Nordul statului New York m-a surprins, la sfârșit de august, cu o vreme extraordinară, caniculară chiar. Un motiv în plus să mă bucur de o zi întreagă la un cottage pe malul lacului Canandaigua, unul din cele unsprezece lacuri numite Finger Lakes. Zona este deluroasă, împădurită, extrem de frumoasă și de îngrijită, iar pe malul lacului sunt case de vacanță, unde americanii își petrec weekend-urile din mai până în octombrie. Majoritatea au acces direct la lac, pontoane cochete unde își ancorează bărcile cu motor, fac plajă sau pur și simplu își petrec timpul liber. Familia la care am fost folosește casa doar la sfârșit de săptămână, însă printre vecinii lor erau și familii care locuiesc acolo permanent, într-o liniște tulburată doar de vizitele ocazionale ale căprioarelor sau de bărcile cu motor.
Următorul obiectiv al călătoriei mele a fost Washington DC, spre care am plecat într-o dimineață ploioasă, traversând statele New York și Pennsylvania. Cea mai mare parte a drumului am parcurs-o pe autostrăzi, însă și așa, peisajele au fost superbe: păduri imense, râuri nenumărate, munți impunători, orășele tipice în depărtare. America surprinde prin grandoarea peisajelor – oricât de mult știam despre ele, a fost o experiență unică să le văd, să încerc să le cuprind și să le rețin. Râul Susquehanna ne-a însoțit o mare bucată de drum, asta și pentru că este cel mai lung râu de pe coasta de est (747 km).
Washington este cu adevărat un oraș măreț, cu un aer patriarhal, cu puțini zgârie nori, cu clădiri vechi – pentru standardele americane, aerisit, cu multe spații verzi, cu străzi largi și mulți turiști. Union Station, gara capitalei americane, are o arhitectură impunătoare și a fost cea mai mare gară din America de Nord, detronată ulterior de faimoasa Grand Central din New York. Capitoliul, Washington Monument, muzeele Smithsonian, Lincoln Memorial, cimitirul Arlington, Pentagonul – le-am văzut pe toate cu emoție și curiozitate. Casa Albă este punctul maxim de atracție al Washington-ului și totuși, am fost surprinsă de cât de puțini turiști erau la poarta expusă vizitatorilor. Printre altele, în Washington am mâncat unul din cei mai buni burgeri și am băut una din berile tradiționale americane, Samuel Adams, cea din urmă abia după ce am dovedit cu acte că am vârsta legală pentru a consuma alcool. Deși știam de regulile stricte pe care americanii le au în ce privește consumul de alcool, insistența ospătarului în a-i arăta un ID, m-a amuzat și m-a flatat în același timp.
America e o surpriză, o descoperire continuă, iar pentru mine, călătoria a continuat cu noi locuri în zilele următoare.
P.S. Nici atunci, nici acum, nu-mi pot explica rostul dușurilor fixe, pe care le poți opri eventual cu piciorul, dacă vrei să nu îți uzi părul, al vaselor de toaletă în care plutește în permanență apă și al ferestrelor care se deschid pe verticală, într-o țară atât de mare în care un geam deschis normal nu ar obtura un spațiu prețios. America…
CĂTĂLINA CRISTACHE este absolventă de limbi moderne, la Universitatea București, a terminat un master la SNSPA și, mai ales, CARABELLA târgovișteană…