Sabin RUSU – Dezinsecţia

 

cs_logo_sq-300Anul 3000. Sărbătoarea de Anul Nou. Ora 00:42.

Toţi oamenii sunt evacuaţi din casele şi hotelurile unde petrec, de pe străzi, din cluburi. Absolut toţi. Nimeni nu e lăsat în urmă. Nimeni nu ştie ce se întâmplă. Totul se petrece rapid. Toţi sunt duşi în buncăre, nave şi camere anti-explozie. Se aştern zorii zilei şi odată cu ei, lumina rece a răsăritului. Lumea e goală. Nu poţi găsi pe nimeni nicăieri. Nu mai e nimeni care să spună ce s-a întâmplat noaptea trecută. Doar eu. Dar nu o fac. Mi-e frică să nu mă audă.

Planeta e goală. Animale nu mai sunt. Doar resturi. Resturi de viaţă, de amintiri. Ale cui amintiri? Nu mai e nimeni şi nimic. Casele sunt goale şi ele. Nu mai e nimic plin. Nici soarele. E acoperit de praf. Tot cerul. Nu maşini zburătoare, nu case hologramă, nu viaţă. E viitorul aşteptat de toţi, dar nedorit de nimeni.

Las gândurile la o parte. Acum, sus e cald, iar jos, frig. Viitorul e negru. Prezentul e întunecat. Hotărăsc să dispară şi ultima sursă de viaţă. Şi închei totul aici.

SABIN RUSU are 14 ani, e târgoviștean și ne salută cu romantismul vârstei lui…