Piatră – nume generic pentru orice rocă solidă, dură răspândită la suprafaţa sau în interiorul pământului. Acum înţelegi? Tu, eu şi restul lumii suntem OAMENI, doar nişte simplii oameni. Fărâme de pământ cu fărâme de pietre, ba înlăuntrul nostru, ba pe chip, în vorbe, în priviri. Sfidăm timpul, sfidăm cerul, sfidăm celelalte bucăţi de pământ, plămădite din acelaşi aluat ca cel din care, nu de mult, am fost ridicaţi şi noi.

Devenim mândrii, egocentrişti, mediocrii în gândire, grăbiţi în paşi şi decizii. Ne facem loc prin mulţime, aruncăm cu pietre neşlefuite în cei mai slabi; ne bolovănim în locuri ticsite de intrigi, de impertinenţă, de narcisism. Ne expunem impetuos trăirile, concepţiile şi hainele de la mall. Uităm să privim în lături, să înţelegem lacrimi, să citim pe feţe brăzdate mult prea timpuriu. Ne lăsăm conduşi de capricii, devenim insensibili, opaci, dureros de împietriţi în faţa realităţii lipsite de culoare a altora: oameni care au orizonturi de atins, dar mâini prea scurte, cu degete care tremură la o simplă adiere a destinului crud.

Suntem oameni, cu ochi de gheaţă, cu zâmbete perfide şi, uneori, cu un regret simbolic, care dispare de îndată ce mergem la shopping. Suntem oameni în emisiuni televizate, unde toţi donăm bunătate, fără să aşteptăm ceva în schimb. Să recunoaştem însă că aroganţa ne domină mai des decât sentimentul egalităţii. Tu, omule, să-ţi croieşti propriul drum levitând peste cei vulnerabili, nu mergând pe calea cea mai grea împreună cu ei, umăr la umăr.

Aroganţa nu este un moft, e un viciu cotidian. Reprezintă evadarea omului din anonimat, dintre miile de bulgări de pământ, prin rotunjirea propriei pietre, prin întărirea ei cu sedimente de nepăsare, de orgoliu, de egoism.

      Sufletul stă şi priveşte tăcut,

      Mai plânge uneori pe muţeşte.

      E singur, murdar, e trecut,

      Pentru mântuire doar el mai munceşte.

      Oftează când vede păcatul,

      Mândria ce azi îi e frate.

      Ar vrea să trezească iar omul,

      Bunătăţii să-i dea întâietate.

      Dar nu poate lupta în beznă,

      Între orgolii mai vechi şi greşeli mărunte.

      Mai strigă o dată şi tace:

      Omule, fii bun! Zilele-ţi sunt scurte!

Alexandra NEAGU este elevă în clasa a XI-a E, la Colegiul Naţional „Constantin Carabella”- Târgovişte…