Bogdan Mihail VLĂDUCĂ – După Brexit…

Fotografia de profil a lui Bogdan Mihail VladucaO nouă lume veche

Ce pot spune, îmi place viaţa în Anglia ca imigrant. Îmi place şi orăşelul meu, Worcester. Sunt o groază de lucruri de învăţat de la oraşul ăsta. Civilizaţie, armonie, un sistem de viaţă curat. Bine, nu-i neapărat şi uşor, dar asta este partea a doua. În orice caz, atunci când eşti imigrant într-o ţară străină, ai ocazia de a observa “băştinaşii”, pe englezi. Şi bineînţeles, ai şi ocazia de a trăi ca ei.  Şi oricât de frumos ar suna asta, este unul din cele mai grele lucruri pe care le-am făcut vreodată.

Te trezeşti într-o bună zi într-un loc în care nu îţi este nimic familiar, în care eşti departe de toţi cei pe care îi cunoşti, de străzile unde ai copilărit, de magazinul din colţ, toate nişte chichiţe nesemnificative în rutina de acasă. Însă lucruri după care chiar ajungi să suferi odată ce eşti plecat. Te simţi mai departe de tot şi toate ca niciodată şi cel mai crunt e faptul că nici măcar acasă nu te simţi ca acasă.

Atunci când am venit aici, am lăsat acasă totul. Bine, mai puţin cele 30 de kilograme de lucruri cărate după mine. 30 de kile de viaţă. Am lăsat acasă restul din viaţă şi odată ce am venit aici am început o alta cu resurse reciclate din cea veche. Locuiesc într-o casă nouă, dorm într-un pat nou, mâncarea e nouă, viaţa are un set nou de reguli. Să emigrezi înseamnă să-ţi laşi acasă toate locurile preferate, toţi prietenii, familia, şi să începi de la 0. Şi credeţi-mă, nu am fost în viaţă mea mai stors de energie. Oboseşti pur şi simplu. Având în vedere că e un nou stil de viaţă, toate lucrurile funcţionează altfel şi eşti mereu pus într-o situaţie nouă, adesea dificilă. Şi oricât de adaptabili suntem noi că fiinţe umane, odată şi odată tot ţi se pune capac.

La început nu ştii nici măcar cu ce se mănâncă, aşa că o iei treptat, umplându-ţi frigiderul cu mărci noi care speri să-ţi placă şi aranjându-ţi camera astfel încât să semene cât de cât cu camera în care locuiai acasă. Pleci haihui prin oraş să identifici un parc, un supermarket mai ieftin, staţia de autobuz…şi astfel zilele curg şi curg şi parcă o fac fără tine. Tu deja eşti într-o altă lume, bombardat constant cu informaţii, încercând permanent să te adaptezi noului mediu…

Şi încet, încet, cu chiu, cu vai, trec primele săptămâni şi încep cursurile. Apar primii prieteni, primii amici, cu care mai poţi schimbă o vorbă, două. Cea mai mare problemă când eşti imigrant e comunicarea! La început nu ai cu cine, apoi încet, încet te izolezi,  te sălbăticeşti şi nici nu-ţi mai doreşti să comunici cu cineva! E greu să îţi faci prieteni când eşti în străinătate! Vă spun pe bune! Însă, forţaţi de împrejurări, ajungi să găseşti o persoană, două pe care să spui că te poţi baza, fie şi câtuşi de puţin.

Acomodarea e grea! trebuie să te acomodezi la vreme, la oameni, la universitate, la noile tale atribuţii, la noile reguli impuse de oraşul în care stai, aşa că uneori e bine să ieşi din acest peisaj! Să călătoreşti! O zi! Să fii turist în oraşul tău! Şi apoi..

Apoi se formează un abur de rutină care aduce un dram de ordine în haosul pe care îl numim viaţă şi încerci să-ncepi să-ţi faci un rost în lume. .

În noua lume. Veche.

BOGDAN MIHAIL VLĂDUCĂ este student de WORCESTER și, desigur, absolvent de „Carabellă” târgovișteană…