Vali NIȚU – Flori de iris

vlad_nitu_77Poeţii pentru care Nichita Stănescu reprezintă un model liric central, dacă nu unic, iniţiază şi întreţin un ceremonial sentimental specific. Aerul acestei poezii este inconfundabil, deşi experienţele particulare diferă. Bărbatul este un cavaler îndrăgostit de o femeie cu care va   traversa nu doar zilele şi nopţile, ci vieţile şi erele.  Relaţia erotică şi comuniunea sufletească se implică, aici, reciproc. Spaţiul exterior se va transforma după imaginarul personal al autorului, dominat şi impregnat până în straturile de profunzime de un tu poetic. Astfel, versurile lui Vali Niţu fac să se întâlnească nu doar viaţa cu o dragoste mare, ci şi un cuplu simbolic constituit cu poezia însăşi care îl exprimă abundent ori lapidar, metaforic ori alegoric. Relieful unei pasiuni poate fi urmat printr-o analiză atentă a fiecărei secvenţe din ceremonial, dar nu mai puţin importante sunt premisa şi concluzia. Vali Niţu, ca şi marele său model, desfăşoară o viziune a sentimentelor, în sensul iubirii, pusă la persoana întâi şi scrisă pentru „singura dintre cei puţini”.

Daniel Cristea-Enache

 

  1. Numele tău – floare de iris

Legământ prin al vieţii pas

Inel pe degetul imaginat

Vis de argint

Iubire

Aşteptări în anotimp de liliac

Mâna atinge coapsele albe

Aşa cum numai a visat

Târziul se opreşte

Elegant

Irisul iubeşte culorile ce tac

 

2.ţărmul meu – femeia

 

am oprit să-mi potolesc setea

la izvorul alb

urcând în spirală

am deschis nasturele dorinţei

să te pot săruta

am uitat că mă curge clepsidra

precum nisipul

prin al vieţii pas

pe geana luminii cu părul roşcat

femeia cu ochii albaştri

lângă mine

în lungul popas.

 

 

  1. miezul vizibil al universului

femeie

te voi regăsi

în nopţile strivite

de repausul depărtărilor

pentru a putea vorbi

despre noi

deportaţi în visele insomniilor

strigăm

şi ne aude vântul

nevoia de zbor

nu de justificare a înălţimii albastre

bonom

ne-am născut

dintr-o iubire-n şoapte

dacă nu ai fi fost esenţa vieţii

eu nu existam.

 

 

  1. dezbrăcate de trecut

buze de măr roşcat

în carourile dezlegatelor taine

alcătuiesc piramide din vise

în inima serilor

trăiesc splendorile lumii

la lumina opaiţului

aduceri aminte

în pridvorul însetat

cu părul despletit de cuvinte

îmbracă-n tăcere

adăpost

de linişte.

  1. nesaţul diamantului înaripat

în rugă am cules visele ploii

din setea de viaţă

tu

aripa mea

ce-mi înveleşte sufletul

într-o coroană din argint

să nu zbori singură

pe fereastra plină de-ntâmplări

nu mai pot gusta

pelinul

băut până mai ieri

iubeşte-mă-n vise surprinse

prin al timpului pas

prinde-mă de mână

şi păstrează-mă-n zborul alb

atât cât mi-a rămas.

6.singur(ă)

ascult o bătaie în poartă

este inima mea

sună deşteptarea

şi-mi e teamă

fug departe de ea

în caruselul cu roţi de foc

ce înţelege rostul

pas cu pas

melodie nedansată de noi

întinde braţele

alunecă peste curajul înălţimilor

cununate

cu trecerea coapselor dezgolite

desprinderi

de realitatea

monotonă

7.Numele tău – floare de iris

Legământ prin al vieţii pas

Inel pe degetul imaginat

Vis de argint

Iubire

Aşteptări în anotimp de liliac

Mâna atinge coapsele albe

Aşa cum numai a visat

Târziul se opreşte

Elegant

Irisul iubeşte culorile ce tac.