Luna îndrăgostelii

Zilele acestea se simte ceva plutind în aer… Nu, nu vorbesc despre fulgii de zăpadă, ci despre ceva chiar mai pur, mai nobil, mai.. pufos. Este februarie, luna îndrăgostelii globalizate sau naționaliste, după gust. Un gust inevitabil dulce.

Legenda spune că cel care patronează această sărbătoare, Sfântul Valentin, a fost un preot creștin în vremea împăratului roman Claudius al II-lea. El a fost întemnițat și condamnat la moarte pentru că oficia în secret căsătorii pentru soldații cărora le era interzis acest lucru și până în ziua execuției, 14 februarie, a trimis scrisori prietenilor săi pe care le-a semnat scriind „adu-ți aminte de Valentin al tău”. Ca multe alte sărbători religioase, și ziua Sfântului Valentin s-a laicizat și mercantilizat, devenind, în zilele noastre, un eveniment care ți-a pierdut simbolistica originară.

Doar dacă nu vrei nu poți găsi expresii ale iubirii acum, multe, mărețe sau mai discrete, strălucitoare sau mai sobre, aduse din îndepărtata Chină sau produse handmade în Romania, cu trudă și autenticitate, că doar iubirea cere sacrificii. Este o abundență de produse care, îmbunătățite prin adăugarea unei inimioare, devin dovezi de dragoste palpabile: căni, pernuțe, ursuleți, cosmetice, tortulețe, haine, simboluri care mai de care mai diverse ale faptului că totul devine comerț. A devenit absolut firesc să investim o dată pe an bani în cadouri, flori, bomboane, pentru a intra în rândul lumii, uitând însă că e mai prețios să investim timp și sentimente care nu au nevoie de glas sau de ocazii marcate în calendar.

Până și declarațiile sunt transformate în ceva obligatoriu în ziua de Valentine’s, ceva de consumat în mod necesar alături de vin roșu (de cele mai multe ori mai puțin sec decât cuvintele însele) și ciocolată. Un „te iubesc”, spus în ziua în care se sărbătorește sentimentul care ar trebui să fie cel mai uman, lasă un gust amărui dacă nu poartă în sine autenticitatea unui „ai grijă de tine” din orice altă zi a anului, rostit fără miză.

Dragostea de februarie dobândește, în cele mai multe cazuri, valoare de produs comercial, de monedă de schimb pentru diferite tipuri de atenție pe care ne simțim îndreptățiți să le cerem și obligați să le oferim atunci când și ceilalți o fac. Ar trebui oare să ne dicteze calendarul când să pregătim o cină sau când să oferim o floare?

Răspunsul la dilemele noastre îl putem găsi tot aici și acum. Intră iubirea noastră în matrițele care ne sunt servite în această zi specială? Dacă este supusă convențiilor, dacă poate fi ambalată în formă de inimă, colorată în roșu și neapărat arătată lumii, atunci putem să nu ne facem griji. În cazul în care nu suntem încă pe deplin lămuriți, filmele lansate în această perioadă sunt dispuse să ne ofere, cu generozitate, clarificări: dacă nu e ca în filme, nu e iubire. Oamenii uită că ei sunt unici, că iubirile sunt unice, că viața e imprevizibilă și că regizorul fiecăruia e propria persoană.

Ar trebui să căutăm iubirea în oameni, nu pe rafturi, în gesturi mici, în cuvinte simple, în priviri sincere… s-o ajutăm să crească ținând-o la căldură, precum un aluat frământat cu drag, potrivit în forma sufletului nostru, nu în tiparele societății.

Să fiți iubiți!

ERICA OPREA e studentă la UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de Carabella…