În pledoaria mea de astăzi, am să demonstrez că împricinatei Cărticescu, pusă sub acuzare pentru că ar fi „plictisit peste măsură generaţia cool”, nu i se pot aduce acuzaţii majore pe parcursul celor câteva sute de ani cât a fost în relaţii apropiate cu victima, Contemporanul. Ca urmare, principalul capăt de acuzare rămâne acela că, după ce s-a demodat, fapt care o redusese la condiţia de „mănunchi inutil de file îngălbenite”, inculpata s-a transformat într-o fiinţă nesociabilă, lipsită de atenţia majorităţii şi, ca punct culminant al acestei transformări, l-a abandonat pe Contemporan, pentru că el, se spune in rechizitoriu, îi reamintea de formatul său electronic.

Deşi admitem că aceasta a constituit o parte din motivaţie, vom demonstra că situaţia a fost, de fapt, mult mai complexă, evoluţia situaţiei făcând despărţirea de neevitat. Intervenţiile treptate ale acesteia, începând cu primii ani ai vieţii victimei, soldate cu zeci de ore de lecturat şi de memorat, se spune, au contribuit la transformarea clientei mele într-un „monstru” și au o explicaţie simplă. Sentimentele profunde faţă de el, o determinaseră să îşi schimbe personalitatea, să devină ca o mamă, substituită chiar de o grijă exagerată uneori. Doamna Cărticescu doreşte să modeleze statui perfecte pentru viitorul incert, să găsească soluţii pentru orice problemă survenită pe parcursul călătoriei în doi. Această „demodare”, doamnelor şi domnilor, este o proiecţie, o iluzie, o scuză pentru lipsa de interes a generaţiei noastre. Imaginaţi-vă cât de importantă trebuie să fie pentru doamna Cărticescu o evoluţie frumoasă a domnului Contemporan, după atâţia ani în care a depins de raftul prăfuit în care el o părăsea zile întregi.

Se evocă, în dauna clientei mele, o aşa-zisă „neconformitate cu generaţia de azi”. În plângerea sa, Contemporan, îşi susţine acuzaţiile cu următoarele afirmaţii: „Cărticescu se transformase într-o grămadă de pagini rupte, de o neimportanţă ieşită din comun. Din pricina ei am suferit o entorsă la nivelul membrului superior drept în timp ce o răsfoiam şi, în plus, am realizat că elasticitatea cristalinului meu a slăbit considerabil în urma a cinci minute de lectură. Medicul mi-a recomandat o cură de reacomodare cu cei din jurul meu, care a constat în şedinţe intensive de „Facebook” şi discuţii interminabile la telefon.” Aşa se explică şi scena, pe care sunt convinsă că o găsiţi detestabilă, din biblioteca în care lucra doamna Cărticescu, atunci când Contemporan i-a mutilat zece file abia tipărite. În plus, toţi cei care au cunoscut-o în diferite perioade ale istoriei omenirii ştiu cât de importantă este Cărticescu în vieţile lor. Ea reprezintă un temei sacru, aşezat la bazele civilizaţiei; este o oază cu apă de cunoaştere într-un deşert secat de cultură, de valori. Aceasta este zidul de care ne lovim de mici, reuşim să-l escaladăm treptat, dar niciodată în întregime. Ia gândiţi-vă la primele noastre slove, primele noastre cuvinte rostite cu teamă, în dosul unei bănci-fortăreaţă, sub sceptrul dascălului de a fost odat’. Cărticescu ne-a fost martor tăcut și tainic la fiecare pas cu incertitudinea de micuţ pribeag în hotărâri și zâmbete. Tot datorită ei am făcut întâlnire pentru întâia oară cu „şoricelul cu stilou”, tocmai în bătrânul Abecedar, al tuturor cunoscătorilor de dulci nimicuri. Ca o mamă blândă, Cărticescu ne-a privit cu grijă, ne-a zâmbit nostalgic printre file cernite de vreme şi, uneori, în adieri de vânt tomnatic, ne-a şoptit un: „ descoperiţi-mi sufletul de hârtie aurită!”

La o primă vedere, clienta mea pare vinovată. Vom constata însă, împreună, că nu este vorba despre un abandon cu sânge rece, ci despre o deteriorare lentă a relaţiilor, care ar fi făcut ca o continuare a acestora să fie imposibilă pentru amândoi. Factorul declanşator este nemulţumirea lui Contemporan faţă de anumite laturi ale personalităţii acuzatei. Generaţia „cool” se bazează pe importanţa acordată tehnologiei şi detaşarea treptată de adevăratele orizonturi ale existenţei. Totul se rezumă la reţelele de socializare, la shoppingul în mall şi, doar foarte rar, la o delectare cu mici firicele negre de învăţături bune, păstrate între două bucăţi de carton.

Onorată instanţă, doamnelor şi domnilor juraţi, stimat public, pe lângă toate aceste argumente mai există unul care are o mare importanță. Cât timp a stat pe raftul lui Contemporan, Cărticescu a fost din ce în ce mai bolnavă. Astfel, a hotărât o evadare din umbra inculturii.

Constatăm aşadar că ruptura dintre cei doi are cauze multiple, că , de la un moment dat, ambii au făcut greşeli scuzabile dat fiind că din interiorul unei relaţii în criză nu se mai poate citi printre rânduri. Şi că, departe de a fi sau de a deveni „demodată”, Cărticescu este unică, regăsită în sute de versiuni şi genuri; pe scurt, o fiinţă cum nu se poate mai umană, chiar dacă paragrafele sale nu coincid cu ale noastre uneori.

ALEXANDRA NEAGU este elevă, în clasa a X-a E, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…