Iulian MAREȘ – Ipoteze de lucru

iulian_mares

IPOTEZĂ  –  Poate că asta este cheia de interpretare … KWI nu a vrut, de fapt, nici să candideze, nici să fie președinte. A fost împins de la spate, convins, constrâns… Iar acum se poartă ca orice om care este silit să meargă zilnic la un job de care nu-i place. E apatic, absent, face tâmpenii, spune prostii, doar-doar ajunge în situația în care angajatorul îl pune pe liber, iar el se poate justifica acasă: „eu m-am străduit, el m-a dat afară”. Numai că face o confuzie gravă KWI: angajatorul lui real nu este cine l-a împins spre dealul Cotroceniului, ci este poporul român. Care începe să îl vrea concediat …

O ÎNTREBARE – Pentru petrol, se mișcă sute de mii de soldați… Împotriva bestialității umane, întruchipată de ISIS și nu numai, se adună doar câteva sute de voluntari… Ca specie, suntem solidari în mod natural, dar, ca state, este fiecare pentru sine. Oare modul în care se organizează oamenii – în companii, în guverne etc. – a ajuns să fie străin sau chiar opus naturii umane? …

DIN COTIDIANUL FASCINANT – Diverși „antreprenori”, din categoria celor care strigă „fiareee vechiii cumpăăăr”, trec tot mai des prin cartierul în care locuiesc. Dincolo de pitorescul văzut de unii în curgerea domoală a acestor personaje pe străzile capitalei, sporirea frecvenței cu care perie „piața” este un semn clar că economia românească nu merge bine. De ce? Pentru că fierul vechi provenit din mediul casnic-urban este o resursă de tip „relicvă”, a cărei colectare echivalează cu jefuirea unui depozit cu pretenții de muzeu din … să zicem, Las Fierbinți. Nu spun că nu e bun acest fier vechi. Nu spun că a lui colectare nu este benefică pentru mediu sau aducătoare de mici profituri pentru cei care se ocupă de asta. Dar tendința de accelerare a competiției pe acest fier vechi, adunat din cartiere, denotă că a încetinit dezvoltarea de zone industriale noi sau prefacerea celor vechi în proiecte imobiliare. Adică stagnare pe orizontală în economie…

POLITICĂ  LA  VÂRF –  Totuși, când are de gând mizeria asta de Parlament să-și scadă osânza până la 300 de membri? Câtă impostură… Păcăliciul de Călin Popescu Tăriceanu nu a cuvântat niciodată, de la înălțimea funcției pe care o ocupă, pe banii noștri, ca să-și îndemne confrații să mai plece la casele lor. În schimb, face lobby, plătit fiind din banii noștri, în favoarea Antenei 3. Este clar că lor nu le e rușine să trăiască pe spinarea poporului român, precum fanarioții. Nouă ar trebui să ne fie rușine pentru că uităm că ăștia ne fură în fiecare zi și nu ieșim în stradă, să-i silim să-și dea demisia in corpore. Mergeți să vedeți ce sedii luxoase au PSD, PNL, ALDE, primite la chirii de nimic de la RAPPS. Afară cu „partidele parlamentare” din aceste imobile! Sunt proprietate publică și ar fi mult mai folositor să găzduiască grădinițe și școli!

SUNT NEDUMERIT – Parcă era obligatorie menționarea țării de origine pe produsele vândute în supermaketuri și nu numai. Ori, la majoritatea scrie pe etichetă „distribuitor X”. Sincer, țin să cumpăr marfa produsă în România, măcar alimentare. Dar cum să le mai deosebești pe cele importate, de cele autohtone?

ALO, PRIMĂRIA? – Locuiesc de aproape zece ani în București, dar plătesc în continuare două rânduri de impozite în Târgoviște, în fiecare an. M-am dus să votez la fiecare rundă de alegeri locale, pentru că am conștiință civică și mă interesează viitorul politico-administrativ al urbei natale. Cu aceste argumente în minte, aș aprecia să răspundă naibii cineva măcar la unul dintre cele trei numere de telefon indicate la „contact”, pe website-ul Primăriei Târgoviște! Sun de câteva ore și nu răspunde nimeni.

EDILITARĂ – În zona centrală a Parisului, din rațiuni de protecție antiteroristă (aplicate cu eficiență îndoielnică, s-a văzut), nu există coșuri de gunoi. Pe inelul imediat următor, există, dar sub forma unor saci din plastic transparent, astfel încât să li se vadă interiorul. Ei bine, în centrul Bucureștiului găsim coșuri de gunoi metalice, solide și trainice, numai până la fund, unde sunt ruginite și generos găurite. Iată dovada ingeniozității românești: arunci ceva în coșul de gunoi, iar acel ceva automat cade în iarbă, pe asfalt etc. În acest mod, orice conținut suspect poate fi inspectat vizual, de la distanță și discret, fără să le fie date emoții eventualilor teroriști, care ar putea recurge la gesturi și mai necugetate. Pe de altă parte… cine știe, poate că acest banal coș de gunoi administrativ – aflat la Piața Victoriei, lângă clădirea unde șade tihnit Guvernul României – arată, involuntar și naiv, că la București mizeria nu are fund…

PE SCURT –  Palatul Cotroceni este ros de igraSIE …

PATRIOTICĂ – Din categoria „fața hidoasă a economiei românești”… Magazinele de legume-fructe din București sunt pline de salată și ceapă verde importate din Italia. Nu cine știe ce fruct exotic, ci salată și ceapă verde… Pe care oamenii le cumpără, evident. Timp în care, micii producători români vând salata și ceapa verde pe marginea drumurilor. Bravo, guvern al României! Să nu se mai pretindă fățarnic „faptul” că piața liberă dictează raportul cerere – ofertă, caci toate aceste importuri sunt dirijate în mod vădit, iar unii câștigă bani serioși din asta.

Iulian  MAREȘ  este jurnalist, lucrează la BRD și este, desigur, absolvent de „Carabella” târgovișteană…