E pur și simplu natural să ne întrebăm ce urmează. După unu urmează doi, după luni urmează marți, după zi urmează noapte, după simulări urmează jale, dar ce urmează după moarte e o întrebare pe care mulți ne-o punem. Omul, creativ și înzestrat, a venit cu multe idei, câte și mai câte dovezi să-și susțină opinia, că de, când nu are geniala specie umană dreptate, ce mama… Să continuăm.

Prima ipoteză e că există viață după moarte și aici vorbim de două posibilități. Prima variantă ar fi că ne ducem pe alte lumi. Unii le zic Rai și Iad, eu le zic Paradis și Locul cu muzică mișto. Ideea e că omul a venit cu gândurile astea crețe despre lumea cu lumină si lumea cu foc ( zis și Unde or să doarmă elevii de clasa a 12-a după simulări ) după ce s-a prins el că așa ființă fără de cusur putea fi făcută doar de o entitate nemaipomenită. E destul de simpluț conceptul: ești bun și faci prezenta la Liturghie, te duci la lumina; zici rău de tanti de la aprozar fără să ai remușcări, e mai nasol de tine. Auzi o voce din spatele tău zicând: Măi mamaie, măi, nu e bine. Te aude Domnul că zici de rău de aproapele. Și te-ai prins că ai murit și iți primești pedeapsa veșnică. Mai sunt și ăia care au impresia că dacă ucid în numele Creatorului or să primească harem și sclavi in viața de după. Ei chiar au impresia că același mare creator căruia îi dedică isprăvile nu poate să șteargă un aeroport nenorocit de pe planul acesta existențial? Ar putea la fel de bine să strănute greșit și să rupă piatra asta pe care stăm în două. Măi mamaie, măi, potolește-te și ia un Snickers să te simți mai bine.

O a doua variantă este reîncarnarea. Mă fac vinovată de a crede în această practică, mai mult, eu cred că poți să îți amintești viețile anterioare. Țin minte că am făcut cândva prin copilăria mea poate puțin prea scurtă un test de genul „Ce ai fost intr-o viață anterioară?” și am primit rezultatul Medic în Japonia perioadei Edo. Nu am dezbătut prea mult subiectul dar de atunci s-au schimbat multe. Eu cea de 8 ani nu știam că o să mi se pună într-o zi pata să mă apuc de japoneză (parcă văd ochi rotindu-se și aud suava șoaptă WEEABOO). Țin minte că, foarte micuță fiind, pe la vreo 5 ani, desenam femei (sau asta ziceam eu că sunt) purtând rochii drepte cu mâneci foarte lungi, cu părul aranjat în cocuri mari (astea erau cercurile de pe capul lor) și cu linii ieșind din ele (probabil agrafe). O explicație ar fi și că am fost expusă la culturi asiatice pe la vârsta aia, dar Buni se uita la telenovele coreene, nu la anime. Și mai interesant e că sunt din ce în ce mai pasionată de medicina alternativă, leacuri din plante, meditație, lucru cu cristale, v-ați prins voi… O fi rezultatul testului ăla care m-a afectat la un nivel subconștient, reîncarnare sau poate vreau eu să fiu mișto și să am beneficii de pe urma învățatului limbii japoneze (clar nu copiuțe, nu, nu, nu, nu).

Unii mai zic și că după moarte nu mai e nimic. A devenit aproape la modă să fi ateu. E chiar haios când te gândești că prin 300 creștinismul era ultima nebunie. Și îmi imaginez eu cam cum ar fi decurs o conversație pe atunci:

Gigele, observi ceva diferit?

Ăla e un dinte rămas in gura ta, Ioane?

Da măi, dar mai e ceva.

Ce?

Cum măi, nu vezi crucea? M-am dat pe creștinism, amice, abia a apărut in sud și vreau să țin pasul.

Băi, știi că nu ești prost? Ia să mă apuc și eu. Ce îmi trebuie?

Cruce de aur cu pietre prețioase.

De ce?

Să te vadă Mare Boss din ceruri.

Ideea e următoarea: în mare parte omul de o viață e conștient. O trăim pe asta și gata, ce mai stăm la discuții. Unii vor să se vadă doctori, alții se doresc mari muzicieni și/sau dealeri de droguri, ăia ca mine se văd în oglindă și în poze. Trăiește-ți, omule, viața că nu știi ce va veni după. Sfatul meu pur prietenesc e să postești, să îi dai cu vreo bombă, două, să mai sacrifici câte o găină prin cimitir, să bagi ceva iarbă și să meditezi asupra faptelor tale, doar ca să fi sigur .

ALEXANDRA NĂSTASE este elevă în clasa a VII-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…