Picătura chinezească

Picătura chinezeascăE primăvară… Dragi prietene, scuturați-vă din păr povara ultimei zăpezi și lăsați soarele să zâmbească sufletului vostru! Legați la încheietura mâinii împletitura alb/roșie, semn că aveți încredere în puterea renașterii! (Ma.S.)

Rusia: o lacrimă etilică, între o crimă şi un viol… (D.T.)

Premieră la Salonul Auto de la Geneva. A fost prezentată mașina pentru proști. Pe ea nu mai scrie 4×4, ci direct 16. (B.C.)

Formatul în care fost lansat M 10 și reciclarea unor tunete și fulgere pe care le emite Monica Macovei, de atâția și atâția ani, îmi par evenimente retro. Unei asemenea babilonii, îi prefer retromania de tip Boney M. Este cu mult mai amuzantă și ocolită de cacofonii obositoare. Șamanismul politic nu poate oferi altă minune decât cea în care trăiește România de 30 de ani; în rații de trei zile – cam cât ține orice minune a locului. (Do.T.)

Deci… Anul acesta Valentine’s day a căzut în aceeași zi cu Sâmbăta morților. Și ca și cum n-ar fi fost de ajuns, și 1 martie și 8 martie cad duminica. Înseamnă asta că există un Dumnezeu sau e vorba doar de anul caprei de lemn din calendarul chinezesc? (N.C.M.)

Dan Diaconescu va schimba numele Partidului Poporului în Partidul Popoului. (B.C.)

SFÂNTA MARE NERUȘINARE – Fostul pârnăiaș Adrian Năstase, condamnat pentru corupție, își plânge de milă. Și, cu un umor absolut debordant și cu inocența blondei ieșită din baie, se întreabă când se va realiza o Columna a lui Traian Băsescu, cu victimele lui din cei zece ani care au trecut?! Se înțelege, la baza Columnei se va afla chiar marele martir al nației, El! El Însuși! El și prietenul lui, Dan Voiculescu. (N.C.M.)

Elena e nemulțumită de WC-urile din arest. Mi-e teamă să nu se-apuce acum de Gala Bude… (B.C.)

Dacă în România ar fi aplicată legea… va fi haos… Desigur, ar putea fi și haios… (P.J.)

La una dintre televiziunile tabloide, campioană în „promovarea”… curvelor, a dezaxaților, a celor cu tot felul de opțiuni sexuale „libere de contract”, a tuturor „tinerelor” nulități, a tuturor mahalagiilor și mahalagioaicelor culese de prin „cluburi” și discoteci de „fitze”, urmează „noi mărturii” despre ce înseamnă sa fii „privilegiat”. Când ? Bineînțeles în timpul „comunismului”, noi „mărturii” despre… Nicu Ceaușescu! (C.V.)

Dacă oamenii ar comunica exclusiv telepatic, fără a se mai putea ascunde în spatele cuvintelor și fără a-și mai putea cenzura adevăratele intenții, unii ar învăța să își disimuleze chiar și gândurile. (P.S.)

E, cred, a o mia oară când, la B1 tv, jurnaliști și jurnaliste ne informează grav că PSD face „implozie la PROPRIU”… Cum o putea un partid, fie el și PSD, să facă implozie, și încă la propriu? Hmm… Stephen Hawking ar trebui consultat în problema asta… (Ov.I.)

Număr oi. Oi apuca să îi văd pe toți la închisoare? Oi apuca să merg pe autostradă până la Sibiu? Deja visez… (B.C.)

VICTOR PONTA SUFERĂ CA UN CÂINE, dar nu știe ce-i linșajul ! (N.C.M.)

…unde „comentează” intră în relaţie de sinonimie cu „sugerează”. 1Asasinarea liderului opoziţiei ruse Boris Nemţov, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Moscova, înaintea unui miting de amploare al opoziţiei, programat pentru duminică, ar putea declanşa o ripostă şi ar putea conduce la multiplicarea protestelor în Rusia, comentează agenţia Stratfor.” (D.T.)

DE LA LUME ADUNATE : – Alo, fabrica de biciclete Tohan? – Da, noi suntem! – Cu Mimi de la obuze, vă rog… (N.C.M.)

DD va cumpăra acțiuni și va deveni co-proprietar la plasma lui Cristi Borcea. Când tv-ul va funcționa va fi al lui Borcea, iar când va fi închis va transmite OTV-ul lui Dan Diaconescu. (B.C.)

„De ce eu?”, la Alba Mall. Un film de o mediocritate cruntă. Un personaj își închide geamantanul în timp ce vorbește. Zgomotul fermoarului se aude tare, în vreme ce replica nu se aude deloc. Un film pentru care e nevoie de subtitrare… Scenaristul a imaginat replici infantile, pline de clișee… Actorii joaca forțat teatral… Peste toate, regizorul are chef de poezie. Lungește inutil scene banale și trece rapid peste scenele care trebuiau să poarte întreaga tensiune a textului. Per ansamblu, deci, filmul e o înșelătorie. Promovat agresiv, nu oferă nimic… Pierdere de vreme… (Ov.I.)

Un bărbat adevărat cumpără mărțișoare, flori, bomboane… pâine, zahăr, ulei, făină, fructe, legume, măsline, carne, ouă, cafea, detergent etc. Și-abia apoi plătește facturile. (B.C.)

Draga mea, dragă Cristina Țopescu, l-ai invitat in frumoasa ta emisiune, pe tânărul politician… Sturzu, pentru a ne arăta că, într-adevăr, uite frate că avem…„tineri politicieni”?
Vai de noi! (C.V.)

E destul de periculos să așezi în mintea adolescentului fără experiența lecturii ideea că literatura e un surogat al lumii reale, că ea e o poartă de acces către timpuri trecute și spații necunoscute. Un cititor crescut la o astfel de școală de gândire va avea încredere în cărți așa cum are încredere în ghidurile turistice sau atlasele geografice. Or, în felul acesta dispare principala funcțiune a literaturii, rațiunea ei de a exista, anume tocmai ideea că o carte e complementară realității. Ea provoacă mintea umană să recompună realități alternative, nu să le înțeleagă mai bine pe cele existente. (Ov.I.)

Ion Iliescu… Astăzi e ziua ta, zi frumoasă ca tine! A fost! (N.C.M.)

De Dragobete, la serele oraşului aud ciripind, vocile lucrătorilor reveniţi afară. Număr vreo 10. Când mă gândesc câţi erau altădată, când îmi dădeau trezirea, dimineaţa!…. Parcă e mai confortabil să mă gândesc că banii noştri se duc pe îmbrăcarea în culoare, a oraşului.   M-am săturat să-i ştiu ducându-se pe… mizerii!(M.S.)