DEMOGRAFICĂ  –  La 11 aprilie postam următoarele date ale INS privind evoluția demografică a României în intervalul 1 ianuarie –  1 martie 2016:- 1 ianuarie 2016: 19 473 624 locuitori – 1 februarie 2016: 19 457 677 – 1 martie 2016: 19 441 708… Unde suntem acum, la 1 mai 2016 : 19 391 557…  Nu numai că populația scade, dar ne și batem joc de resursele umane, dar asta nu contează. De ce să te îngrijești să ai o demografie sănătoasă, de ce să te îngrijești să avem spitale decente, de ce să te gândești ca țara să aibă o structură socio-profesională care să ne permită să fim un actor al mondializării? Viitorul „sună bine” când stai în Primăverii, când ieși în papuci din vila din Pipera și iei avionul de pe aeroportul de lux Băneasa.

AMARĂ – Nu cred că situația din spitale se va schimba în vreun fel, în ciuda declarațiilor și controalelor. Cei care controlează sunt cei care au tolerat această situație. Cei care anunță măsuri sunt cei care au obținut foloase direct sau indirect de pe urma acestei situații. În plus, în ochii establishmentului, cetățenii care merg în spitale nu au valoare – sunt simple numere în statistici și simpli plătitori de taxe. Când ei își trimit odraslele pe mii de euro la școala americană sau la liceul francez, sunt oare interesați că fiicele și fiii oamenilor simpli („le petit peuple”) nu au școli bune, nu au universități performante, merg la toaleta din curte a școlii de țară? Să nu ne facem iluzii și să nu mai credem în perdeaua de fum care ni se aruncă în fața ochilor! Totul să se schimbe pentru ca totul să rămână neschimbat… magistrală afirmația lui Lampedusa de la finalul romanului său Ghepardul!

CÂTEVA ÎNTREBĂRI  – România a pierdut în favoarea Poloniei o investiție de 500 de milioane de euro a companiei Daimler-Benz. Îmi pun și eu o întrebare naivă și inutilă. Avem un ambasador supergermanist la Berlin, avem un ministru de externe care a fost mulți ani ambasador în Germania și bănuiesc că are relații și uși deschise peste tot la Berlin, cum de-a fost posibil? Nu a fost Dumnezeu de partea noastră? Pesemne, cu un fost papă polonez, diplomația economică poloneză are un telefon roșu cu „Cel de Sus”? Mi-am pus aceste întrebări pentru că domnul  ministru a declarat că diplomația economică este o prioritate. Asta înseamnă că fiecare ambasador, dincolo de strâns de mâini și pus fotografii de Facebook (pentru ca noi să tragem concluzia ce personalitate mare este) este obligat să aducă investiții în țară. În caz contrar nu prinde sfârșitul mandatului. Când pierzi o investiție de 500 de milioane de euro, bănuiesc că există consecințe.

RĂUL  DIN  NOI  –  De 10 ani se folosesc în spitalele din România substanțe dezinfectante diluate. Cine răspunde pentru decesele și pentru suferințele suplimentare din tot acest timp? România este o țară în care viețile oamenilor simpli nu contează, o țară în care nu mai există niciun fel de linie roșie, niciun fel de limită în a fura, a minți, a-ți umili semenii. Țara seamănă cu Florența de început de secol XVI, evocată magistral de Machiavelli în piesa de teatru „Mătrăguna”: răul nu vine din afară, dușmanul nu este în exterior ci în interior.  La ce folosesc strategiile de securitate națională (redactate, între noi fie vorba, de specialiști de doi bani, autoproclamați) în fața situației din sănătate, din învățământ, în fața celor 8 milioane de români care se zbat in sărăcie? La nimic! Totul este o ipocrizie fără margini și din păcate nu există nicio speranță de mai bine. „Degenerescența” este termenul care caracterizează cel mai bine societatea românească de azi. Ca istoric, dacă ar fi să o compar cu o maladie, aș compara-o cu efectele maladiei Alzheimer asupra creierului uman. Se pot trata într-o oarecare măsură efectele, însă boala progresează lent, dar sigur.

BOLI CRONICE – Parcă niciodată nu am asociat atât de mult cuvântul criză cu Uniunea Europeană. Asistăm la o avalanșă de știri proaste în ceea ce o privește. Nu demult, în          dis­cur­sul de început de an pri­vind starea Uniunii, pre­șe­dintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, vor­bea despre „policriza“ eu­ro­peană, o criză multiplă ce nu ar fi pe deplin ges­tionată. În Revista 22 m-am ocupat doar de două boli cronice ale UE, Grecia și Marea Britanie. Dacă acum 10 ani Uniunea Europeană era vă­zută ca un proces ire­ver­si­bil, pentru prima dată, de câțiva ani încoace, evocăm posibilitatea ieșirii unor state din Uniune (forțat sau voit) – ipoteza ieșirii Marii Bri­tanii din Uniune, a Greciei (pusă atât de insistent anul trecut). Opiniile publice oc­cidentale sunt tot mai opuse ideii unei Eu­rope extinse, iar rezultatul referendumului din Olanda (care nu este singurul „nu“ la adresa actualei forme a UE, întrucât olan­dezii au respins și Tratatul Constituțional, la trei zile după ce acesta fusese respins de cetățenii francezi) pe tema Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Ucraina este o dovadă cât se poate de clară. Dificultatea constă în faptul că este nevoie de acțiuni integrate pentru re­zol­varea crizelor, dar, pe de altă parte, opi­niile publice doresc o abordare în cadru na­țional. Policriza despre care vorbea d-l Juncker este în primul rând o criză de lea­dership, de asumarea curajului într-o pe­ri­oadă dificilă, marcată de creș­terea parti­de­lor populiste în sondaje și de marea pro­ba­bilitate ca cei care își asumă acțiuni în­drăz­nețe să plătească un preț po­litic impor­tant. Inacțiunea și lipsa cura­ju­lui croni­ci­zează unele crize, cum este cea greacă, in­trată în al șaptelea an și care pă­rea uitată pe fondul dezbaterii legate de Brexit.

DESPRE CĂLĂTORIA INTERIOARĂ – În fiecare zi am momente în care mi-aș dori să fiu în același timp în toate cele trei țări, România, Italia și Franța. Este un sentiment inexplicabil. O parte din mine se află tot timpul acolo. Dar și în acea Românie care nu mai există, România pe care eu am lăsat-o la 18 ani…

NOSTALGII  DESPRE ALBANIA MEA – Premierul Albaniei, Edi Rama, a acordat un interviu pentru revista Foreign Policy în care a spus că eventuala alegere a lui Donald Trump la Casa Albă va afecta relațiile SUA cu țara sa. Interviul a „făcut vâlvă” peste ocean, iar jurnalistul Richard Quest l-a avut invitat în emisiunea sa pe șeful guvernului de la Tirana. Inteligent, Edi Rama a afirmat că valorile promovate de SUA sunt o referință pentru întreaga umanitate și, prin urmare, o candidatură ca a lui Donald Trump surprinde, iar succesul ei provoacă teamă. Bravo, Albania! Bravo, Edi Rama! Vreau și eu un reprezentant al României care să rețină atenția prin vreun colț al lumii, cu vreo declarație, cu vreo inițiativă! Să mă simt și eu mândru când văd pe vreun reprezentant al României, să mă simt și eu reprezentat! Cu ce am greșit să fim reprezentați doar de personalități șterse, fără orizont, fără cultură, complet dezinteresate?

O AMINTIRE – Facebook îmi aduce în atenție una dintre cele mai frumoase amintiri: două săptămâni petrecute la Sinaia în compania conului Neagu. Nici nu îmi vine să cred că au trecut doi ani… 

LA ALȚII  –  Ce înseamnă să te gândești la viața oamenilor, să dai dovadă de creativitate pentru a îmbunătăți și a înfrumuseța viața semenilor! Parisul va avea 47 de ferme urbane cu vocație comercială. Ideea care stă la baza acestui proiect, la care au lucrat agronomi și arhitecți: să produci mari cantități de legume ecologice, în plin oraș, cu puțină energie și    într-un spațiu restrâns.

COSMONAUTICĂ – S-au împlinit 35 de ani de la lansarea primului român în spațiul cosmic. Cosmonautul Dumitru Prunariu a participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Acum 5 ani am avut onoarea să discut cu domnia sa despre zborul său cosmic, dar și despre un concept relativ nou – diplomația cosmonautică.

FESTIVALUL DE LA CANNES – Festivalul Internațional de la Cannes este însă un instrument foarte important al di­plomației culturale franceze și un actor al relațiilor internaționale. În primul rând, este al doilea cel mai mediatizat eve­ni­ment din lume, după Jocurile Olimpice, și cel mai influent eveniment al ci­ne­ma­to­grafiei mondiale. Selecțiile sale nu re­pre­zin­tă o hartă obiectivă a cinematografiei internaționale, acestea fiind dominate de principalele puteri cinematografice occi­den­tale – SUA (23 de filme în și în afara competiției) și Franța (13 selecții) – restul ță­rilor participante (Marea Britanie, Spania, Coreea de Sud, Canada, Israel, Ro­mâ­nia, Japonia, Italia, Iran, Belgia, Da­ne­mar­ca, Olanda, Egipt, Chile, Singapore, In­­dia, Germania, Argentina, Rusia, Bra­zilia, Grecia, Turcia, Filipine, Liban, Cam­bodgia și Ciad) având între una și trei se­lecții. Mi­zele creării acestui festival, cu puțin timp du­pă cel de-al doilea război mondial, stau în dorința Franței de a contesta su­premația ame­ri­cană. Fes­ti­valul In­ter­na­țio­nal de Film de la Cannes es­te un ele­ment al com­pe­ti­ției ideo­lo­gice franco-ame­ricane și, nu întâmplător, fostul mi­nistru de Externe francez, Hubert Védrine, îl considera drept cel mai bun mijloc de a con­testa „l’hyper­puis­sance américaine“, hiperputerea ame­ricană. Aici, Franța își afir­mă statutul de mare putere și, nu în­tâmplător, guvernul francez cheltuiește pe an circa şase mi­li­ar­de de euro pentru a-și susține producția ci­nematografică na­țio­nală (0,8% din PIB-ul francez și 340.000 de locuri de muncă!). Promovarea di­ver­si­tății culturale în lume este unul dintre ele­mentele de bază ale acțiunii diplomatice franceze și ale Or­ga­nizației Internaționale a Francofoniei (do­minată de trei-patru țări – Franța, Ca­nada, Belgia și Elveția). De asemenea, în aceeași logică de putere, nu a fost în­tâm­plătoare organizarea în 2011 a reuniunii G20, grupul țărilor cele mai importante din punct de vedere eco­no­mic, tocmai la Cannes.

AFACERI – Sfârșitul lunii aprilie ne-a adus vestea că pachetul majoritar al companiei KMG International BV, firmă înregistrată în Olanda și care deține Rompetrol a fost vândut de kazahii de la KazMunayGas companiei chineze China Energy Company. Tranzacția, care ar trebui să devină operațională în octombrie, este pusă în pericol de acțiunea DIICOT care a pus sub sechestru rafinăria Petromidia. Însă acum trebuie să privim spre viitor, pentru a transforma dosarul Rompetrol într-o oportunitate în dezvoltarea relațiilor cu China.

HEXI PHARMA – Eu nu cred că scandalul Hexi Pharma va schimba ceva în sistemul sanitar. Vor găsi băieții deștepți ceva care să deturneze atenția opiniei publice, iar lucrurile să continue așa cum au fost. Vor fi condamnate două-trei persoane, substanțele nu vor mai fi diluate de 4000 de ori ci de 3500 de ori și basta. Într-un stat captiv există doar lupte între clanuri – locul Hexi Pharma va fi luat de altcineva, de cine trebuie. Cred că cei care îi vor lua locul se încălzesc pe margine. Nu cred că acest scandal este rezultatul unei simple anchete jurnalistice. Noi suntem vinovați că ne lăsăm antrenați în acest joc, că ne agităm să comentăm, că ne facem iluzia că atitudinea noastră va schimba ceva. Poate spuneți că dau dovadă de fatalism. Nicidecum! E vorba doar de instinct de conservare. Într-o țară ca România, în care ești pe cont propriu, e bine să îți păstrezi sănătatea.

Ștefan POPESCU este doctor în istorie la Sorbona, profesor la SNSPA și, desigur, absolvent   de  CARABELLĂ  târgovișteană…