Vizita lui Tor la uriaşul Utgårda-Loke

Uriaşii, care  erau supărați pe Tor, pentru că acesta îi prigonea, s-au hotărât odată să-l înfrunte în luptă dreaptă.

Ei s-au înțeles cu Loke ca acesta să facă în asa fel încât Tor să-l viziteze pe uriaşul  Utgårda-Loke, care ştia să facă farmece şi să schimbe înfățişarea oricui vroia.

La îndemnul lui Loke, Țor a luat-o  la drum într-o zi   către Utgårda-Loke.

El şi-a pregătit  ciocanul, şi-a tras mănuşile de fier, şi-a pus cingătoarea şi i-a luat cu dânsul pe Loke şi Tjalve în expediție.

După ce Tor şi tovarăşii lui au umblat mult, peste munți înalți şi prin adâncimi, prin văi întunecoase, s-a făcut aşa întuneric încât a trebuit să-si caute un adăpost pentru noapte. Spre marginea unei păduri mari au găsit o casă încăpătoare. Au intrat. Loke şi Tjalve s-au culcat într-un coridor lung şi întunecos, care se lărgea într-un capăt. Dar Tor s-a aşezat la uşă, care era deschisă şi care era la fel de înaltă şi de largă ca şi întreaga casă.

În timpul nopții ei au auzit o detunătură îngrozitoare. Pământul se legăna şi casa se cutremura. Era ca un cutremur puternic de pământ. Loke s-a prefăcut ca şi cum i-ar fi fost foarte frică, dar Tor s-a speriat de-a adevăratelea când a văzut că nu înceta cutremurul. Cu ciocanul în mână, a ieşit la lumină şi s-a uitat împrejur. El a observat atunci că arborii erau gata să fie smulşi din rădăcină şi mulți fuseseră deja doborâți de cutremur. Dar imediat văzu care era pricina. Un uriaş cumplit stătea culcat şi dormea la marginea pădurii, iar el era cel care sforăia aşa tare încât tot pământul se cutremura.

Tor s-a gândit mai întâi să-şi folosească de îndată ciocanul, dar chiar în momentul când l-a apucat de mâner acesta s-a lovit de fruntea uriaşului, uriaşul s-a trezit si s-a sculat în picioare.

Loke, care ieşise din casă împreună cu Tjalve, s-a prefăcut de asemenea că este cu totul înspăimântat. Iar Tor era aşa de consternat când l-a văzut pe îngrozitorul uriaş în fața lui încât şi-a lăsat ciocanul în jos şi l-a întrebat conciliant pe uriaş cum îl cheamă.

,,Numele meu este Skryme – răspunse uriaşul. De numele tău nu mai trebuie să întreb. Țu eşti zeul Tor, ştiu asta dinainte. Dar e adevărat, trebuie să-mi pun mănușa pe care am scos-o când m-am dus la culcare’’ – spuse uriaşul, aplecându-se să-si ia mănuşa,  care era chiar casa unde înnoptaseră Tor şi tovarăşii săi. Coridorul unde se odihniseră Loke şi Tjalve  era degetul cel mare al mănuşii.

Skryme şi-a amintit de asemenea că se pregătea să plece în călătorie şi l-a întrebat pe Tor dacă doreşte să călătorească împreună. Tor nu avu nimic împotrivă, dar vru mai întâi să-şi mănânce gustarea de dimineață. Skryme dorea de asemenea să guste ceva, asa că şi-au luat proviziile şi toți au mâncat până s­-au săturat.

După ce au mâncat, Skryme a fost de părere că trebuie să pună mâncarea rămasă  într-o desagă.,Ar fi bine’’ – spuse Tor, aşa că au pus toată mâncarea în săculețul lui Skryme. Skryme l-a legat el însuşi cu un şiret, a luat desaga în spate şi s-a pus în fruntea celorlalți ca să le arate drumul.

Când a venit noaptea s-au culcat toți sub un copac mare.

Skryme a adormit de îndată şi a început să sforăie. Dar Tor şi tovarăşii lui au căzut de acord că trebuie  să cineze înainte de a se culca.

Tor a luat desaga şi a vrut s-a desfacă, dar oricât de mult s-au străduit,  niciunul din ei nu fu în stare să dezlege  măcar unul din nodurile pe care le făcuse Skryme. Atunci Tor s-a înfuriat, l-a apucat, hotărât, pe Mjölne de mâner, s-a dus la uriaşul care sforăia şi i-a dat acestuia o lovitură puternică în mijlocul capului.

Uriaşul s-a trezit şi a vrut să ştie cine era cel care îl lovise în frunte. Apoi l-a întrebat pe Tor dacă el sau tovarăşii lui nu aveau de gând să se culce degrabă.

,,Ba da, ne-am gândit însă să ne culcăm sub un alt copac’’, răspunse Tor.

Peste noapte, Tor l-a auzit din nou pe uriaş sforăind şi făcând să detune pădurea.

Atunci Tor si-a strâns tare cingătoarea si a izbit aşa puternic în fruntea uriaşului cu ciocanul încât o bucată din acesta i s-a înfipt în căpățână.

Uriaşul s-a ridicat, şi-a scuturat puțin capul şi a spus că trebuie  să fi fost o ghindă care a căzut şi l-a deşteptat.

,,Dar ce-i cu tine,Tor, de ce nu dormi încă?’’ – vru el să ştie.

,, E vremea potrivită de somn, doar e miezul nopții’’, răspunse Tor şi plecă de acolo, pentru ca să-l lase pe uriaş să adoarmă liniştit din nou.

In curând Tor auzi iar sforăitul acestuia. El îşi luă pentru a treia oară ciocanul şi îl azvârli cu asemenea forță în capul uriaşului, încât se înfipse acolo până la mâner.

Uriaşul s-a ridicat iar, bombănind ceva cum că desigur o pasăre s-a aşezat în copac, deoarece a simțit un găinaț  căzându-i pe cap.

Pe urmă strigă: ,,Eşti treaz, Tor? E timpul de sculat şi de purces la drum, daca vrei să ajungi curând la Utgårda-Loke. Dar eu te sfătuiesc să nu fi arogant când  o să te afli acolo, căci Utgårda-Loke şi oamenii lui nu pot suferi înfumurarea când vine din partea unor pitici ca tine şi tovarăşii tăi.

După aceste vorbe, Tor deveni şi mai indispus, dar nu spuse nimic.

Acum Skryme luă sacul cu mâncare în spate si ieşi din pădure pe la Soare-Apune, în timp ce Tor şi însoțitorii lui porniră spre Soare-Răsare.

In regatul lui Utgårda-Loke nu era niciodată ziuă, dar Tor şi tovarăşii săi au putut totuşi să orbecăiască până la cetatea lui.

Dar cum ar putea pătrunde acolo­? Niciunul din ei nu avea putere ca să deschidă poarta cea mare. Ei trebuiră în cele din urmă să se strecoare printre zăbrelele grilajului de la poartă

Când intrară în curte văzură o sală mare şi bine luminată spre care se deschideau nişte usi. Tor, Loke şi Tjalve s-au îndreptat cu îndrăzneală într-acolo. Acolo stătea Utgårda-Loke pe tron, iar în jurul lui se găseau toți oamenii săi. Erau toți uriaşi, dar niciunul din ei nu era asa gigantic ca Skryme

Când călătorii ajunseră acolo şi îl salutară pe Utgårda-Loke,  el  întrebă cum îi cheamă pe pitici.

Aceasta îl umplu de mânie pe Tor, dar îi spuse totuşi destul de politicos cine erau.

Atunci Utgårda-Loke vru să ştie ce sunt şi la ce se pricepe cel mai bine fiecare din ei.

Loke răspunse primul şi spuse că, în ceea ce îl priveşte, el poate să mănânce la fel de mult şi de repede ca orice uriaş.

,,Atunci tu trebuie sa te iei la întrecere la mâncat cu servitorul meu Loge’’ spuse Utgårda-Loke.

Fu adusă o troacă plină cu carne, iar Loke şi Loge începură să se ia la întrecere.

Dar când Loke mâncase toată carnea din jumătatea lui de troacă,Loge mâncase nu doar carnea,ci, împreună cu ea, şi oasele din cealaltă jumătate de troacă.

Atunci Utgårda-Loke i-a râs în nas lui Loke, apoi a arătat cu degetul spre Tjalve şi l-a întrebat la ce se pricepe.

,,Cred că pot să mă întrec la fugă cu oricine ar fi’’ – răspunse Tjalve.

,,Trebuie să dovedeşti asta’’ – spuse Utgårda-Loke. Aşa că au ieşit pe o câmpie, iar Utgårda-Loke i-a poruncit u nui copilandru micuț pe nume Huge să se întreacă la fugă cu Tjalve.

Întrecerea de alergare a început, dar oricât de repede fugea Tjalve, Huge era la o mare distanță în fața lui. Tjalve a încercat de trei ori, dar mereu cu acelaşi rezultat.

Atunci Utgårda-Loke s-a întors către Tor şi l-a întrebat în ce fel preferă să-şi probeze cel mai ieşit din comun meşteşug. ,,La ce te pricepi cel mai bine?’’ – întrebă el.

,,Acasă în Asgård se crede că sunt bun la trântă’’ răspunse Tor. ,,Eu cred că ştiu şi să beau zdravăn. Si grea ar trebui să fie povara pe care eu  să n-o pot ridica’’.

Niciunul dintre uriaşi nu vru să se înjosească într-atât încât să se ia la trântă cu un pitic ca Tor, dar n-au avut nimic împotrivă să se întreacă  la băutură cu el.

Toți s-au dus acum în sală. Au fost umplute cornurile cu mied, iar unul dintre uriaşi şi-a golit cornul dintr-o  singură înghițitură. Dar oricât de mult bea  Tor din cornul său tot nu reuşea să-l golească până la fund. Atunci şi-a luat cornul de la gură văzând că miedul din el scade doar foarte puțin.

Aceasta l-a supărat tare pe Tor. Acum el vru să se ia la trântă cu oricine, ca să poată dovedi că nu e cu el de joacă.

,,Tor, zici că esti în stare de asemenea să ridici poveri grele’’ – spuse batjocoritor Utgårda-Loke. ,,Apucă-mi pisica şi încearcă să o ridici’’.

Tor se simți profund umilit,dar nu vru să se împotrivească poruncilor uriaşului.

O pisică mare şi cenuşie fu slobozită în sală. Tor îşi puse mâna sub burta pisicii şi încercă din toate puterile s-o ridice. Dar nu, era cu neputință. Pisica îşi încovoia spinarea şi stătea mereu cu măcar trei din picioarele sale pe duşumea.

,,Asta e probabil din pricină că eşti aşa mic şi aşa lipsit de vlagă, dragul meu Tor’’ – spune Utgårda-Loke. Poate că ar fi mai bine pentru tine să te întreci la trântă. Trebuie s-a strigăm pe străbunica mea, ei poate îi vei veni de hac.

Tor se ruşină groaznic, dar nu avea altceva de făcut decât să se ia la trântă cu această babă bătrână şi slăbănoagă, care tocmai intra.

Baba îl înşfăcă la repezeală pe Tor şi aşa începu întrecerea.

Tor îşi dădu seama imediat că bătrâna era îngrozitor de puternică, dar, cu toate acestea, ea n-a reuşit să-l pună pe Tor în chip cinstit la pământ. Doar punându-i o piedică, a izbutit să-l pună jos cu un genunchi.

,,E destul acum’’ – spuse Utgårda-Loke. ,,Tor nu mai are chef să ne arate puterea lui’’.

Țor a fost tare necăjit după înfrângere. ,,Toți uriaşii se distrează acum straşnic pe seama mea’’ – socoti el. Dar aceştia se uitau la el, în chip destul de ciudat, cu mare admirație şi îl tratau cu mult respect.

Când, în dimineața următoare, Tor, Loke şi Tjalve au părăsit cetatea, i-a însoțit pe drum însuşi Utgårda-Loke. El a vorbit atunci deschis cu Tor. I-a spus că băgase de seamă cât de puternic era Tor şi l-a rugat să fie si altă dată oaspetele cetății sale. ,,Mai vino pe aici, spuse el,  dar nici aşa succesul tău nu va fi mai mare, căci eu voi putea atunci să te păcălesc, aşa cum am făcut în timpul acestei vizite. Vrei să ştii ce ți s-a întâmplat ieri? Mai întâi nu ți-ai putut dezlega sacul cu merinde. De ce? Pentru că eu ți-l înnodasem cu un şiret de fier în loc de o sfoară. Vezi stânca asta? De ea s-a izbit puternicul tău Mjölne, nu de căpățâna mea, aşa cum credeai tu. N-ai văzut că focul, care mă slujeşte, a fost cel ce s-a întrecut la mâncare cu Loke şi nici n-ai înțeles că Huge, care s-a întrecut la fugă  cu Tjalve era gândul meu. Când ai băut din corn, acesta stătea cu vârful în mare. Şi vrei să ştii cine era pisica pe care n-ai putut s-o ridici? Ei bine, nici mai mult nici mai puțin  decât cel mai rău dintre toate relele, cel care se numeşte Sarpele Midgård. Pe acesta nu l-a învins nimeni până acum. Nimeni n-a devenit stăpân în întregime asupra bătrâneții. Aceasta a fost cea cu care te-ai luat la trântă şi cea care ai crezut că e o doar o babă bătrână.

Când Tor a auzit aceste cuvinte, clocoti  de mânie şi îşi ridică dintr-o suflare ciocanul asupra lui Utgårda-Loke.

Dar în momentul când a vrut să-l lovească, Utgårda-Loke dispăruse.

Tor se întoarse atunci cu Loke şi Tjalve la Asgård. Dar nu trebuie să treacă mult – se gândi el – până le va face uriaşilor o nouă vizită.   (tradus de mine din suedeză)