Mircea DRĂGĂNESCU – Alte oglinzi de nisip

Mircea_Drăgănescu

1.Astăzi am stat la Târgoviște
cu o parte din poeţii cetăţii discutând
despre poezie şi proză
despre poezia erotică şi proza onirică…
în toiul discuţiei o adiere de gheaţă
mi-a amintit că lipseşte ceva
sau mai degrabă că la masa noastră
din barul ” La Vera ” este prezentă
absenţa lui George pe care
zilele trecute tocmai îl întâlnisem
pe la Dealu Mare, mergând agale
purtându-şi semeţ barbişonul
şi zâmbetul lui zeflemist
cum o mai duci bătrâne cu viaţa
l-am întrebat…
cu viaţa nu o mai duc
mi-a răspuns tainic
acum crucea mi-o duc, crucea mi-o duc şi
forfota din barul ” La Vera ” m-a trezit brusc
în mijlocul unor prieteni poeţi prozatori
discutând despre poezia erotică
şi proza onirică….
George fiind doar o prezenţă absentă…..

*
* *

Mergând prin lumina rece a lunii decembrie
prin aglomeraţia Dealului Mare am scris
un volum întreg de poeme în timp ce
mă loveam de trecători furioşi…

cu fiecare răsuflare fierbinte câte un poem
pornea lin către biblioteca din cer
până când tot cerul s-a umplut de poeme…

 

  1. Vlăduţ

Vlăduţ a murit
oraşul cetate a gunoaielor
se îndepărtează pustiu

Vlăduţ nu mai este
să îl populeze
cu fantasmele sale:
festivalul Nichita Stănescu,
festivalul Mihai Eminescu,
adunând români de pretutindeni
din Basarabia, din Banatul sârbesc….

Vlăduţ cu paşii lui legănaţi
marinar pe apele visului
nu mai este…
iar noi înnotători bezmetici
nu îl mai găsim
printre ruinele
cetăţii Târgovişte scufundate
Atlantidă a românităţii
care se pierde într-o Europă
anostă….

MIRCEA  DRĂGĂNESCU  este absolvent de filosofie și este membru al Uniunii Scriitorilor din România…