Vali NIȚU – Flori de iris

Fotografia de profil a lui Nitu Vali

1.

pânză de suflet

în noaptea pictată

buzele tale

sunt destinate unui sărut pătimaş

ce m-aş face fără tine

secundă celestă

cu nerăbdarea de a ne revedea

în curgerea paşilor

te doresc

aşteptându-te am înţeles iubirea

femeie puternică

alintă-mă-n nopţile de noiembrie

ce vor urma.

2.

ne iubim pe şoldul crud de viaţă

am tot fost

degetul înserărilor

ne-a trezit la realitate

cu minunatele îmbrăţişări

din ochii timpului

albastru

am deschis nasturele iubirii

şi am alcătuit zeci de piramide

din visele lumescului

am dezlegat corsetul

de pe prispa vieţii

într-o vară a memoriei

şi am învăţat împreună

lecţia mentală

a sufletului şi trupului

acum ne scriem pe buze

şi înţelegem ce ne dorim

ardem

pictând cu flăcări în palmele noastre

acum suntem…

3.

femeia din nuanţa culorilor

atâtea culori

una seamănă cu tine

cu părul de foc şi privire senină

lângă tine am uitat

ce înseamnă rătăcirea

mă cert cu dimineţile

ce te pot îmbrăţişa înaintea mea

ochii privesc depărtarea

în aşteptarea odihnei din braţele tale

iubito

eşti libertatea buzelor

aleargă spre sărutul uitat

în palma serilor

nefardată atingere

cuminte

urcuşul iubirii

sensibilitatea din culori

o singură culoare.

4.

parfumul dragostei miroase a tine

femeie cu părul roşcat

atingi clapa unui pian

revăd

trecerea degetelor tale

peste trupul meu

înţeleg ce a mai rămas

dinspre sărut spre şoaptele gândurilor

şi desenez harta palmelor

prin ochii albaştri

într-o recentă fotografie

te chem

eşti darul de la Dumnezeu

în nerăbdarea de a ne revedea

buzele-mi sunt atât de uscate

gândul este curat

mâinile plecate

să mângâie fruntea dinspre tăcere

senzualitate…

5.

accentele şuviţelor rebele

te ador femeie

cu ochi de cer şi roşu din maci

buzele tale au miros de crizanteme

aşezate-n târziul meu

sădit în trup de toamnă

trăirile mă-mpletesc în părul tău

şi formează piramide din visele mele

dorinţele tale de atâta vreme

s-au împlinit

iubito

aleargă-ncet spre mine

îmi e dor să-ţi spun

ce dragă-mi eşti

într-un dans al cuvintelor libere

dragostea noastră-i parfumul

cu magia lui

într-un superb buchet

din toamne.

6.

magia logodită cu privirea albastră

am întins palmele

şi-am mângâiat destinul

din globul de cristal

spre trupul zilei

priviri avide

în noaptea unui vis

cu chipul tău

alt cer

la sfârşit de an

împletesc în părul tău de foc

îmbrăţişări nesfârşite

în pragul timpului alb

lângă tine

rescriu trăirea

amândoi iubim culoarea

aşa vom fi mereu

eu sunt tu

şi-mi eşti un eu

iubita mea

al vieţii pas.

7.

iubita mea cu părul de soare

cuprind în fiecare clipă

desenul trupurilor

şi povestesc prin vers cu tine

mă prind de zâmbetul tău

şi vreau să rămân acolo

în oraşul din nord

invidiez ţigara care-ţi atinge buzele

ceaşca de cafea

ador privirea

din frumuseţea imperială

a trăirilor noastre

cu vremile venite în solfegiul toamnei

prin mugurii de până mai ieri

copacul

curajul de a putea atinge fericirea

culoarea şi lumina

femeia mea

din propriu-mi timp.

8.

verticala iubirii trăite

ochii sufletului

orânduiesc fără saţiu

lumina peste noi

în aşternutul alb

călătoria iubirii prin părul roşcat

străbate trupul însetat

pe umerii goi buzele uitate discret

trăiesc cu măsură într-un colţ de zori

să nu topească timpul

în tăcuta-i miniatură

atâta dor

prin dimineţile albastre

culoarea privirii femeii din viaţa mea

surâde şi strânge-n pumn

mirificul buchet

fericirea.

9.

aripa care duce spre casă

primeşte mărgăritarul

din ochiul cerului meu

prinde-l în palmele arse

de dor

atinge-l

şi spune ce simţi

când atingi cercelul

din urechea dimineţilor

te iubesc

opreşte-mă în albul braţelor strânse

de cingătoarea dorinţelor

aşează-mă în albumul viu

al trăirilor

păstrează-mă în mirosul pernei

din aceleaşi zori

cu ale mele

iubita mea

dintr-un albastru

al aceluiaşi cer

de… vreme.

10.

iubita mea din culorile toamnei

haşurez în nuanţele părului tău

conturul buzelor

şi forma coapselor pe o pânză

de suflet

încerc să opresc timpul

cu mâinile goale

scriind cu albastru pe roata lui

întârzie-n mine verbul iubirii

şi mă păstrează-n stropi argintii

în ploaia ce sărută cuvintele

cuprinse şi necuprinse-n curgerea

din calendare

trăiesc bucuria de a ne fi întâlnit

în verdele vremii

îmi e dor să-ţi spun ce dragă-mi eşti

pe fruntea vieţii desenez fapte

ce vor rămâne într-un album

tu şi eu

originală fotografie

clipe şi şoapte.