Cartier liber
Mi-am pus chipiul în colivie
şi am ieşit purtând pe cap
pasărea
Aşadar
nu mă saluţi
a întrebat comandantul
Nu
nu te salut
a răspuns pasărea
Bine
scuză-mă dar credeam că o să mă saluţi totuşi
a spus comandantul
Da îţi primesc scuzele oamenii se mai pot şi înşela
zise atunci pasărea
Şopârla
Şopârla iubirii
A fugit iar
Mi-a lăsat coada ei între degete
Şi a făcut bine
Aş fi vrut s-o păstrez pentru mine
Ca să pictaţi pasărea
Trebuie să pictaţi mai întâi
o colivie cu uşiţa deschisă
pe urmă pictaţi
ceva drăguţ
ceva simplu
ceva frumos
ceva de folos
pentru pasăre
rezemaţi apoi pânza de un copac
într-o grădină
într-o dumbravă
într-o pădure
ascundeţi-vă după copac
fără să spuneţi nimic
fără să vă mişcaţi
Uneori pasărea vine îndată
dar pot trece ani mulţi înainte să se
decidă
Nu vă descurajaţi
aşteptaţi
aşteptaţi ani mulţi dacă trebuie
faptul că pasărea vine
mai devreme sau mai târziu
nu are nici o legătură
cu reuşita tabloului
Când pasărea vine
dacă vine
păstraţi cea mai adâncă tăcere
aşteptaţi ca pasărea să intre în colivie
şi după de a intrat
închideţi uşor uşiţa cu pensula
pe urmă ştergeţi toate gratiile una cîte una
având grijă să nu atingeţi nici o pană a păsării
Pictaţi apoi cu grijă copacul
alegând cea mai frumoasă din crengile lui pentru pasăre
pictaţi de asemenea frunzele verzi şi răcoarea vântului
pulberea soarelui
foşnetul micilor animale prin iarbă în căldura văratică
şi aşteptaţi ca pasărea să se decidă să cânte
Dacă nu cântă
e semn rău
semn că tabloul e prost
dar dacă începe să cânte e un semn bun
semn că puteţi să vă iscăliţi
atunci smulgeţi uşor cu blândeţe
o pană a păsării
şi scrieţi-vă numele jos în colţul tabloului
Cântecul melcilor care merg la înmormântare
La înhumarea unei frunze
Au plecat doi melci, prin toamne.
Au cochiliile cernite
Şi panglici de doliu pe coarne.
Treceau cum trec melcii în doliu
Prin cea mai tomnatică seară
Dar când în sfârşit au ajuns
Se făcuse a primăvară
Frunzele care fuseră moarte
Înviaseră toate deja
Iar melcii (erau doi mi se pare)
S-au pus ofuscaţi acana
Când soarele iată apare
Şi spune pe-un ton radios
Nu vă fie cu supărare
De ce nu vreţi să staţi jos
Luaţi şi o halbă de bere
Dacă aşa v-aţi decis
Şi luaţi de vă face plăcere
Şi-un autocar spre Paris.
O să vedeţi toată ţara,
Dar doliul lăsaţi-l deoparte
De ce să vă-ntunece ochiul
Această tristeţe de moarte
Mereu îmi păreau cam pocite
Poveştile vechi cu sicrie
Sunt slute deloc nu-s drăguţe
Obrazul vreau roz să vă fie
Să fie în fine ca viaţa
Şi tocmai atunci animalele
Şi iarba şi pomii cei falnici
Cântară să-ţi spargă timpanele
Un cântec de vară sălbatic
Cu iarbă şi greieri şi sori
Şi toţi se-mbătară năpraznic
Şi toţi erau foarte matoli
Iar melcii de care vorbirăm
S-au dus pe la casele lor,
S-au dus copleşiţi de emoţii,
Ferice cu pasul uşor
Şi cum cam băuseră bere
Uitaţi cum se clatină-n drum
Dar luna de-acolo din ceruri
De ei se grijeşte acum
Data publicării: 15 noiembrie 2013