ELPENOR: Salutare, Ulise.
ULISE: Fii drăguţ, Elpenor, n-ai vrea să vii altădată?
ELPENOR (Uitîndu-se urât la acvariul adus de Ulise.): Mi se pare că deranjez. (Pauză.) Să-ţi fie ruşine, Ulise, ai ajuns o momâie.
ULISE: Momâie? De ce tocmai momâie?
ELPENOR : Fericiţii se gudură pe lângă tine ca nişte căţeluşi, căpitane. Nu-i frumos că le încurajezi pornirea către idolatrie.
ULISE : Te înşeli, dragul meu. Dimpotrivă, eu mă străduiesc să-i aduc pe calea raţiunii.
ELPENOR : Tu ? Care tocmai ţi-ai pierdut-o ? Oare ce-ar spune tovarăşii noştri de drum dacă te-ar vedea învârtindu-te ca un titirez pe lângă o sclifosită de fetişcană ? Norocul lor e că dorm în adâncuri, Ulise.
ULISE : Exagerezi ca de obicei.
ELPENOR: De asta am trecut prin atâtea naufragii, de asta am pătimit la ciclopi şi la lotofagi? Pe coada lui Cerber, pe lângă fiica lui Alcinou biata Circe era o începătoare.
ULISE: Prinţesa mă tulbură asemenea apei proaspete de izvor, pe când Calypso şi Circe au fost nişte simple divertismente.
ELPENOR: Divertismente? Ai uitat cum plângea Circe? Ţi-am spus eu că fetişcana asta o să te îmbrobodească.
ULISE: Ştii ceva, Elpenor? Eu cred că toate rătăcirile mele n-au avut decât o singură ţintă: Insula Fericiţilor.
ELPENOR: Dacă spui asta însemnă că ai un suflet mic.
ULISE: După zece ani de război, după alţi zece de rătăciri n-am şi eu dreptul la puţină linişte, la puţină fericire, chiar la puţină mediocritate?
ELPENOR: N-ai, fireşte că n-ai. Cine-şi trădează destinul, acela e un om de nimic.
ULISE: Tu singur mi-ai spus că mă aşteaptă tot alte şi alte rătăciri şi naufragii, că nu-mi voi găsi liniştea nici măcar în Ithaca. Nu, am pribegit destul, Elpenor,
ELPENOR: Nu-ţi dai seama că prin insula asta Poseidon ţi-a întins o capcană? Dăcă pleci e adevărat că n-o să ai parte niciodată de linişte şi odihnă. Dar dacă rămâi numele şi cinstea or să-ţi fie pătate pentru totdeauna.
ULISE: Zeii cer prea mult de la mine. Sunt bătrân, obosit, tocmai bun de plasat într-o funcţie onorifică. Bunăoară ca cea de erou al Insulei Fericiţilor.
ELPENOR : Şi crezi că ai găsit leacul împotriva îmbătrânirii ? Că dezmierdările ficei lui Alcinou îţi vor reda tinereţea ?
ULISE : Pe barba lui Poseidon! Despre mica prinţesă să vorbești numai de bine, strigoiule..
ELPENOR: Dacă pleci, amintirea prinţesei va străluci mereu, ca un giuvaer, în gândurile tale cele mai tainice, căpitane. Dacă rămâi, farmecele fiicei lui Alcinou îşi vor pierde din ce în ce prospeţimea în ochii tăi, tot mai bătrâni şi mai obosiţi şi, într-o bună zi o să descoperi că prinţesa nu-i decât o femeie ca toate femeile.
ULISE : Îmi spui lucruri tulburătoare şi triste.
ELPENOR : Prinţesa trebuie să rămână mereu îndepărtată şi intangibilă. Gândeşte-te, numai aşa o poţi salva de destinul ei mediocru.
ULISE: Să fie oare aşa?
ELPENOR: Tu n-ai nevoie să strângi în braţe trupul prinţesei, amintirea ei îţi va fi îndeajuns. (Pauză.) Hai, omule, trezeşte-te odată din amorţeală.
ULISE: Nu ştiu, Elpenor, nu ştiu dacă mai pot fi Ulise cel pe care îl doreşti tu.
ELPENOR (Înduioşat.): Căpitane!
ULISE; Sunt bătrân, sunt un bătrân zănatic şi caraghios.
ELPENOR: Fireşte, nu mai eşti acelaşi ca acum douăzeci de ani. (Pauză.) Îţi mai aminteşti ziua când am plecat de acasă?
ULISE: Cum o să uit beţia depărtărilor, cum o să uit mireasma musonilor, Elpenor?
ELPENOR: Îţi mai aminteşti de cântecele echipajului, căpitane? (Pauză. Elpenor începe să fluiere o arie marinărească plină de nostalgie.)
ULISE (Înduioşat până la lacrimi.) : Echipajul, credinciosul meu echipaj !
ELPENOR (Arătându-i marea care se întinde în fundal, de un albastru neverosimil.): Hai, pregăteşte-te de călătorie. Bucură-te că eşti încă viu, că mai poţi să dezmierzi cu mâinile tale roata timonei.
ULISE: Blestemata de mare! Priveşte, respiră ca o femeie ameţită de dragoste.
ELPENOR: Ai văzut? Şi tu care vroiai să te faci om de uscat, căpitane! (Lungă tăcere.) În cântecele lor, aezii vor pomeni mereu alături de numele lui Ulise numele micii prinţese din Insula Fericiţilor, (Evocator.) Domniţă, ori că eşti zeiţă, ori că eşti fecioară de rând, eu te rog în genunchi…
ULISE: …de eşti una dintre zeiţele din slavă, în frumuseţea şi în portul făpturii tale eu văd pe Artemis, fiica lui Zeus. (Lungă, lungă tăcere.) Ar putea să sune şi astfel, nu găseşti, Elpenor?
ELPENOR: Tu n-o să-ţi rupi gâtul ca mine, tu o să mori frumos, căpitane. (Dispare.)
(Intră Agenor.)
AGENOR: Pe barba lui Poseidon, iată un nepoftit.
ULISE (Fără să-l vadă pe Agenor.): Ce-ai făcut, Elpenor? Murmurul hulelor cântă în inima mea de bătrân marinar. Poate că e prea târziu să te mai deprinzi cu gustul fericirii, nesocotitule
AGENOR: Ciudat. Spune că-i marinar, dar după haine seamănă mai mult a curtean.
ULISE: Şi prinţesa? Mica prinţesă îndrăgostită de veliere? (Pauză.) Dar cine spune că sunt obosit şi bătrân? Nu există neputinţă şi bătrâneţe.
AGENOR: Curioase lucruri mai spune. Hei, domnule!
ULISE (Tresărind.): Cum ai spus, Elpenor? (Ridicând ochii îl vede în cele din urmă pe Elpenor.)
Pe barba lui Poseidon! Pe tine nu te-am mai zărit prin părţile astea.
AGENOR: Sunteţi marinar, nu-i aşa ?
ULISE: Ce-ţi pasă?
AGENOR: Contez pe solidaritatea dumneavoastră de breaslă: dacă o să întrebe cineva de mine, de exemplu dascălul de la şcoală, să nu-i spuneţi că m-aţi văzut. Eu tocmai mă pregătesc să ies în larg.
ULISE: Pe barba lui Poseidon! Ce să cauţi acolo?
AGENOR : Vreau să plec din ţara lui Alcinou, vreau să mă fac marinar.
ULISE (Examinându-l cu atenţie) : Vorbeşti serios ?
AGENOR: Mi-am scobit şi o luntre.
ULISE: Pe mare nu se călătoreşte cu luntrea.
AGENOR: Nădăjduiesc să fiu luat la bord de vreo corabie.
ULISE: Nu procedezi cu înţelepciune.
AGENOR: Ştiu. Dar nu se poate altminteri.
ULISE: Mai aşteaptă puţin, regele Alcinou mi-a făgăduit că o să reînfiinţeze ministerul marinei şi o să deschidă o şcoală de muşi.
AGENOR: Se vede că sunteţi străin. La noi numai răufăcătorii sunt angajaţi în marină.
ULISE : Ce neghiobie !
AGENOR : Cine părăseşte insula, îşi pierde dreptul la nemurire.
ULISE : Iar tu eşti gata să renunţi la un asemenea dar ? Gândeşte-te bine.
AGENOR : M-am gândit, domnule.
ULISE : Atunci ar mai exista o soluţie.
AGENOR: Care?
ULISE: Să vin cu tine. Eu am o oarecare experienţă.
AGENOR (Privindu-l stăruitor.): Nu cumva sunteţi chiar iscusitul Ulise? (Ulise aprobă din cap.) Dar dumneavoastră sunteţi oaspetele regelui şi al prinţesei.
ULISE: Şi ai vrea să rămân aici pentru totdeauna?
AGENOR: Veniţi cu mine într-adevăr? Nu cumva mă amăgiţi, ca să mă daţi pe urmă pe mâna dascălului meu de gramatică?
ULISE: Nu, fii pe pace.
AGENOR: Ce bucurie pe capul meu! Să învăţ meşteşugul marinăriei chiar de la iscusitul Ulise.
(Nausicaa intră precipitat.)
NAUSICAA: Agenor, ţi-am adus caseta mea cu bijuterii. (Văzându-l pe Ulise.) A, pe mine vă rog să mă iertaţi, domnule căpitan.
ULISE: Prinţesa nu mai trebuie să fugă de mine. N-aş vrea să plec fără să-mi iau rămas bun.
NAUSICAA : Aşadar v-aţi hotărât să plecaţi,
ULISE (Lui Agenor.) : Matelot, du-te şi pregăteşte nava de drum. Eu mai am să-i spun câteva cuvinte prinţesei.
AGENOR : Am înţeles, căpitane (Se îndepărtează.)
ULISE: O rog pe prinţesă să-i explice lui Alcinou că nu mai puteam zăbovi. Îl rog să mă ierte pentru plecarea asta precipitată.
NAUSICAA: Fireşte, fireşte.
ULISE: L-am învăţat pe Eurial ce are de făcut dacă se mai strică pianina reginei. Cât despre cursa de şobolani, mă tem că arcurile nu vor mai rezista multă vreme.
NAUSICAA: Şi altceva nu mai ai să-mi spui, căpitane?
ULISE: Transmite-i te rog lui Alcinou că împotriva gândacilor se poate folosi miezul de pâine muiat în infuzie de tutun. Dar oricum să nu renunţe la proiectul cu fabrica de insecticide.
NAUSICAA: Voi încerca să nu uit.
ULISE: Să le mai spui regelui şi reginei că le mulţumesc foarte mult pentru ospitalitate. Insula Fericiţilor mi-a oferit condiţii de odihnă excepţionale.
(Pauză prelungită.)
NAUSICAA: Aşadar n-o să ne mai vedem niciodată?
ULISE: S-ar zice că nu.
NAUSICAA: Nici în vis, căpitane?
AGENOR (Din culise.) : Hei, mai zăbovim mult ?
NAUSICAA: Tovarăşul dumneavoastră de drum e foarte nerăbdător.
ULISE: Simte chemarea mării, prinţesă. Vezi, pentru blestemata asta ne lăsăm noi, marinarii, nevestele şi copiii.
NAUSICAA: De asta le-aţi părăsit şi pe zeiţele dumneavoastră?
ULISE: Dacă aş rămâne aici, numele meu ar fi pătat pentru totdeauna, chiar dacă regele Alcinou ar binevoi să mă facă nemuritor.
NAUSICAA: Lăsaţi, e mai bine aşa.
ULISE: UN marinar, chiar aşa oarecare ca mine, nu are dreptul la popasuri prea lungi. Asta e una din tainele meşteşugului nostru.
NAUSICAA; Nici măcar în Ithaca?
ULISE: Cu atât mai puţin în Ithaca.
NAUSICAA : Şi pivele de ulei ? Şii crescătoriile dumneavoastră de porci?
ULISE: Elpenor spune că nu mi-e dat să mor în patul de măslin al bunicului. (Pauză.) Mi se pare că prinţesa a vut prilejul să-l cunoască pe Elpenor
NAUSICAA (Foarte emoţionată.): Eu v-am iubit foarte mult, domnule căpitan.
ULISE: Pe mine sau pe iscusitul Ulise?
AGENOR (Din culise.): Nu vii, căpitane?
ULISE: Elpenor mi-a spus că aezii vor născoci tot alte şi alte cântări despre iscusitul Ulise. Într-una din ele se va povesti şi despre Nausicaa.
NAUSICAA: Domnul căpitan îmi spune pentru prima dată pe nume.
ULISE: Întocmai.
NAUSICAA (Printre lacrimi.): Şi credeţi că în cântările lor aezii o vor pomeni şi pe mătuşa Arete?
ULISE: Elpenor socoteşte că nu.
NAUSICAA: Şi vor povesti cum aţi reparat cursa de şobolani?
ULISE: Vor spune că prinţesa era mai frumoasă ca fiica lui Zeus, Artemis.
NAUSICAA: Mai frumoasă decât Circe şi decât Calypso?
ULISE: Desigur.
AGENOR (Din culise.): Pe barba lui Poseidon, nu pot dezlega singur parâmele astea.
ULISE (Brusc): Adio, prinţesă, multe complimente lui Alcinou.
NAUSICAA: Adio, marinarule oarecare! (După un timp, fără să bage de seamă că Ulise a dispărut în spatele tufişurilor de unde apăruse în primul act.) Adio, Ulise!
Cortina