Era seara de Ajun! Îl așteptam pe Moș Crăciun cu inima cât un purice. Citeam o carte. De fapt, nici nu mă mai gândeam la ea. Îmi imaginam cadourile puse sub brad de Moș Crăciun. Dintr-o dată, fără să-mi dau seama, am citit ceva care m-a pus pe gânduri. O întrebare care mă rodea…  M-am dus să-i întreb pe părinții mei cine este Moș Crăciun. Mi-au răspuns că nu știu, dar … . Era o legendă: „Se spune că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile nașterii, i-a cerut adăpost lui Moș Ajun. Motivând că este sărac el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic și mai bogat, Moș Crăciun. Ajunsă la casa lui Crăciun, Maica Domnului o găsește acasă pe soția acestuia, Crăciuneasa.. Ea ar fi vrut s-o ajute, dar știindu-și soțul rău și necredincios nu o primește în casă. Aşa că, fără să-i spună soțului ei, a ajutat-o. Aflând Crăciun, acesta o pedepsește, tăindu-i mâinile. Printr-o minune, Maica Domnului îi lipește mâinile la loc. Văzând această minune și aflând că s-a născut Iisus, el se căiește, devenind primul creștin. Se spune că de atunci înainte a împărțit jucării fiecărui copil din întreaga lume.”

Apoi, m-am dus la fereastră. Casele cu cușmele lor de omăt parcă și ele îl așteaptă pe Moș Crăciun, luminând. În azurul negru al nopții, doar niște luminițe pâlpâiau pe cer, iar regina lor, luna, se întrecea în grație. Picăturile de lumină înstelată aureolau fulgii de zăpadă care cădeau răspândind veselie. Mă gândeam la paradisul adus de iarnă. Nici cel mai reușit tablou nu putea descrie nerăbdarea de pe fața mea.

Imaginea bradului împodobit îmi aducea aminte de primul meu Crăciun petrecut cu familia. Aveam doar doi ani. Mă uitam la brad cu ochii cât cepele. Pe atunci, bradul mi se părea un miracol. Globulețele multicolore păreau niște mere zaharisite care îți făceau cu ochiul. Apoi beteala moale și pufoasă ca penele sidefii, îți lua ochii. Luminițele ajutau şi ele cumva, la înfrumusețarea bradului.

Dar să nu uităm de Moș Crăciun. Pe atunci în imaginația mea era cu totul diferit. Era călare pe un cal, avea o mantie lungă până la genunchi, verde și nu locuia la Polul Nord. Locuia pe un nor mare. După ce am ieșit din lumea imaginației mele, am deschis ochii. Nu-mi venea să cred. Sub brad stăteau înșirate cadourile pentru toată familia. Le-am privit, atent să-mi găsesc toate darurile. Dar, stai puțin, l-am ratat pe Moș Crăciun !

M-am uitat iar pe fereastră. Acum ningea ca atunci, la primul Crăciun petrecut cu familia. Aceiași fulgi zburau în aer, pribegit. Încercam să-i urmăresc pe fiecare în parte. Dar nu era posibil. Cum puteam să-l ratez pe Moș Crăciun? Lasă că mai vine și la anu’!

TOMA  MAGERIU este cel mai tânăr dintre juniorii „Culturii de Sâmbătă”, este elev în clasa a V-a, la Școala „I. Al. Brătescu-Voinești” și membru al Cenaclului literar de la Palatul Copiilor din Târgoviște…