1.Aria eroică a lui Gagamiţă

Curat murdar! Cu furie dementă
Îmi explodează bumbii câte opt
Dând nas în nas cu falnica sergentă
Ce m-a iubit nebun la patruşopt!

Făcând să deie dracu’ în odaia
Unde făcurăm şcoală de cadeţi
Ea-i pusă să snopească Turtucaia
Şi-i plină peste tot de epoleţi

Cu ţurţure războinic în mustaţă
Când dă comanda Trupă! La asalt!
Pe tărtăcuţa plină de mătreaţă
Lipindu-mi sub giuben un plastur cald

Şi suflă abur cald printr-o supapă
Bătând cu străşnicie din picior
Ca eu să o despoi ca pe-o otreapă
De portul ei semeţ de roşior

Şi să îi cânt Deşteaptă-te române
Fiind totodat’ gornist şi toboşar
În luptă cu oştirile păgâne
Din largul ei marsupiu militar

La care le vorbesc cu elocvenţă
De bunii şi străbunii noştri tari
În timp ce transpirând din abundenţă
Plodim pe salteluţă ferentari

Din care vor ieşi eroi de viţă
Aşa că îndulcindu-se un pic
Sergenta spune: Bravos Gagamiţă!
Şi-mi trage zdrangazdranga un pupic

2. Balada zisă a cafenelei fără moral

În cafeneaua unde nu-i moral
Şi unde strici ce-ai adunat la pungă
Se crede orice cioară papagal
Sau straşnic ipistat cu mâna lungă

În cafeneaua unde nu-i moral
Şi amploaiaţii sunt călcaţi pe gioale
Se ţin de-a valma jumătăţi de bal
Şi plebicisturi pentru mangafale

În cafeneaua unde nu-i moral
Şi poţi să bei oricât pe datorie
Toţi domnii au pe cap câte-un ţucal
Iar doamnele în lesă o scrumbie

În cafeneaua unde nu-i moral
Şi săvârşim măscări cam nesărate
Onor clienţii sunt plătiţi de ţal
Cu bine cântărit picior în spate

În cafeneaua unde nu-i moral
Iar chelnerii au un cârlig în noadă
Nu rareori o gheată de toval
Striveşte cetăţeanca turmentată

În cafeneaua unde nu-i moral
Şi tot boborul trage din ţigare
Înmormântarea pare carnaval
Iar carnavalul – o înmormântare

În cafeneaua unde nu-i moral
Şi Girimea îţi tunde fercheş chica
Un fel de scripet multifuncţional
Te poate duce drept la Mititica

Că-n cafeneaua unde nu-i moral
Când a cântat în zori la cinci cocoşu’
Eşti apucat c-un cleşte de dinţar
De nasul tău (obligatoriu roooşu)

Şi ţi se pun cotiere de metal
(Deci pricepurăţi care-i cacialmaua)
În cafeneaua unde nu-i moral
Şi unde-şi bea tot lefterul cafeaua

3. Cântecul de bună-petrecere al fratelui Benedetto

-Sus pe catârcă hai aşterne-mi perna
Ridică-mă c-un scripete ceva
Că merg să lupt cu hidra de la Lerna
Să scape Lerna aia de belea

Alţi prinţi şi cavaleri făcură gută
Când înfruntând veninul ei mişel
I-au strecurat fiertură de cucută
(Un polonic pe zi!) în ostropel

Sau ceilalţi cu credinţă în balsamuri
Ce-s bune (strecurate-n basamac)
Când vrei să-ţi otrăveşti niscaiva neamuri
Nu să-i faci hidrei ulcer la stomac

Socoata-i cumsecade şi adâncă
Îţi jur pe ce-i aicea în canap:
Fireşte fiara dacă te mănâncă
Bea şi trascăul care-l ai în cap

Şi zic aşa: cu-o vadră de rachie
Ca asta de-o sorbirăm amândoi
Din namila de hidră căcăţie
Ce te izbea cu ditamai codoi

Rămâne ia – o matracucă beată
Trăgând aghioase-n voie pe crivat
Încât tu ieşi din rânza-i descuiată
Borât sau pe sub coadă emanat

Şi-atunci izbindu-i capetele şapte
Cu bolovanul ista de colea
Dacă mai pui niţel mărar şi lapte
Rămâne ce? Puțonă ciulama!

Mai iau la cioc şi ultima jumate
Şi naiba de m-o lua de nu m-o lua
Să mi se uşte gâtiţa fârtate
Îţi pun pe masă hidra iac-aşa

Şi mă mai jur de solzi să ţi-o desferic
Taman cum alţii descojesc ridichi
Pe cinstea şi tonsura mea de cleric
Şi pe ai papei Pius doi rinichi

Envoi:

Înalte monsenior, dă dezlegare
S-adauge grămăticu-n temenea:
Cu mare sârg îşi duce fiecare
Ca Benedetto-n spate hidra sa
Şi când bei vin cu sete din ulcioare
Sau dănţui sarabandele voios
După canon – mai mică sau mai mare –
Îţi suge hidra măduva din os

4. Hai, Sancho Panza, că te fac baron!

Dă-mi armele şi calul de carton!
Eu ştiu să fiu şi bun şi drept şi darnic.
Mai sunt destule insule-n Atlantic!
Plecăm! Sărută-ţi plozii şi femeia.
Eu merg ca s-o salut pe Dulcineea.

Plecăm! Şi după cum va fi fortuna!
El Caballero de la Blanca Luna
Când către noi îşi va întoarce lancea
Va trebui să mă întorc în Mancha
Să aflu, pitulat printre pilote,
Că n-am fost niciodată Don Quijote.

Au dispărut din lume vrăjitorii.
Nu-s uriaşii, Sancho, sunt doar norii.
Muri-vom de urât, şi nu luptând!
Ce spui că-s alea? Nişte mori de vânt?
Umblăm de-acum pe drumuri fără ţel.
S-a prăpădit, aud, şi Don Miguel,

Iar lumea-i tot mai mult o puşcărie.
De-acuma, Sancho, cine să ne scrie?
Priveşte luna! Parcă-i caravelă!
Nu-s lacrimi, e rugina pe vizieră.
Şi unde e zăpada de mai an?
Spui că-i castel? Eu zic că e un han,
Un han cu oaspeţi mulţi şi cu ogradă.
Este frigare, Sancho, nu e spadă.
Hei, unde sunt toţi granzii cei cu cin?
Acuma Dulcineea vinde vin,
Dă fân la toţi catârii – costelivii –
Şi-o mângâie pe pântece beţivii!

5. Cântec cu bolnavul închipuit

Legat cum se cuvine peste şale
Cu-al soaţei mele şal cam ponosit
Aş vrea să fiu un plin de nevricale
Şi arţăgos bolnav închipuit

Şi sus pe o noptieră cu flacoane
Fiole şi clistire azurii
Pentru gonit ţânţarii plini de toane
Să am şi-un plici din puf de colibri

Iar nişte servitoare (Ce ursuze!)
Numite Madelon şi Antoinette
Să ardă spirt albastru în ventuze
Şi să mă bată măr la tabinet

Purtând pe cap o scufă stacojie
Şi-n plăpumi moi de puf înfăşurat
Borcanele cu lipitori să-mi fie
Mereu la îndemână lângă pat

Sau înghiţind extrasele de peşte
Cu o spatulă cât un bob de mei
Să denumesc gălbeaza latineşte
Întru deliciul medicilor mei

Şi-n timp ce miaun că mă doare splina
Şi nişte cataplasme calde cer
Să-mi cerceteze doftorii urhhhina
Taman ca-n Le Malade Imaginaire

6. Cântec apaş

Afară s-a făcut de primăvară
Şi gângure porumbii drăgăstoşi
Cum mine însă-i altă socoteală
Eu mâine o să merg să scuip în coş

Şi-o să mă urc pe Văduvă călare
Ştiţi hahalera aia cu cuţit
Deşi vădană, e tot fată mare
Toţi câţi au vrut s-o aibă au mierlit

Nainte să i-o pună cum se cade
De! Nişte neamuri proaste de bandiţi!
Domn’ gâde e o lepră cumsecade
Am auzit că poartă favuriţi

Şi are doi sau trei amici de seamă,
Dar nu-mi pasă de dânsu’ nici atât!
Au mai urcat şi alţii pe Vădană,
Iei numai o scatoalcă peste gât

Cu mâinile legate ici la spate
M-oi mai holba odată la oraş;
Am fost şi eu un peticit la spate,
Un puişor de vrabie golaş

Şi-n urma mea rămâne mai nimică:
Doar puricii de-aci de la Secret
Îi las un plod în burtă la gagică
Iar maică-mii o gaură-n buget.

Dar mi-s forţos şi cam buiac din fire
Nu-mi pasă dacă ninge sau de plouă
Mă ia domn’ gâde mâine în primire
Iar mie mi se rupe drept în două.

7. masa din foișor

La masa din foișor
hazardul ne amestecă
inițialele, face din ele cuvinte,
apoi amestecă bine cuvintele
și face din ele poeme
pe care ioana
și le îndeasă grăbit în sutien
ca pe niște
bilete de dragoste.
La masa din foișor
vorbesc despre regenerare,
cu anca mizumschi,
Îmi ghicesc viitorul
într-un pahar cu funingine.
Viitorul meu e scris
în măruntaiele mele,
așa cum chipurile vechilor împărați
sunt gravate pe reversul monedelor,
Nu mă plâng de nimic.
De șaizeci de ani
fac degeaba
umbră pământului.
Lui șerban axinte
tocmai îi iese
un trandafir roșu din
carotidă.
Își aruncă
ghitara în lună
și începe să urle..

8. poem despre lună

Caii din telciu
au felul lor propriu de a privi
luna. Încearcă să o
apuce cu dinții lor
galbeni
de insomniaci
înrăiți
și să o țină
sub limbă.
Să o țină toată noaptea
sub limbă
ca pe o roată
putredă de
căruță.