Interviu cu Charlie Ottley
„România poate face mai mulți bani din turism decât din defrișări ilegale. România este o țară minunată dar, în același timp și foarte vulnerabilă. Dacă poporul român nu va lupta pentru protejarea resurselor naturale și culturale, le va pierde” – Charlie Ottley
De multe ori se dovedește că avem nevoie de cineva din exterior să vină și să ne deschidă ochii, să ne arate ce norocoși suntem, ce comori deținem, ce avuții neprețuite posedăm și de care uneori, inconștienți fiind, ne batem joc și le distrugem, în loc să le protejăm. Cel mai bun exemplu în acest sens este Charlie Ottley, un englez ce s-a îndrăgostit ireversibil de România și cel care realizează celebrele documentare „Wild Carpathia” în care promovează frumusețile naturale, obiectivele culturale, turistice și istorice ale țării noastre, realizând în ultimii ani mult mai mult poate decât toți parlamentarii sau guvernanții români la un loc. Charlie militează în același timp pentru păstrarea și protejarea ecosistemului, salvarea pădurilor, protejarea speciilor, a locurilor încărcate de istorie, afirmând că se pot câștiga mai mulți bani din turism decât din vânzarea iresponsabilă a lemnului care odată și odată se va termina, iar pădurile se vor regenera doar după sute de ani. „Paradisul acesta terestru”, (așa cum denumește Charlie, România) poate deveni ținta principală a turiștilor din toate colțurile lumii, iar Munții Carpați ar putea deveni un Yellowstone al Europei. Parcul Național Yellowstone a fost întemeiat la data de 1 martie 1872, fiind primul parc național din lume. El se află pe teritoriul a trei state federale nord americane și se întinde pe o suprafață de 8.987 km², cuprinzând lacuri, canioane, râuri și lanțuri muntoase.
1.Charlie, vreau să îți mulțumesc pentru acest interviu, este o mare onoare pentru noi că ai acceptat această invitație! În primul rând, aș dori să te întreb cum ai aflat despre România și când s-a întâmplat acest lucru?
Charlie Ottley: Am descoperit România prin intermediul prietenului meu, Paul Lister, fondatorul „The European Nature Trust”. Am pornit cu ideea realizării unui documentar de călătorie dar m-am regăsit pe parcurs mult mai motivat de prezentarea problemelor distrugerii mediului înconjurător, cauzate de lăcomia occidentală, a marilor companii și de corupția la nivel local, regional și guvernamental.
2.Din documentarele pe care le realizezi despre România, este foarte ușor de văzut cu ochiul liber că iubești această țară, părerea mea este că o iubești mai mult decât mulți dintre românii get-beget… Este de necrezut că unii români nu înțeleg importanța conservării ecosistemului și taie (în mod iresponsabil) copacii, acțiune ce are ca rezultat dispariția iremediabilă a unor specii. Ce părere ai despre aceste lucruri?
Charlie Ottley: România este o țară minunată dar, în același timp și foarte vulnerabilă. Dacă poporul român nu va lupta pentru protejarea resurselor naturale și culturale, le va pierde. Sate istorice neprețuite sunt distruse pentru că oamenii nu știu să aprecieze clădirile istorice și le demolează în favoarea construcțiilor noi din cărămidă și beton. Casele tradiționale de oaspeți sunt eclipsate de hoteluri impozante ce strică imaginea și nu se încadrează în frumusețea peisajelor. Pădurile sunt ciopârțite pentru a crea mobilă ieftină ce alimentează marile lanțuri ale industriei mobilei, iar oamenii zilelor noastre preferă să cumpere aceste piese în favoarea mobilei solide, bine realizate, așa cum se făcea pe vremuri. Fiecare dorește să fie modern, dar toți distrug exact acele lucruri care fac România să fie unică. Este o bogată moștenire culturală ce nu trebuie transformată într-o vastă pustietate.
3.Maiestatea Sa, Prințul Charles este unul dintre ambasadorii ce luptă pentru conservarea ecosistemului în România. Dânsul a spus, de asemenea, că descinde din familia lui Vlad Țepeș, unul dintre cei mai mari lideri pe care i-a avut una dintre provinciile românești în trecut, Vlad luptând pentru independența și libertatea Țării Românești. Ai discutat cu Maiestatea Sa despre România; ce impresie ți-a lăsat? De unde vine dragostea lui pentru această țară?
Charlie Ottley: Îmi pare rău, dar nu pot comenta despre punctele de vedere ale Prințului.
4.Dacă oamenii și politicienii români nu iau măsuri (cât de curând posibil), pădurile României, ce reprezintă cel mai bine păstrat ecosistem din Europa, vor deveni la fel ca majoritatea locurilor din Europa, fără copaci, fără specii sălbatice. Care este pasul următor pentru protejarea acestora, în opinia ta?
Charlie Ottley: Românii trebuie să fie vigilenți și oamenii trebuie să raporteze pe oricine este suspect de întreprinderea unor activități ilegale. Guvernul ar trebui să ia măsuri mult mai drastice pentru a ține sub control industria lemnului. Camioanele încărcate cu lemn ar trebui să fie prevăzute cu sigilii iar drumurile ar trebui să aibă puncte de control dotate cu senzori care să verifice activitatea și frecvența camioanelor. De fapt, tot lemnul ar trebui să poată fi urmărit de la punctul de origine și până la destinația finală, respectiv fabrica de mobilă. În același timp, orice activitate ilegală ar trebui pedepsită cu închisoarea, plus amenzi usturătoare iar zonele în care se fac defrișări ar trebui să fie monitorizate pentru a se asigura faptul că replantările au fost implementate în timp util.
5.În opinia mea, pădurile și munții erau mult mai bine protejați în vremea comunismului decât acum, în democrație. Cum este posibil ca într-un regim dictatorial, precum cel al lui Ceaușescu, să se conserve mai mult ca în vremurile regimului democratic?
Charlie Ottley: Nu pot spune multe despre acest lucru, pentru că nu am fost acolo, dar din spusele altora, Ceaușescu a conservat multe dintre păduri pentru a le folosi ca terenuri de vânătoare. De altfel, capacitatea de exploatare a pădurilor era mai mică în acea perioadă decât este astăzi. Oricum, mi s-a mai spus că Nicolae Ceaușescu a încercat să distrugă numeroase sate istorice și să forțeze oamenii să se mute la orașe. Dar nu sunt un istoric, așa că nu prea pot răspunde la această întrebare.
6.Conservarea pădurilor și a speciilor sălbatice este o problemă nu doar pentru România, dar va afecta ecosistemul întregii Europe! Cum poate acționa Europa și aplica anumite sancțiuni în cazul în care românii taie în mod iresponsabil pădurile, distrugând ecosistemul?
Charlie Ottley: Dacă aș putea influența Parlamentul European, i-aș obliga să stabilească granițe, să înființeze o poliție forestieră internațională care să fie doar în subordinea Bruxellului, care să aibă puterea de a aplica amenzi, sancțiuni și sentințe cu închisoarea, acolo unde este necesar.
7.Cum putem stopa lăcomia pentru bani care are, iată, ca rezultat tăierea pădurilor din România?
Charlie Ottley: Trebuie să educăm oamenii să înțeleagă că este mult mai valoroasă o pădure vie decât o pădure de cioate. Să îi învățăm că România poate face mai mulți bani din turism decât din defrișări ilegale. Desigur, țara are nevoie de o industrie a lemnului, dar fără a influența în mod negativ mediul înconjurător, fără distruge cel mai mare spațiu sălbatic păstrat intact de mii de ani din Europa. Parcul Yellowstone aduce economiei Americii sute de milioane de dolari, în fiecare an; nu există niciun motiv pentru care munții Carpați nu ar face același lucru pentru România. Dacă devastezi pădurile, în cele mai multe cazuri nu se va mai regenera niciodată, sau dacă da, vor trece generații. Până atunci, cum se vor putea hrăni oamenii? Când nu este nicio sursă de venit de pe urma lemnului, aceste zone se vor confrunta cu o mare criză economică, cu creșterea sărăciei, a crimelor și depresiilor. Conservarea zonelor istorice, a tradițiilor culturale, protejând pădurile și ecosistemele va aduce o bază solidă pentru susținerea industriei turismului ce va rivaliza cu cea a oricărei țări din Europa și va da un exemplu pentru restul lumii.
8.Câteva sfaturi pentru cititorii revistei Cultura de Sâmbătă, care apare în orașul adolescenței mele…
Charlie Ottley: Nu credeți numai ceea ce citiți în presă – găsiți propriile răspunsuri, întrebați media fără milă, așa cum îi întrebați și pe politicieni. Nu tolerați corupția. Încercați să gândiți pe termen lung, nu schimbați câștigurile pe termen lung cu profiturile pe termen scurt. Învățați-vă copiii să cunoască importanța naturii și să își aprecieze cultura decât să fie plictisiți sau să fie jenați de ea. Apreciați lucrurile care contează: sănătatea, natura, hrana, un acoperiș deasupra capului, prietenii și familia, bunătatea și bucuria, nu ce haine de firmă purtați sau ce mașini conduceți.
9.Care sunt următoarele proiecte pe care le ai, ce includ și România?
Charlie Ottley: Doresc să realizez o serie de filme de scurt metraj (cinci minute) de mare impact pentru Televiziunile din România despre defrișări, vânători ilegale, distrugerea unor sate de către invazia betoanelor, a gunoaielor lăsate în urmă, de pericolul agriculturii intensive în anumite zone rurale biodiversificate. De asemenea, înființăm acțiuni de caritate pentru a integra studiile ecologice în programa școlară. Dorim să creăm un plan pentru fiecare an și să educăm copiii în a înțelege importanța naturii și a relației omului cu ea. Dacă nu luptăm pentru a ne proteja habitatul și a începe de a avea acum mai multă grijă de mediul înconjurător, atunci, nepoții noștri vor moșteni un loc pustiu.
CRISTIAN GABRIEL GROMAN lucrează la PHS Greenleaf, Londra, este poet, pianist și absolvent de „Carabella”…