ISTORIE  –  Nici Toader, fiul cel mare al lui Andrei, nu a avut o soartă mai bună. Se vede că a moștenit „păcatul” lui taică-său: credința nestrămutată față de domnitor. A sprijinit de la început pe Iacob Heraclide Despotul în lupta de la Verbia (sat pe lângă Ștefănești – Botoșani, astăzi dispărut) cu Vodă Lăpușneanu. Cum se face că Toader a susținut pe un străin de neam și de altă credință decât cea ortodoxă rămâne un mister. Nu avem urme scrise în această privință, iar posibilele motivații sunt imposibil de probat. Nicolae Costin îl trece pe Toader în lista celor „scriși” pe pereții de pe Ulița Tătărească, care s-au evidențiat în lupta de la Verbia: „au pus de-au zugrăvit pe pereți la ulița ce se chiamă Ulița Tătărească, războiul lui Dispot cu Alexandru vodă, chipurile căpitanilor osăbite de a domnilor, cu mare meșteșug scrise, chipurile hatmanilor (…); care zugrăvitură și scrisoare papistășească cu vremea pe urmă au căzut și s-au ștersu.” (Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 și de la 1709 la 1711, Iași, 1976, pp. 195-196). Cert este că Toader ajunge în scurta domnie a lui Despot mai întâi „dăbilar pentru dajdia vlădicească” și apoi, deîndată, „birar” al ținutului Hotin și al Cameniței.  După descăpățânarea lui Despot a început prigoana împotriva tuturor celor care l-au sprijinit în vreun fel pe domnitor. Nu puteau fi iertați oamenii „păpistașului, care o au bagicurit predania țărei” (Codicele Obreja), păpistaș care a spoliat bisericile de icoanele cele ferecate, de potirele de împărtășanie și de alte odoare de aur, ca să bată monedă și să-și plătească mucarerul și alte angarale. În țară au avut loc măceluri și jafuri. Moartea lui Despot l-a prins pe Toader cum nu se poate mai rău: strângea birurile în ținutul Camenița, stârnind și mai mult mânia gloatei. Cronica armenilor din Camenița (în H.-Dj. Siruni, Mărturii armenești despre România, I) relatează aceste sângeroase răfuieli: „Pe un călugăr Ioan, poreclit Căciulă Strâmbă, om liniștit și nevinovat, a pus să-l spânzure de grindă. Toader Părpăuț, strângătorul de biruri, a fost prins și băgat la beci în Cetatea Cameniței, dar n-a scăpat de moarte, căci Vodă Lăpușneanu s-a întors la domnie și a pus să fie sugrumat Părpăuț. Și acolo în beci i-a venit neagra moarte! Pe Voitul armenilor, om bun și de treabă, asemenea, l-a sugrumat și, odată cu dânsul, trei femei armence cu copiii lor mici în brațe, cu judecată crudă și nedreaptă.” Toader Părpăuț(ă) va fi îngropat în biserica „Sfântul Andrei” din Camenița, „besearecă de șeasă stânjeni în păreți de înaltă”, unde va odihni veșnic până în 1938, când autoritățile bolșevice au scos mormintele din sfântul lăcaș, instalând în biserică clubul „Zarea Kommunizma” și un depozit de grâne.