un bătător de covoare.
Presupun că asta este de fapt unul din motivele pentru care englezii sunt mai puţin stresaţi decât românii. Pe scurt, treaba merge pe modul “am eu destule pe cap, n-am timp sau chef să îmi pese de alţii”. Mi se pare normală atitudinea? Da, cu anumite modificări. Este normal să nu ne pese ce face x sau y dar mi se pare ok că să îţi cunoşti apropiaţii. Familiaritatea poporului român este una din cele mai mari calităţi ale sale, iar modul ospitalier cu care tratăm pe oricine este recunoscut în lume. Hai să nu îl uităm, acum că avem mii de invitaţi.
BOGDAN MIHAI VLĂDUCĂ este student de WORCESTER și, desigur, absolvent de „Carabellă” târgovișteană…