ANDREEA  GHICA  –  Despre Kurt, o garsonieră din Dristor și ghidul omului de 23 de ani

nu știu daca ți-am zis vreodată

dar râd de fiecare dată când cunosc pe cineva

îmi imaginez povești cu persoana-n cauză

îmi imaginez cum intră-n zara și-și cumpără blugi

și o cămașă office și cum pierde nopțile la birou

râd pentru că oamenii ăștia sunt la tot pasul

mă sufoc din cauza lor

zău așa

 

îi văd în metrou în mega pe scara blocului

îmi vine să îi iau de umeri și să le dau una

să le zic

fraților fiți și voi și oameni

mergeți desculți beți ceva la 12 noaptea

ascultați-l pe Kurt că nu degeaba a murit

fiți și altceva pentru câteva minute din viața voastră

 

apoi râd și mai rău

zău că râd și mai rău

până mă doare burta

râd în prostie pentru că-mi dau seama

cât de insignifiantă sunt

cum stau în garsoniera asta mică de la Dristor

și scriu la un laptop pe care mi l-a făcut tata cadou la 18 ani

și cum am plâns ca de fiecare dată când primesc ceva de la el

zău că am plâns ca proasta

lucrurile ăstea mă emoționează ca naiba

 

o să râzi știu

dar vezi tu

râdem noi râdem

dar singurătatea nu scutește pe nimeni

și nici moartea

așa că îl ascult pe Kurt pentru că a trăit cândva

poate într-o garsonieră la fel de mică

și plângea ca un descreierat când își scria versurile

și mai târziu s-a sinucis

pentru că prea multă lume îl asculta

dar prea puțină îl înțelegea

pricepi tu cum stau lucrurile

 

toți suntem un fel de Kurt

pe toți ne doare sufletul și toți spunem

du-te naibii când nu ne convine ceva

cântăm sub duș și ne îmbătăm vinerea

suferim din dragoste sau ne plictisim de prea multă

stăm la birou până la 12 noaptea

numai și numai ca să nu ajungem precum Kurt

la naiba

viața asta ne-a fost dată să o trăim

fiecare cum poate cu xanax sau anxiar

dar hai să o trăim

ce naiba.

 

ANDREEA  GHICA  este absolventă a Facultății de Litere – Universitatea București, dar și a Colegiului Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…