PROMO – (inspirat din fapte reale): Când simți că nu mai ai nicio posibilitate, când deja e prea târziu să mai pui mâna pe telefon, când crezi că seara se va termina groaznic… Tot ce trebuie să faci (pauză de suspans) e să mergi încrezător, să deschizi debaraua și să te bucuri (altă pauză de suspans) de încă un borcan de zacuscă…de la ai tăi.  Tsssssssssssss!

CONSTATARE – Practic, acum există și țigara de după… ușă.

GoMONO! Better mono than sorry! – Hanorac, rucsac, mobil, căști în urechi. La fel peste tot. București, Londra, Berlin sau Sibiu. Îmi place de el… e tânăr și gata să cucerească lumea. Are azi de predat niște schițe, un copy, o prezentare… și-ar fi nedrept să nu ajungă din cauza unui banal accident. D-aia scriu. Mă simt dator, ca mini-purtător de mesaj (ați prins ironia?!). Mai ales că până astăzi nici eu n-am știut că treaba e atât de serioasă: muzica în ambele căști, la un volum nefiresc, a făcut deja victime. La alții, dar și la noi. Ideea de bază e că pietonii au predilecția de a folosi căști și tot ei ajung, adesea, din motive de neatenție, victime. Nu insist pe cifre sau pe detalii morbide, ci pe cât de simplu e să nu ajungi parte din bilanț. Dacă folosești o singură cască – spun cercetătorii (era nevoie de așa ceva?) – poți să auzi și altceva. De exemplu, că vine tramvaiul sau trenul. Go Mono este o campanie Radio 21… 

PAUZĂ – Să luăm o pauză. Când eram adolescent ascultam Sandra (dap!) Snow, East 17, Michael Jackson și Selecții la walkman. Sony parcă, negru siiiigur. Căștile aveau un burete care mirosea permanent a ars. Mi-amintesc și-acum cât de faină era senzația de a avea artistul acolo, captiv în minte, și de a croșeta, înainte de a vedea la MTV (daca aveai MTV), un videoclip. Mai târziu, prin 2006, când am venit la București, am avut pentru prima dată un mp3 într-un Nokia 6234: Șuie Paparude – Armada Verbală. Ieșeam pe scările rulante de la Unirii și veneam la radio încărcat de energie și determinare. Apoi, o vreme am abandonat căștile. Le-am reprimit în viața mea când mergeam la Frank – la agenție. Recunosc, niciodată in tramvai nu am reușit să mă rătăcesc complet in universul propus de ce rula în căști. Mă agățau mai mult discuțiile oamenilor. Defect profesional sau defect, punct. Culmea e, că uneori, involuntar, lăsam în ureche o singură cască. Și procedam, fără să-mi dau seama bine. Bine pentru integritatea mea corporală. Astăzi consum căști la job și, pasager, la trip-urile lungi cu autocarul sau avionul. Și tot de astăzi voi alege să #GoMono și să folosesc un volum acceptabil pentru urechea de la purtător.

DESPRE OMUL CUMSECADE – Vineri, la 6 dimineața o mașină de poliție – cu un semnal luminos dubios, instalat în zona parbrizului – mi-a tăiat calea și și-a continuat drumul schimbând benzile haotic. Mai târziu, ieșeam dintr-un magazin și-o doamnă s-a pus pe scuturat ceva de la balcon. Apoi, acasă, am primit bonusae calssicorum – loc de parcare blocat în mod bizonic: cineva și-a lăsat mașina de-a latu’ peste două locuri de parcare, ignorând practic marcajul care arăta, ca la proști, cum se așează chestia aia cu roți. Și-a venit revelația: oameni buni, suntem la mai puțin de 3 secunde de a evita aceste secvențe de bădărănie banală de la oraș. Cum? Cultivând ceea ce generic se cheamă politețe. Mai concret, ne trebuie o campanie de inoculat reflexul de a nu-i deranja pe alții. Cazul ideal: începem de la școală. Mai mult ca sigur aveți cunoștință că instituția care are treabă cu școala se cheamă Ministerul EDUCAȚIEI. Se face educație în România? Sunt cei din jurul nostru educați? Păi de ce *&la ^%ea? (ar zice Adi Despot!) De ce nu insistăm și pe componenta asta? Ce contează pentru societate că x sau y se pricepe la gramatică sau algoritmi dacă în spațiul public e suficient de dobitoc încât să încalce regulile de conviețuire. Școala n-ar trebui să-și facă o fixație în a scoate deștepți (note și iar note)! Școala ar trebui să trimită în lume oameni faini, alături de care se poate sta pe stradă sau la film. Dacă nu-i deranjezi pe ceilalți nici nu contează cât ești de prost. Sau de deștept. Ideea e că degeaba insistă profesorii pe provocarea intelectuală, dacă pe pedala morală și civică nu apasă nimeni. Sunt o grămadă de oameni isteți, bine pregătiți, cu doctorate, care fură. Ne-ajută în vreun fel ce au făcut ei în școală? Notele alea la purtare…care se dau așa, din burtă…vai ce greșeală. Păi ce PURTARE s-a predat în școală? Fix asta se vede și-o să se vadă mereu la câțiva ani distanță. Profesorii vor să știi materia? Păcat și, clar, greșit. Profesorii (și părinții, logic) ar trebui să fie interesați ca tu să știi că faci pipi pe toate valorile și pe întreg ministerul pe care scrie Educație, când îți strigi prietenii la mall mai aprig decât la stână. Cazul de extremă urgență: la televizor. Bă CNA, băi TVR-ule, băi omule de ești șef la Educație, spuneți bă la televizor cum trebuie să se poarte oamenii dincolo de ușa casei. “Pentru a vă diferenția de animale, dar și pentru sănătatea dumneavoastră încercați să nu-i deranjați pe cei din jur.”  – Cum ar suna asta la final de calup publicitar? E ok să consumăm lichide, să facem mișcare și să avem grijă la zahăr și grăsimi. Dar și mai bine e să fim dracului politicoși și puțini atenți la ceilalți. Mulți oameni sunt nesimțiți. Sunt nesimțiți. MARI. Dar de ce toată societatea s-a obișnuit cu asta? De ce nu folosim toate instrumentele de care dispunem să reparăm ce și cât se mai poate repara. Sincer, aspectul la care înregistrăm diferențe colosale față de alte țări e că ne-am pierdut reflexul de a sancționa neghiobia. E acolo, e parte din natura asta mioritică. Dacă într-un moment al istoriei am pierdut pe drum preocuparea de a nu fi melteni (și de a nu-i lăsa nici pe alții să fie) … cineva trebuie să se pună pe căutat. Vă rog frumos!  Omul cumsecade trebuie reabilitat!

BOGDAN  CIUCLARU este jurnalist, om de radio, lucrează la EUROPA  FM   și este, peste  toate, absolvent de CARABELLA…