1. Conversia s-a înecat în populism

Probabil că a trecut neobservat în ansamblul general că legea conversiei a fost respinsă de Curtea Constituțională. Neobservată de majoritate, cu siguranță resimțită adânc de cei aproximativ 40 de mii de oameni care așteptau această lege ca pe o speranță.  Legea ar fi adus cursul francului, la plata ratelor, la un curs acceptabil pentru clienții băncilor. Aceste rate au crescut în ultimii ani în medie cu 60 la sută, dar foarte posibil ca unii oameni să plătească mai mult. Dureros și injust ca această pierdere să fie susținută doar de client, nu și de bancă. CCR spune însă că maniera de care a fost făcută legea, obligând pe toată lumea să iasă din sfera negocierii firești, este inacceptabilă. Și nu numai acum, dar cu siguranță pentru toți anii următori. ”De asemenea, Curtea a constatat că legea supusă controlului de constituționalitate reglementează o impreviziune aplicabilă ope legis, prevăzând expres obligaţia creditorilor contractelor de credit acordate în franci elveţieni de a efectua conversia în lei a soldului creditului exprimat în franci elveţieni (…) Astfel, numai instanța judecătorească are competența şi obligația să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei acesteia.”

Așadar, de azi înainte, numai instanța și numai ea și niciodată Parlamentul sau Guvernul, nu va putea fixa un curs al unei valute sa să intervină în astfel de contracte. Și aici este momentul să vorbim de populism. Căci oamenii aceștia au ratat șansa de a negocia cu băncile drepturile lor și s-au lăsat pe mâna politicienilor care le-au promis că pot intra peste piață. Politicieni care le-au promis că granițele afacerilor pot fi călcate și mai ales că nimeni nu este responsabil pentru greșelile lor, în afara băncilor, desigur. Ori legea firescului spune că responsabilitățile astea sunt comune între parteneri și că statul nu va putea răsturna balanța asta. Cei care au vrut să facă această conversie au vrut să îndrepte abuzurile de zeci de ani ale băncilor cu un alt abuz. Iar asta nu funcționează. Iar acum, după ce au folosit electoral valul de mânie, i-au lăsat singuri în fața băncilor, fără prea multe pârghii de negociere. Culmea, înainte de decizie, una dintre băncile mari a mai făcut o ofertă de 20 la sută clienților săi. Și poate ar fi negociat. Dar călăreții valului de mânie au vrut 60 la sută. Iar acum au nimic.

Sper că toți cei care sunt în situația asta să reușească să negocieze individual sau în instanță rate mai suportabile. Și să rămână împreună pentru că au forță mai mare. Astfel, la fel se va întâmpla și cu discursul lumii în ce privește multinaționalele. Lumea, cum este așezată astăzi, duce la o extindere internațională și lucru în comun între diverse state, la un loc cu multinaționalele. Tehnologia de azi și relațiile umane te transportă instantaneu în toate colțurile lumii. Și dacă ai tendința să fugi, o să fii lăsat cu totul pe dinafară.

2. Ce i-aș spune copilului meu după noua „marțe neagră”

Cu ceva ani în urmă, Adrian Năstase spunea că ”nu crede în arestările de vineri noaptea”. Năstase demola atunci un dosar al unui procuror care identificase o rețea criminală de scurs bani la partid. Ceva mai târziu un tânăr procuror, pus să investigheze mizeria de acolo, se arunca de pe un bloc, după presiunile șefilor. Căci atunci,  politicienii stăteau departe de locul crimei. Doar că anii au trecut, Năstase s-a dus în pușcărie, procurorii au început să-și facă treaba, dosarele au venit, iar politicienii au trebuit să facă chiar ei treburile murdare. Așa că ai nevoie doar de doi buimaci cu funcție care să întoarcă o nație pe dos. Cred că în ultimii ani clasa politică din România a decăzut atât de mult încât este capabilă să facă ceea ce niciun politician din lumea civilizată nu a făcut niciodată: să modifice o lege care să-l scape de la închisoare. Iar mie dați-mi voie să nu cred acum în modificările de marți noaptea.

De-a lungul ultimilor 25 de ani, România a fost captiva unor grupări și grupuri de interese care au construit o țară medievală cu aparențe democratice. În România, democrația este doar una electorală. După încheierea procesului electoral, grupurile sau grupările se apucă în comun de tranzacționarea banilor și intereselor statului. Rețeaua a fost spartă o vreme. Nu musai pentru că politicienii și-au dorit asta, ci pentru că puteau să-și pedepsească niște adversari. Dar cum au prins curaj, cum au avut libertate, acolo a apărut o pătură de funcționari publici care își fac treaba în mod corect. Ori tocmai munca lor este pusă acum la îndoială. Hoții au căpătat un cadou nesperat. Cu ceva ani în urmă, PSD zicea de dreptate până la capăt, dar nimeni nu bănuia că se referă la tovarășii de rapt care trebuiau scoși la var. Și au ajuns cu dreptatea asta până acolo încât să poți fura liniștit 40 de mii de euro.

Dar un lucru e sigur. În România se poate. Exista oameni cinstiți care vor și își fac meseria. Sunt oameni care își știu drepturile și le vor respectate. Sunt oameni care nu acceptă minciuna, ticăloșia și care vor să fie guvernați decent, civilizat și transparent. Nu știu câți sunt, dar cred că vor fi din ce în ce mai mulți.

Asta i-aș spune copilului meu. Să se agațe de această bucățică de speranță. Să lupte pentru demnitate, onoare, să nu se ascundă și să-și facă treaba la lumina și așa cum trebuie. Dacă vor fi din ce în ce mai mulți ca el, niciodată nu o să mai vedem nelegiuiri făcute noaptea.

3. Zăpada lăsată pe străzi ne îmbolnăvește. La propriu.

Bucureștiul este un oraș în care nu trebuie să ai treabă cu mașina niciodată. Pierzi timp, nu ai niciodată locuri de parcare, faci tot felul de șmecherii și mici ilegalități ca să te descurci. Dar nici un transport în comun civilizat nu ai. Iar acum iarna, ca pieton, oricum riști să-ți rupi gâtul pe trotuare. Asta este însă o problemă mică. De fapt, toată zăpada asta de o vedeți în jurul vostru nu ar trebui să fie aici. Că se poate circula este bine, dar asta nu e tot. Munții de zăpadă lăsați pe margine trebuie să dispară. Este prostie, lene și incompetență să o lași să se topească în oraș. Din mai multe motive. Și am să vi le spun pe cele enumerate de primăria din Helsinki, orașul confruntat anual cu cantități uriașe de zăpadă, dar care face curat bec. Așadar, de ce trebuie curățată zăpadă? Pentru că oricând poate apărea o nouă ninsoare care are nevoie de spațiu. Apa rezultată din topirea de peste zi îngheață pe străzi. Apa care se duce în canalizări îngheață și blochează conductele de evacuare pe care le blochează și poate distruge. Astfel, apa va rămâne pe străzi și va îngheța peste tot. Movilele de zăpadă blochează vizibilitate pentru mașini și pietoni și asta duce la accidente. Accesul este blocat în mai multe zone. Toată zăpada asta rămasă în oraș este murdară, conține praf, săruri de topire, particule din eșapamentul mașinilor. Asta va duce la poluarea aerului în oraș. Toată mizeria asta o s-o respirăm noi. Zăpadă rămasă blochează locurile de parcare, iar cea înghețată este foarte greu de îndepărtat și foarte scump de transportat. Măcar câteva lucruri pe care administrația din București ar fi trebuit să le știe. Ce avem acum este o spoială de treabă, o eliberare a drumului pentru mașini și un focar de mizerie.

Cum procedează la Helsinki? Primăria pune la dispoziția oamenilor toate informațiile de care au nevoie, în primul rând. Apoi, locuitorii de pe fiecare stradă sunt anunțați că la o anumită dată, între anumite ore, nu au voie cu mașina în zonă. Oamenii își mută mașinile, primăria vine cu utilaje și face curat acolo, apoi duce zăpada. Este o acțiune de combinată între munca Primăriei și contribuția civică a oamenilor. La blocul nostru ca și la ale voastre probabil, movilele de zăpadă sunt ca niște vestigii istorice. Ce se poate face la noi? Și e făcut doar în mică măsură. Am aflat și eu cu surprindere zilele astea că Apa Nova are nu mai puțin de 127 de zone de stocare a zăpezii. Ce înseamnă asta? Că există spații speciale, de mari dimensiuni legate la canalizare, unde zăpada poate fi luată și depusă și lăsată să se topească lent. Astfel e înlăturată de pe stradă și nu se mai topește aiurea. Mă întreb dacă aceste companii de salubritate pe care le plătim, duc zăpada în zonele astea pe care Apa Nova le pune la dispoziție gratuit? Bănuiesc că prea puțin, dacă mă uit la zăpada care zace peste tot.

Știu că un argument la băltirea asta este că zăpada oricum se poate topi lent și rețeaua va prelua fără probleme apa. Dar dacă la un moment dat vine o încălzire bruscă, poate prelua rețeaua tot ce avem la suprafață sau o să fim o mică Veneție și înjurăm pe toată lumea? Nu e doar această chestiune. Apa care se topește de pe stradă este cumplit de murdară și în special cu o grămadă de substanțe chimice. Când vine o mare cantitate de apă din asta murdară, oamenii de la stațiile de epurare trebuie să facă eforturi mai mari de curățare, de unde rezultă un proces complicat și mai scump de livrare a apei curate la robinet. Și ar mai fi ceva dacă zăpada nu este înlăturată și dacă nu pregătim momentele astea cu mult timp înainte de a se produce. În București sunt peste 2400 de kilometri de canalizare. O parte dintre acești kilometri sunt construiți în urmă cu mai bine de o sută de ani, după standarde și tehnologia de atunci.

Nici un oraș al lumii nu are capacitatea de a-și înlocui toată rețeaua de conducte, iar dacă ar face-o peste tot, lucrările ar bloca întreg orașul. În plus, fiecare kilometru de țeavă schimbată este plătit de noi. O parte din țevi au fost schimbate de Apa Nova, dar doar o parte. Doar că în ultimii doi ani, în nu mai puțin de 7 ocazii, au fost ploi cu debite istorice mai mari decât media ultimilor 50 de ani.  Așa că punem o rețea cu standarde vechi să preia apa încălzirii globale. Ceea ce este imposibil. Ceea ce vă povestesc aici nu este un moft sau vreun atac la adresa cuiva. Orașele moderne, în anul 2017, nu sunt gestionate doar la nivel de supraviețuire. Nu eliberăm doar străzile să ne putem mișca puțin.

Ne gândim la toate problemele care pot apărea și la cât ne costă ele în viitor. Ne gândim lă sănătatea orașului, dar și a copiilor noștri. Și vrem și un pic de viziune Un oraș nu poate fi ținut mereu la limita de avarie. Problemele sale trebuie rezolvate cu cap și cu perspectivă. Și nu e vorba doar de administrație, e vorba și de noi. Fiecare trebuie să-i spună primarului ce are de făcut. Iar aici e foarte simplu: ia zăpada și du-o la canal, înainte să se ducă toată și deodată în apa pe care o bem.

CĂTĂLIN STRIBLEA este un cunoscut jurnalist, observator atent al realităților românești…