Mihai Robert LUNGU – Visul American sau coșmarul umanității?

mihai_lunguEste o convingere comună în rândul oamenilor să spună că americanii sunt proşti. Până acum ceva timp, blamam cu ardoare această idee, întrucât majoritatea persoanelor care afirmau acest lucru, făceau referire la lipsa de cunoștințe a americanilor vizavi de geografia/cultura/istoria Europei. Într-un fel e scuzabil, ia gândeşte-te puţin: Statele Unite ale Americii este o ţară (da, o ţară, pentru cei care nu ştiau, e doar numele care induce în eroare), care e cu puţin mai mică decât întreagă Europa (un continent). Evident că ţie ţi-e uşor să înveţi istoria propriei ţări, care, probabil, este de dimensiunea unui singur stat din S.U.A., sau câte puţin de prin istoria Europei, dar gândeşte-te că şi ei îşi ştiu istoria, care este destul de generoasă de asemenea, o istorie, de care, în general, noi nici nu avem habar, dar sărim să comentăm. Cam astea erau convingerile mele… până acum.

Ideile mele aveau sens, luând în calcul faptul că, în mintea mea, americanii ştiau lucruri, efectiv, banale despre ţara lor. Lucruri precum: câte stele sunt pe steagul SUA, cine este vicepreşedintele actual, cine a fost al 42-lea preşedinte, luând în calcul că Barack Obama este al 44-lea (chiar fiind specificat acest lucru în interogarea respectivă) şi alte lucruri pe care, eu sincer, că un tânăr de 18 ani, le cunosc. Le-am cunoscut şi pe cele legate de S.U.A., dar informaţia în plus nu strică niciodată.

Mi-am specificat vârsta, deoarece majoritatea persoanelor, de naţionalitate americană, de care vorbesc, reprezentau, de asemenea, generaţia nouă. Într-adevăr, americanii au fost cândva nişte genii şi au definit punctul de referinţă în orice domeniu în întreaga lume. Acum, însă, lucrurile s-au mai schimbat, iar acei oameni ingenioşi sunt bătrâni, iar noua generaţie de americani este de-a dreptul ignorantă.

Cum s-a ajuns aici? Este simplu: visul american! Acest „vis” s-a transformat, de-a lungul timpului, într-un coşmar, iar tinerele generaţii sunt produsul direct al unui aparat de propagandă foarte bine pus la punct, ce se întinde în toate domeniile de activitate. Pot să spun că mă bucur că noi suntem cu 20 de ani în urmă, întrucât acest vi(ru)s american a început să se extindă şi în Europa. Tehnologia, mâncarea artificială, muzică proastă şi media, care promovează toate acestea, au lucrat mâna în mâna pentru a da naştere acestei abominaţii ce reprezintă americanul de astăzi. Rezultatul? 34.9% sau 78.6 milioane de americani suferă de obezitate, iar 25% din câinii lor de companie prezintă aceeaşi boală, amuzant, nu? Ce-i şi mai amuzant este că obezitatea, conform unui studiu nou, este legată de nivelul de inteligenţă. Pe scurt, cu cât eşti mai gras, cu atât eşti mai ignorant. Problema apare când media începe să promoveze aceşti oameni obezi, cu precădere femeile, pentru a-i încuraja să rămână aşa, întrucât nu este nicio problema în a fi supraponderal. Astfel, dacă punem informaţia cap la cap, conform S.U.A., e ok să fii ignorant! Şi nu e doar ok, este chiar un fenomen ce este În plină desfăşurare: nivelul de IQ al americanilor a scăzut, în ultimul secol, cu peste 14 puncte, în medie. Observi cum spălarea pe creier este în vogă?

Toate astea m-au făcut să mă gândesc… Oare aşa va fi şi Europa, chiar şi România peste un veac? Este incert, însă, la nivelul alarmant la care această îndobitocire în masă are loc, apocalipsa zombie nu mai pare un fenomen atât de SF. E chiar contemporan. Şi nu mă refer la zombie propriu-zis, ci la progeniturile spălaţilor pe cap, a căror minte va fi ţinută sub un lacăt, la care va avea acces doar un număr restrâns de oameni, avizi de putere şi lipsiţi de moralitate. Astfel, doresc să ridic un semnal de alarmă şi să plantez seminţe de întrebări în minţile tinerilor. Nu va mai pierdeţi timpul cu televizorul în faţă, nu mai faceţi tot ceea ce vi se spune, fără a pune întrebări înainte… Analizaţi toate variabilele posibile şi nu mai alergaţi după idealuri inefabile concretizate în lumea materială, căci nu pentru asta am fost creaţi, scopul nostru fiind unul mult mai mare.

MIHAI ROBERT LUNGU e un „lungan” de CARABELLA, încă elev în clasa a XII-a…