1. Celebrul port Toulon într-o stampă de epocă… – Printre personalitățile care au contribuit la dezvoltarea așezării și a portului – unii nutrind ambiția nedisimulată de a face din acesta vectorul puterii Franței în Mediterana – s-au numărat regii Ludovic al XII-lea și Ludovic al XIV-lea, cardinalul Richelieu, Jean-Baptiste Colbert și faimosul inginer Sébastien de Vauban.
2. Rănile prezentului – În anul 1908, cuplul Elisa și Ion I.C. Brătianu achiziționa de la un membru al familiei Fălcoianu un teren întins „plantat cu arbori seculari” pe strada care purta numele lui Lascăr Catargiu, unul dintre adversarii liberalilor din secolul anterior (astăzi, strada Biserica Amzei). În acel loc, marele arhitect Petre Antonescu, un apropiat al familiei Brătianu, va începe în anul 1908 ridicarea unei case de locuit pentru cuplul ale cărui activități solicitau prezența în apropierea Palatului Regal și a elitelor politice românești. Trei ani mai târziu, corpul principal al edificiului, realizat în stil neoromânesc, era finalizat, acesta având o deschidere către grădina amenajată în partea din spate. Clădirea era inspirată de o aripă de mănăstire muntenească care îmbrăca funcționalitatea unei vile pariziene, dar și de casele brâncovenești și cantacuzine, cu bolți, cupole și capiteluri bogat decorate. A urmat, între 1911 și 1913, construirea celui de-al doilea corp de clădire, aliniat cu trama stradală, comanda fiindu-i încredințată aceluiași arhitect. Mare pasionat de lectură, Ion I.C. Brătianu a alocat un spațiu generos bibliotecii familiei ale cărei începuturi se regăsesc la Florica. La 11 iulie 1925 se constituia „Fondul I.I.C. Brătianu” iar câteva luni mai târziu „Aşezământul Cultural I.C. Brătianu”. Aceasta avea menirea de a pune la dispoziția publicului interesat bogata bibliotecă a familiei Brătianu, extinsă, de altfel, după moartea marelui lider român, de același Petre Antonescu, la comanda Elisei Brătianu, între 1928-1930. În ultimii ani ai deceniului al IV-lea, 1936-1940, se ridică, după planurile arhitectului Alexandru Iosif, cu anumite influențe Art Deco, și o Sală de Festivități, ceea ce antrenează și modificări ale fațadei principale, pentru a permite deschiderea unei noi intrări. Data de 24 noiembrie 1938 aduce și dezvelirea statuii lui Ion I.C. Brătianu, executată de marele sculptor Ivan Meštrović după planurile lui Mario Stoppa, unul dintre arhitecții Bisericii Italiene. Era cântecul de lebădă al unei familii și al unei epoci, Elisa Brătianu având să îndure cele mai crunte privațiuni după instaurarea regimului comunist. Între timp, casa și așezămintele fuseseră donate Academiei Române.
Acesta este spațiul unde pășeam pentru prima dată, ca student la Istorie, în anul 1996, în vederea cercetării bogatului său fond de documente, și pe care am continuat să-l vizitez până în urmă cu câțiva ani, bucurându-mă, mai ales vara, de răcoarea și atmosfera senină a acestei case aristocratice în care timpul părea a se fi oprit în loc. Revederea acesteia, în urmă cu două zile, a venit ca un adevărat șoc. Ce s-a întâmplat în acest interval de timp ne este dezvăluit de istoricul Georgeta Filitti într-un număr din revista „Historia”: „Ca moştenitoare legală, Academia Română trebuie să facă demersurile corespunzătoare. Numai că de fiecare dată când o mărturie istorică dispare sub ochii noştri se invocă lipsa banilor, cererile de revendicare, rentabilitatea redusă. Cu ani în urmă, firma franceză Bouygues (cu mai multe construcţii realizate în Bucureşti) a propus un parteneriat: să folosească o parte a clădirii pe termen determinat, în schimbul restaurării întregului ansamblu; oferta a rămas fără răspuns. Dacă în cazul de faţă Academia Română dovedeşte indiferenţă, pentru toate clădirile lăsate în paragină se fac vinovate autorităţile de resort. Doar în vecinătatea Aşezământului e o casă părăsită. Pe aceeaşi stradă, Christian Tell, casa Pamfil Şeicaru e la fel abandonată. Pe Calea Victoriei, Palatul Ştirbei şi Casa Cesianu (fostă ambasadă a Germaniei, fostă cabaret) stau ferecate. Peste drum de Academia Română sunt resturile casei primului-ministru Barbu Catargiu. Acolo funcţionează o policlinică. „Arată ca un grajd din Bosnia” – după spusa unui vizitator croat. Un elementar simţ estetic este complet absent în rândurile factorilor de decizie. Agitaţiile, când şi când, ale unor bine intenţionate ONG-uri nu rezolvă lucrurile. Dacă priviţi Aşezământul de pe partea bulevardului Dacia veţi constata o singură îmbunătăţire: statuia lui Ionel Brătianu, operă a sculptorului croat Ivo Mestrovic, nu mai e „împodobită” cu pâlnii, coşuri sau cozi de mătură, ca până mai acum doi-trei ani. Asta, fiindcă s-a instalat acolo un post de supraveghere. Dar tot în preajmă e de semnalat o baracă sordidă de tablă, mâzgălită cu grafitti, fără firmă, dar ştiută de toată lumea: e librăria de la Muzeul Literaturii. Găseşti acolo de toate, doar să ai timp să cotrobăi prin maldărele de publicaţii. Vinovaţii? Noi, cei indiferenţi.” Imaginile de arhivă sunt preluate dintr-un articol al Ruxandrei Nemțeanu.
3. Palatul Brâncovenesc – …alături de parcul şi grădinile care-l înconjoară sunt o adevărată binecuvântare pentru cei care caută un loc de relaxare la final de săptămână! M-am bucurat de fiecare dată să văd cât de mulți vizitatori sunt în aceste locuri pe care ar trebui să le căutăm tot mai mult şi să le prețuim la adevărata lor valoare. Dacă România şi-ar recupera măcar o parte din cele 10.000 de reşedințe boierești care existau în anii naționalizării, majoritatea cu asemenea parcuri, ce rai ar fi țara asta!
4. Apel european – Comisia Europeană a lansat apelul Competențe, Formare și Transfer de Cunoștințe: meserii tradiţionale şi emergente din domeniul patrimoniului (Skills, Training And Knowledge Transfer: Traditional And Emerging Heritage). Acest apel la dialog își propune identificarea a 35 de reprezentanți ai societății civile din sectorul cultural în vederea inițierii unui schimb de idei pe tema meseriilor tradiționale și emergente în domeniul patrimoniului cultural, în două etape: o sesiune de brainstorming (15 – 16 iunie 2017) și un dialog (luna septembrie 2017) în cadrul căruia vor fi prezentate Comisiei Europene ideile rezultate în urma sesiunii de brainstorming. Apelul este deschis reprezentanților sectoarelor culturale și creative – organizații profesionale, instituții culturale, organizații non-guvernamentale, rețele europene, fundații, organizații private etc. – cu expertiză în aria transferului de cunoștințe și al formării în domeniul patrimoniului cultural și care doresc să ia parte la dialogul inițiat de Comisia Europeană.
5. Ciuhodării – Înțeleg că domnul Tudor Ciuhodaru, fost dregător la UNPR, și-a făcut un alișveriș din situațiile de urgență. După ce „a distrus SMURD Iași” (declarația lui Raed Arafat, consemnată în presă la 10 ianuarie 2012), domnia sa vrea să pedepsească, printre altele, „îngreunarea” exercitării puterii de stat. Lipsit de orice bănuială că imaculata concepțiune a domniei sale ar avea în vedere vocile critice din societate care au opinii contrare celor ce exercită puterea, îmi imaginez că, date fiind performanțele submediocre ale guvernelor noastre, consemnate în documente interne, statistici și mai cu seamă în viața de zi cu zi a lăcuitorilor și mahalagiilor, domnia sa vizează pedepsirea guvernelor și oblăduitorilor pentru activitatea lor greoaie și ineficientă. Oare ce gloabă se va pune pe cei vinovați?
6. Valea Putnei în anii 1860 – … cromolitografie. Lucrarea a fost executată de pictorul Franz Xavier Knapp, foarte cunoscut în epocă și ca un excelent portretist.
7.Diplomatică – În ajunul centenarului recâștigării independenței Lituaniei, împreună cu domnul Ambasador Arvydas Pocius și cu soția acestuia… Din textul Declarației de Independență din 16 februarie 1918: „Consiliul Lituaniei, ca singur reprezentant al naţiunii lituaniene, în conformitate cu dreptul unanim recunoscut la autodeterminare naţională, proclamă restaurarea statului independent al Lituaniei, stat care va avea la bază principiile democraţiei, îşi va stabili capitala la Vilnius şi nu va mai recunoaşte niciuna dintre legăturile din trecut încheiate cu alte naţiuni. Consiliul Lituaniei susţine că apariţia statului lituanian, la fel ca şi natura relaţiilor acestuia cu celelalte state, vor fi definite de către o Adunare Constituantă, care va fi convocată cât mai curând posibil şi care va fi aleasă pe baze democratice de către toţi locuitorii ţării.”
8.Despre Aleea cu tei – Aleea cu tei care conducea la Mănăstirea Dealu descrisă în scrierile eruditului arhiepiscop Raymund Netzhammer (1862-1945): „Orașul (Târgoviște) însuși face o impresie destul de favorabilă prin străzile sale îngrijit pavate, care însă deseori nu-și permit luxul unui trotuar decât pe una din părțile lor. Imediat după ce cotirăm pe strada principală care străbate orașul de-a lungul acestuia, a trebuit să o părăsim cotind din nou spre dreapta, pentru a ajunge la podul de peste Ialomița, botezat după domnitorul Mihai Viteazul. Pe partea cealaltă a albiei late a râului se intră pe o alee somptuoasă de tei, care se întinde dreaptă, până la poalele dealului pe care este amplasată mănăstirea. Dacă ansamblul ar fi fost bine întreținut, ar fi putut concura cu cel care duce, în apropiere de Sarajevo, spre izvorul Bosnei. Ai imediat impresia și aici că avem de-a face cu opera unui om cu simț artistic. Și într-adevăr, această alee, precum și drumul cu serpentine care duce printr-o pădurice și printre podgorii până la dealul mănăstirii fuseseră amenajate în anul 1844 de către domnitorul Bibescu, cel care se îngrijise ca și mănăstirea însăși să aibă parte de o renovare generală”.
(Fotografii de Iulia GHERCĂ)
SILVIU MILOIU este profesor universitar la Universitatea VALAHIA, din Târgoviște…