S-au spus multe despre atacul din Franţa, de la redacţia revistei Charlie Hebdo. Că ar fi fost, că nu ar fi fost, că ziariştii ar fi meritat-o, că nu ar fi meritat-o, că ar fi eroi ai libertăţii de exprimare. Pentru mine întrebarea este: ce repezintă de fapt Charlie Hebdo, acest gen de publicaţie satirică? Cu siguranţă libertatea expresiei, cu certitudine gândirea liberă… Anumiţi jurnalişti din Vest au spus că Charlie Hebdo reprezintă civilizaţia europeană, valorile civilizaţiei Vestice.
Nu neg că libertatea de expresie ar fi o valoarea intrinsecă a civilizaţiei europene, însă mă întreb, totuşi, dacă Charlie Hebdo, o revista de stânga, anti-teistă reprezintă aceleaşi valori care i-au motivate pe Diderot, Volaire, D’Alembert şi alţi iluminişti. În multe cercuri intelectuale se vorbeşte despre Revoluţia Franceză și iluminism ca fiind baza cestei civilizaţii europene și că acest curent secularizat a făcut ca Europa să cunoască o dezvoltare culturală nemaivăzută. Există un mit, anume că înainte de această perioda, Europa era în întuneric, oamenii trăiau în ignoranță, iar ştiinţa era dispreţuită.
Opinia mea în ceea ce priveşte civilizaţia europeană este că ea a decăzut în ultimul secol, şi de aceasta nu sunt de vină nici musulmanii, nici capitaliştii şi nici comuniştii, ci secularismul agresiv, militant anti-teist. Franţa, ca orice ţară din Europa a avut un nucleu cultural în jurul căruia s-a dezvoltat. Orice comunitate, societate are o cultură, iar acea cultură are un centru, un nucleu format din valorile, normele, regulile, legile scrise si nescrise care au ajutat la dezvoltarea acelei ţări. Conform filosofului arab Ibn khaldun, orice civilizaţie poartă în ea sămânța propriului declin atunci când renunţă la valorile şi ideile prin care a fost construită. Teoria sociologului arab Ibn Khladun, veche de 700 de ani, este valabilă şi acum. Când o cultură primeşte noi idei, fără a le analiza, iar nucleul ei nu este protejat în niciun fel, ideile, valorile, regulile se schimbă, acea cultură, dar și comunitate se scindează şi ajunge în declin. E cazul Franţei, e cazul Europei de Vest care renunţând la valorile creştine care au clădit-o e în plină cădere. Mă gândesc oare, care ar fi părerea lui Charles Martel, Raymond de Chatillon, Guy de Lusignan sau de Molay despre atacurile din Paris. Din fericire sau din păcate, ştim care ar fi fost părerea lor din acţiunile şi patriotismul lor. Poate că asta ne lipseşte acum, poate că acestea le lipsesc francezilor, în afară de revenirea la vechile valori, acţiunea. Căci oricine poate lua o poziţie, poate vorbi în apărarea cuiva, sau desena o caricatură, dar nu oricine poate fi un Jacques de Molay sau un Charles Martel. Poate francezii ar trebui să arate că încă mai poartă sângele unor astfel de eroi, că motto-ul lor nu a fost mereu: „S’îl vous plaiît monsieur!”
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, tânăr poet și prozator, locuiește la Sibiu, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…